Digital clock - DWR

joi, 1 septembrie 2016

81. Agentul Secret de pe malul Meinului


Hans mergea. Nu spusese nimanui ca era angajat al serviciului secret de informatii. Avea misiunea sa gaseasca curvele-printese si printesele-curve. Era o treaba destul de grea pentru ca deobicei acestea erau greu de abordat. Ceea ce ii usura lui Hans misiunea era faptul ca stia ca printesele-curve sau curvele-printese niciodata nu arata naspa. Adica arata bine. Adica nu sunt grase. Era foarte fericit in acea dupa-amiaza de august cand a reusit sa isi faca timp de o noua razie. Generalul ii facuse un mic semn cu ochiul si colegii de brigada i-au zambit incurajator. Totusi era o misiune ultra secreta. Nici macar Obama nu trebuia sa stie cand si unde el, HANS, lucreaza. Dar stia ca pana si Obama avea nevoie de el. Si Putin. Toti. Toti trebuiau sa stie cine sunt printesele-curve. Iar el se ocupa de treaba asta!
Rasufla usurat. Intelesese ca asa era pana la urma menirea lui, in ciuda atator servicii si facultati. Asta e. Pana la urma, cugeta el, nu e o treaba nici anevoioasa, si nici urata. Nu ca data trecuta cand a fost pus sa impuste negri. Nu! Acum era totul curat, frumos. Totul era insa in regula pana cand le vedea dezbracate. Caci asa trebuia sa le descopere. Se excita si in acelasi timp ii veni sa vomite. NU. Nu se va gandi la asta. Acum era la serviciu. Se uita pe mica harta pe care o avea in mana. Stia ca inspre partea aia conturata cu rosu pe harta este raul. Stia ca la rau vin cateva printese. Treaba lui era sa le prinda. Ofta. Isi lua inima in dinti si sari poarta. Era foarte cald si nimeni nu era in curte la ora aia.
Hans grabi pasul, uitandu-se din cand in cand in urma lui. Agentii secreti din tabara adversa putea sa fie oriunde. Nu vedea insa nimic. Nici macar la ferestre. Niciun pericol.
Era fericit. Ii era pofta de o bere, dar stia ca fiind de serviciu nu avea voie sa bea alcool. Inghiti in sec. Uneori isi ura meseria. Apoi isi aduse aminte cand ultima data fusese invitat in vila de o posibila printesa. Se dovedise ca nu fusese, totusi, printesa. Dar el fusese servit cu un pahar mare cu ceva frumos si bun la gust. Si plin de ghiata si de arome.
Hans ajunse in fata raului. Stia ca acolo, la plaja, sunt macar trei printese.
Una dintre ele, cu o osatura frumoasa, blonda, poate un pic cam plinuta, parca il astepta. S-a dus inspre ea. Statea cuminte pe un prosop. “La valoarea ei de viitoare regina, sa stea pe prosop…”, gandi, un pic scarbit, Hans, dar totusi isi continua munca. Incepu sa o scaneze. O scana linistit, in timp ce auzi niste voci ciudate. Avea senzatia aproape paranoica ca cineva indrazneste sa faca misto de el. Colac peste pupaza, dn cauza zgomotelor din jurul lui, printesa blonda si cam grasuta se trezi.
Evident, ca in aproape toate cazurile, si aceasta falsa printesa i-a dat cu geanta in cap si a inceput sa il injure. “Cata impertinenta. Cata prostie. Cata nesimtire. Ce idioate…” isi spunea Hans, scrasnind din dinti, in timp ce se departa rapid de falsa printesa. Clar, nu era o printesa adevarata daca era asa de grasa si daca se uitase asa de urat la el. Iar se inselase.

-         Ba baiatule, futute’n aripa, te-am gasit, mortii si ranitii ma-tii de javra cretina. Ca am stat ca idiotul sa te caut peste tot in Frankfurt, pe caldura asta, nenorocitule! Acum, hai, mars in cosmelie. Futu-ti neamu’ al dreacu sa’ ti fut de cacanar neamt plin de cacat spurcat! Te’n gatu’ mortilor ma’tii de retardu’ dreacu’. Mars fa, nu auzi?! Hai acasa. Ca iar ai reusit sa scapi de la azil. Jegul dracului de nebun. Astia ca tine merita omorati!
Vocea bodyguardului lui secret il relaxa. Stia ca este urmarit de nave extraterestre care vor sa ii fure misiunea. Oamenii din parc se uitau la el. Sesiza ca se uita ciudat. Ce idioti. Habar nu aveau ca el se deghiza in nebun ca sa fie cel mai tare agent secret al planetei.

Final

80. PRIMARIA SOBOLANILOR


Zilele trecute am remarcat, uitandu-ma pe strada, ca de cand sunt eu aici in Frankfurt, nu am vazut nicio pisica. Ed mi-a zis ca a vazut una acum vreo luna dar ca se pare ca era de rasa, si nu maidaneza, pentru ca avea zgarda, si arata dezorientata: parea ca se pierduse. Ce s-a intamplat oare cu toate pisicile din Frankfurt? Sau, daca ma gandesc mai bine, as deduce ca daca nu sunt pisici, probabil ca nu exista nici sobolani.
Prietenul meu a ras, misterios, apoi mi-a spus ca asa este si ca stie si explicatia pentru acest lucru. M-a rugat insa nu mai spun la nimeni, daca se poate, toata istoria pe care el mi-o va povesti. L-am linistit, spunandu-i ca daca o voi scrie candva despre asta, voi zice la final ca este doar o simpla poveste. Zambindu-mi indulgent, stiind ca lumea nu prea ma crede atunci cand povestesc ceva, pentru ca mereu bag inflorituri, prietenul meu si-a aprins tacticos o tigara si a inceput sa imi istoriseasca una dintre cele mai oribile, dar si amuzante povesti pe care le-am auzit in viata mea.

Totul se intampla in urma cu vreo 20-30 de ani. In cartierul vechi din Frankfurt, care era, ca si acum plin de chichinete de tot felul unde se servesc cele mai ademenitoare feluri de mancare, de la wursti imensi nemtesti stropiti cu sos de vin rosu sau mustar, pana la kebabi mustind de condimente nemaintalnite, sau specialitati din bucataria asiatica. Fiind unul dintre cele mai mari orase din Germania, era si atunci, ca si acum, plin de vizitatori de tot felul, turisti, oameni de afaceri, oameni politici, vedete sau copii de bani gata dornici sa isi satisfaca poftele de tot felul, dar mai ales pe cele culinare. Era insa o mare problema. Cum spune neamtul: Eine grosse Problem. Sobolanii. Trebuie spus ca orasul Frankfurt - nu stiu daca si alte orase din Germania - are o structura mai ciudata in ceea ce priveste canalizarea. Aflandu-ma la o discutie cu niste prieteni de-ai mei profesori de la Universitatea Goethe, am aflat ca sub fiecare cladire din acest oras se afla cate un mic tunel care comunica, practic, cu ceea ce inseamna canalizarea intregului oras. Un fel de alt mic si ingust oras sub un mare oras. Imediat m-am gandit ca un hot sau o echipa de hoti isteti, in astfel de conditii, ar putea sa dea lejer o spargere la Banca Europeana, sau la vreo alta banca mare de aici, care avea de buna seama un astfel de tunel sub ea. “Nu”, mi-a spus profesorul Dirk, ranjind din spatele halbei imense cu bere blonda. “Nu se poate asa ceva, pentru ca nemtii nu ar intra niciodata sa se murdareasca in zoaiele infecte si urat mirositoare ale orasului, iar strainii nu stiu de unde incep si unde se termina iesirile si intrarile canalului subteran, asa ca ar ramane sufocati acolo.”
Hm, am admis eu, un pic ironic, gandindu-ma ca majoritatea nemtilor oricum nu ar putea intra in acele canale inguste pentru ca aproape toti au ditamai burdihanul si probabil ca s-ar fi blocat acolo inca de la primii metri.
Cum Dirk facea parte din categoria barbatilor grasi, am preferat insa sa nu ii impartasesc acest nevinovat gand, mai ales ca imi doream sa aud mai departe povestea aceasta care devenea deja foarte captivanta.
Dirk, care avea vreo 40 de ani acum vreo cinci ani cand mi-a povestit intamplarea, prin 1990, cand s-au petrecut aceste lucruri cat si cele ce urmeaza, era doar un student la Facultatea de Filosofie din Frankfurt. Gurmand si atunci, ca si acum, frecventa cu regulariate cateva localuri asiatice sau turcesti din Centrul vechi al orasului, pentru ca se saturase pana peste cap de mancarurile nemtesti ale mamei lui care nu avea alta imaginatie decat:
Luni: supa de oase, cartofi fierti si apoi prajiti si ceafa de porc care intotdeauna avea un gust cam ranced, marti: sos de ciuperci, chiftele si piure de cartofi, miercuri: peste prajit si parjoale facute din piure-ul ramas de cu o zi inainite, joi: carnati pe orez, vineri supa de legume si iar niste carnati care ramasesera de cu o zi inainte, sambata si duminica: snitel si salata de varza si ca desert: placinta de cartofi dulci. Ca si bauturi, foarte rar se servea cate un pahar de vin de mere - un vin dulceag si strident care te indemna mai degraba sa sari in sus dupa ce il bei, in loc sa te imbete sau sa te moleseasca.
Sanatoasa, oarecum, mancarea aceasta il dezgustase pana la varsta de 9 ani pe micul Dirk, apoi incepuse sa ii placa, iar dupa 20 ani, cand cu oaresce reticenta acceptase invitatia unui coleg venit din Egipt, la un restaurant arabesc, isi daduse seama ca primele lui impulsuri de mic copil fusesera cele adevarate: ura mancarea de casa a mamei lui.
-         Si ce s-a intamplat cu pisicile? Si cu Centrul vechi din Frankfurt plin de restaurante? Si cu tunelurile misterioase de care spuneai la inceput?, l-am intrerupt eu pe E., un pic nervoasa pentru ca mi se povestea asa de mult despre acel nene profesor obez si despre preferintele lui culinare care nu ma interesau catusi de putin. Dar intr-adevar eram oarecum de acord cu acest Dirk: nici mie nu imi placea mancarea germana.
-         Ho. Ai rabdare. Vroiam sa iti fac un tablou intreg al lucrurilor care s-au intamplat in acea zi de iarna, acum 20 si ceva de ani, in inima Frankfurtului.
-         Ok.
-         Asadar, Dirk mi-a spus ca la inceputul anilor ‘90 se petrecea ceva absolut infiorator. Atat pentru sanatatea publica cat si pentru turismul sau comertul nemtesc. Sobolanii. Se inmulteau foarte rapid si erau de nestavilit. In orice casa, daramite carciuma sau loc public, era cel putin o familie de sobolani. Cu toate ca erau uneori starpiti, sobolanii se regrupau si in locul unei familii, in locul respectiv se cazau alte trei sau patru. Cand, la un moment dat, intr-un restaurant scump din Centrul Vechi, dupa ce a fost asezata pe masa o friptura de miel, la lumina lumanarilor, clientul – un demnitar important – a vazut asezati la o palma de farfuria lui, doi rozatori cenusii care il priveau rautacios, aratandu-si infometati dintii lungi, s-a spart toata buba.
-         Ce s-a intamplat?
-         Ministrul a luat foc. In copilarie avusese o trauma cu niste sobolani si a decis ca nu se mai pot lasa lucrurile asa. A facut in mare secret o adunare. Au venit cei mai inteligenti savanti. Din toate tarile. (Dirk era prieten cu acest ministru.) Mai intervenea insa o problema. In Germania erau interzise sa fie folosite anumite produse chimice pentru dezinsectie. Se pare ca niciodata seful statului nu a stiut de aceste intalniri. Pentru ca poate ar fi oprit totul. Totul a fost insa secret si foarte bine pus la punct.
Si intr-o zi de decembrie 1990, un telefon fix a sunat in casa unui tip de la canalizarea orasului Bucuresti. Viorel, sau Nea Punga. Initial nu a crezut ce i se spune si s-a speriat. Apoi si-a dat seama ca era treaba pe bune, ca avea ca castige un sac intreg de marci. Ca trebuia sa isi faca o echipa, maxim 7 oameni in total, si ca trebuiau sa aterizeze in maxim o saptamana, inainte de Craciun, in Frankfurt si sa se ocupe de o problema. O mare problema.
-         Viorel? Deci roman? Un roman de-am nostru?
-         Da. Nimeni din nicio tara nu avea substantele respective pentru combaterea sobolanilor decat romanii.
Nimeni nu a stiut initial ce s-a petrecut in subsolurile Frankfurtului dupa ce echipa formata din 7 oameni inclusiv Viorel alias Nea Punga, a ajuns acolo.
Totul era secret. Tot ce se dorea era starpirea acelor creaturi scarboase.
Dupa ce Ed a facut o pauza destul de lunga, pentru ca isi desfacuse o bere si pentru ca parea ca nu mai are nimic de adaugat, m-am enervat din nou. Povestea era foarte interesanta, desi destul de scarboasa. Dar trebuia sa aflu adevarul pana la capat. Deci ce facuse Viorel? Cum reusise sa starpeasca sobolanii?
-         Mai, iarta-ma ca te intrerup, dar nu imi plac pauzele de publicitate. Chiar sunt curioasa. Sa inteleg ca Viorel si gasca lui au speriat rozatoarele. Ce s-a intamplat. Ai aflat asta de la amicul tau, Dirk?
-         Mda. Am aflat. Pregateste-te sa asculti ceva ingrozitor. Speram sa nu ma obligi sa iti povestesc tot.
Intr-o dimineata rece de decembrie, echipa din Romania a ajuns in Frankfurt. Aveau la ei o gramada de otravuri letale. Aveau costume speciale si masti. Dar erau oarecum speriati, pentru ca una este Bucurestiul pe care il stiau ca in palma, si alta era acel oras ciudat, mare, rece.
Dar nu mai aveau nicio clipa de pierdut. Trebuiau sa rezolve situatia pana pe data de 24 decembrie. Era deja 20 decembrie.
Au fost cazati intr-o casa micuta din periferia orasului. Aveau insa la discretie tot ce doreau de mancare. Si-au dat seama ca sobolanii erau si acolo, caci Viorel a gasit inca de la intrarea in casa cat si in camera lui sau pe holuri excremente de sobolan.
Trebuia ca in maxim doua ora sa vina legatura lor din Germania si sa ii duca in Centru Vechi. Acolo li se va arata planul orasului cat si harta secreta cu toate tunelurile de dedesubtul cladirilor.
Viorel nu putea sa manance mai ales dupa ce vazuse cacarezele de sobolete. Asa ca inghitind in sec ca pentru a-si inghite usoara senzatie de voma, a tras totusi o gura de votca pe care sio strecurase in bagaje si si-a zis: Asta e ocazia vietii mele. Ori eu, ori ei! (adica sobolanii)
Cand a intrat impreuna cu cei sase prieteni si colegi in culoarele umede si salcii de sub Frankfurt, lui Viorel I s-a facut tare frica. Se gandea ca are un var prin alianta evreu. Daca poate…?! Dar si-a revenit imediat cand a vazut ca locul este spuzit de mii de mogaldete de cacareze sobolanesti. Mai mult chiar, fiecare tunel care avea cam un metru, era sapat in zeci de locuri de alte tunele mai micute care insa nu duceau nicaieri. Viorel, antrenat in Romania cu asa ceva, a inghitit iar in sec, a mai tras o gura de votca pe care o avea in sacul lui verde de armata, si a pornit mai departe. Observa insa ceva ciudat. In afara de cacatul soriceilor, mai era si un altfel de cacat, ca un fel de cacat de om, sau de vaca. Si toate duceau inspre centrul Frankfurtului, adica subsolul Garii.
La un moment dat si-a rugat amicii, care si ei erau un pic debusolati, sa se opreasca si sa nu mai zica nimic, pentru ca auzea niste zgomote ciudate.
A mers tiptil, pe burta, cu felinarul in mana, spre canalul respectiv. Cand a avut o revelatie. Zeci de soricei se dadeau din fata lui, sau unii, mai rautaciosi, incercau sa il muste. Dar atat el cat si colegii lui erau imbracati in costume speciale, care rezistau raidului de rozatoare. La un moment dat a inceput sa auda un fel de plansete. A mers incet dupa el, desi marea de sobolani intalniti se facea tot mai deasa.
Printr-o deschizatura a putut vedea ceva ce nimeni in viata lui nu a mai vazut. Mii de sobolani sacrificau un porc. Porcul era inca viu, pentru ca inca urla, indurerat, dar sobolanii il legasera, nu se stie cum, cu mii de sforicele in jurul picioarelor si a cozii lui rasucite. Alti sobolani il muscau pofticiosi de fund si altii, probabil femele, stateau pe capul imensului porc si ii devorau ochii. Bietul animal incerca sa se apere sau sa urle, dar fiind extrem de obez – cantarea poate 500 de kilograme-, abia se putea misca si abia mai putea plange. Si acum intelesese. Deci acei sobolani furau an de an mancarea oamenilor nu numai pentru ei cat mai ales pentru porcul pe care il aveau, ca sa intre si ei in randul oamenilor. Ca de Craciun sa aiba porcul lor.
Viorel se felicita ca nu acceptase nimic de mancat pentru ca probabil I s-ar fi intors stomacul pe dos.
Nimeni nu il mai incomoda inpsre camera terorii pentru ca toti sobolanii intalniti pe culoare primisera o portie buna de ser otravitor, asa ca dupa cateva zvarcoleli, toti isi ridicasera labutele rozalii cu gheare minuscule in sus, abandonandu-se Zeului Mortii.
Tovarasii lui din Romania nu ziceau nimic. Aveau insa, pe sub mastile special construite pentru astfel de cazuri, ochii holbati.
Viorel mai avea doar cativa metri pana sa intre intr-o camera mai mare, unde era tinut porcul mai mult mort decat viu si unde erau peste 2000 de sobolani.
“Probabil acesta este cartierul lor general. Un fel de Piata a Constitutiei”, se gandi rapid Viorel. Trebuiau sa actioneze acum. Cat majoritatea soriceilor mai mari sau mai mici din oras erau acolo.
Cu un pic de regret pentru imensul porc crescut de sobolani ce urma sa piara si el, Viorel anunta lovitura. “Baieti. Acum e momentul. Verificati-va mastile. Aruncati otrava. Si apoi, rapid, inspre iesire!”
Ed se opri pentru ca si-a dat seama ca i se terminasera tigarile.
-         Ma duc dupa tigari.
-         Cred ca glumesti! NU pleca fara sa mi spui ce s-a intamplat!
-         Totul a decurs bine. S-a rezolvat. Si gata.
-         Si au murit toti sobolanii?
-         Evident. Viorel si echipa lui erau cei mai buni din lume.
-         Si ce face acum Viorel? Mai traieste?
-         Am inteles ca are o vila in Argentina. Si un fel de hotel pe nume: Primaria Sobolanilor. A ramas prieten cu Dirk. Poate mergem si noi acolo…


FINAL

duminică, 24 aprilie 2016

79. MOARTEA UNUI TOP MODEL - partea a II-a

MOARTEA UNUI TOP MODEL

Partea a 2- a

-         Alo? Domnul doctor Costel Popoviciu?
-         Buna ziua. Eu sunt. Cine este la telefon?
-         De la TV Satelit… In legatura cu moartea Biancai...
-         A, nu, nu doresc sa comentez despre cazul Biancai…
-         Va rog, suntem fostii colegi! Si prieteni. Sunt Maria Panait! Sunt convinsa ca stiti ca eu si ea suntem prietene, eram…
-         Mda…
-         Stiu ca si dumnevoastra sunteti prieten vechi cu ea. Aveti un pic de inima, domnule doctor… Cred ca si ei i-ar placea ca doi amici sa o planga impreuna…
-         Nu stiu ce sa spun domnisoara...
-         Haideti, iar daca nu va plac intrebarile, nu mai dam interviul, si gata!
-         Pai nu a fost vorba de interviu cand ati zis ca sa ne vedem!
-         Patronul nostru va saluta si el!
-         Bine… Hai, te asteapt domnisoara, dar daca nu ajungi in jumatate de ora…
-         Ajungem! Acum plecam!
-         Si nu am decat douazeci de minute, ca dupa aia intru intr-o operatie!
-         E perfect! La revedere!

Maria inchise telefonul transfigurata.

-         Bravo fata! O aplauda Mihaita, operatorul. Nu ti-ai pierdut din vrajeala! Tu esti in stare sa-ti omori si sora pentru un interviu! Hahaha! Iar asta a fost maxima cu patronul!
-         Pai ce sa fac, trebuia sa il conving!
-         Daca afla Sefu’…
-         Sper sa nu afle ca daca afla, afla de la tine! Si atunci va afla si ca iei bani de la VIP-uri ca sa le filmezi!
-         Pai si tu nu iei ca sa le bagi in interviuri?
-         Iau, dar eu sunt mai mare ca tine si mai veche in televiziune! Si in plus de asta VIP-urile mele carora le fac PR stiu sa vorbeasca, nu sunt tute ca alte tale…
-         Hai gata cu cotcodacitul! Ca dupa aia intarziem la ciufutul asta de doctor! Pe cai!


Nassima ajunsese in sfarsit la Hanul Haiducilor. Era destul de aproape de apartamentul inchiriat de parintii ei, unde ea statea, in zona Obor. Asa ca mersese pe jos. Era noapte, dar trebuia sa se grabeasca, pentru ca stia ca orice secunda pierduta poate duce la disparitia unei posibile probe. Fiind o zi de miercuri, lautarii aveau liber si oricum nu era multa lume in restaurant. Totusi, nu intra in restaurant, ci se duse in spate, la parcare. Banuiala ei i se adeveri.

 Masina Biancai, celebrul Porsche 918 Spyder, nu se afla acolo. Si cu toate astea, ultima postare de pe Facebook a manechinei din noaptea de luni fusese: “Fan de fan cu o amica la Han! Papa bun si relax!”
Toata lumea stia ca Bianca nu merge cu taxiul, ci iese cat mai des cu masina ei fitoasa, pe care insa probabil ca mai avea multe rate de dat. Si mai stia Nassima ca Bianca era foarte stricta chiar si in privinta sotului ei. Ii spusese o data pe Facebook chestia asta. Niciodata nu ii dadea masina sa o conduca, si in orice caz, se pare tipul avea un alibi solid pentru acea noapte. Fusese impreuna cu niste prieteni la o Gala de Box in afara Bucurestiului, care se terminase in jur de ora 4 dimineata. Cat despre Bianca si despre cum a ajuns ea in noaptea de duminica la Han, cea mai simpla ipoteza ar fi fost ca a luat taxiul, desi stia foarte clar ca de cand devenise vedeta in toata puterea cuvantului, Bianca avea oroare de taxiuri si de taximetristi. Este drept, ar fi putut sa fie luata cu masina de acasa de miserioasa prietena… Da’ chiar, cine era oare acea prietena? Pentru ca niciuna din amicele celebre sau nu ale Biancai nu se tagasera cu Bianca in acea seara, ba chiar si mai complicat, toate erau la alte evenimente, iar unele nici macar nu fusesera in Romania. Complicat…
Cum statea ea asa si intorcea problema pe toate partile, cineva o batu pe umar.
Era un baiat de vreo 20 de ani, smead, probabil arab sau musulman, care tragea cu nesat dintr-o tigara.

-         A naibii lege antifumat! Inghet de frig aici, in loc sa trag si eu doua fumuri la caldura! Bine ca vine vara. Vrei o tigara?
-         A, nu… Adica… m-am lasat, de cand cu… cu legea asta!
-         Aha… Esti noua?
-         Poftim?
-         La bucatarie, zic…
-         A, o sa fiu.. sper… Ca vreau ca maine sa vin la interviu, se corecta Nassima, incepand sa intrezareasca o oportunitate extraordinara de a descoperi mai multe in acel caz stufos. A, tu lucrezi aici? Poti poate sa imi bagi o vorba buna…
-         Ca de la musulman la musulman? Spuse el, razand si aratandu-i salul oriental si salvarii de care Nassima nu se despartea niciodata.
-         Pai da, normal! Nu trebuie sa ne ajutam si noi?! rase Nassima.
-         Corect. Bine domnisoara. Eu am ceva trecere la patroni. O sa iti pun o vorba buna. Eu sunt Ahmed.
-         Nassima! Incantata!
-         Pai vino acum sa vorbesti cu Nea Fane. Ca maine pleaca la tara pentru produse. Si nu se stie cat sta acolo, ca are o gagica… Hahaha…

Dupa 30 de minute, dupa ce Nassima a luat interviul de ajutor de bucatar:

-         Bravo domnisoara!
-         Merci mult!
-         Hai sa ciocnim! Am niste vin. Sper ca bei vin?
-         Da, normal! Doar de carne porc nu ma ating!
-         Super! Am niste vin pus deoparte, fix din seara de cand a venit Bianca Georgescu... Erau doar 3 clienti in restaurant. Si Bianca a baut, desi lumea zice ca ea nu bea. Ce mincinoasa… Oricum, nu a baut mult… Si ne-a ramas noua sticla. E ceva scump, de fite.

Dintr-un dulap ascuns, Ahmed scoase o sticla de Chardonnay pe jumatate plina.
Nassima il opri.
-         Stai, tu adu’ paharele! Torn eu vinul!
-         Ok!

Nassima isi puse manusile de piele fina pe care le avea in buzunar si cand Ahmed aduse cele doua pahare, fata turna tot vinul in pahare.
-         Iau asta ca amintire, spuse fata, aratand spre sticla goala. Ca tocmai am fost angajata! O sa o tin in bucatarie la mine ca sa imi poarte noroc!
-         Faci cum vrei! Hai noroc!

Nassima se felicitase ca urmarise pe Facebook cine sunt si ce fac angajatii Restaurantului. Stiuse ca il va gasi la munca acolo pe acel Ahmed. Insa nu se asteptase ca lucrurile sa iasa asa de bine! Povestea cu vinul picase la tanc! Cand Ahmed se dusese sa mai prepare o ultima friptura pentru cel din urma client, fata strecurase sticla intr-o punga pe care o avea pregatita in rucsac pentru orice indiciu ar fi gasit. Maine seara poate ca avea de lucru deja la Bucataria Hanului, desi nu stia daca se va duce vreodata, dar a doua zi dupa amiaza clar era libera si va face un drum la Politie…

Locotenentul Dobre se mira foarte tare cand o vazu pe adolescenta cu look acela cat se poate de oriental. I se spusese ca a venit o tanara ca sa dicute cu el despre “cazul Bianca Georgescu”, dar acum se intreba ce anume le putea lega vreodata pe cele doua fete. Un top model perfect, controversat, fitos si o copila plinuta, uratica si ciudata si mai mult decat atat, de origine musulmana si probabil virgina, gandi el cu misoginismul specific romanilor.
-         Te ascult domnisoara. Cum te numesti?
-         Nassima. Am fost prietena cu Bianca, desi ne-am vazut din pacate doar o singura data… Ea a venit la Paris acum un an, unde stau parintii mei… Si atunci ne-am intalnit…
-         Si ce anume vrei sa imi arati?
-         As vrea sa va las sticla asta de vin. Stiu din surse sigure ca a baut din ea atat Bianca, cat si criminalul, sau criminala.
-         Pai ce ai facut?! De unde o ai?! Poate ai umplut-o de amprente!
-         NU! Pe sticla in afara de cele doua sunt doar amprentele lui Ahmed, unul din chelnerii si bucatarii de Hanul Haiducilor, de unde a luat ultima ei masa… Bianca. Eu am umblat cu manusi, am avut grija.
-         Mda. NU e prea legal ce ai facut! Trebuia sa suni la Politie, nu sa faci singura o astfel de investigatie.
-         Nu aveam cum! Indiciul a venit din cer, as spune, nu aveam timp sa sun… Am facut ce trebuia facut...
-         Ma rog…
-         Eu ma retrag. Am de vazut o emisiune…
-         Ce?
-         S-a anuntat la "Stiri directe" de pe Tv Satelit un Mega Interviu cu Directorul Spitalului Universitar unde a fost adusa Bianca…
-         A, Costel…
-         Da. Poate dumneavostra il stiti, dar eu inca nu. La revedere!

Dobre clipi din ochi aparent fara sa inteleaga. Apoi trase aer in piept. “Copiii astia!” Totusi isi suna expertul:
-         Vali! Urgent la mine in birou! A sosit o proba in cazul Georgescu! Am nevoie sa o analizati!

­­­­­­­­­­­­­­­­


“Buna seara doamnelor si domnilor! In editia de astazi va vom prezenta si alte detalii referitoare la moartea celebrei Bianca Georgescu. In cele ce urmeaza veti vedea un interviu cu Directorul Spitalului Universitar realizat de colega noastra Maria Panait!
-         Buna ziua Domnule Doctor…si condoleante.
-         Condoleante si tie, am inteles ca i-ai fost colega si prietena.
-         Sigur! Vroiam sa va intreb cum era cu adevarat Bianca? Pentru ca ia-ti fost alaturi mai multi atat ca si medic de familie, cat si ca amic…
-         Amic este un pic mai mult, pot sa spun ca i-am dat niste sfaturi in viata. Desi i-am facut cateva operatii estetice, mereu o sfatuiam ca nu este cazul sa exagereze in nimic, fie cu operatiile estetice, fie cu regimul… Tinea regimuri grele… care pana la urma au daramat-o....
-         I-ati fost oarecum si psiholog, am inteles, …avand in vedere ca aveti si o diploma in psihologie?
-         Este exagerat sa spun ca i-am fost psiholog…
-         Sa schimbam registrul. As vrea sa va intreb daca credeti ca a fost o crima, o sinucidere sau un accident? Sotul ei spune ca a fost o sinucidere…
-         Eu personal cred ca a fost un accident. Repet, ea nu avea grija deloc de ea! Era obsedata de silueta… Probabil insa ca a fost un accident, ca in cazul celebrei Marilyn Monroe…
-         Deci eliminate din start ideea de crima?
-         Desigur!

__________________

Ahmed nu a mai fost nevoit sa se duca la lucru in acea zi, caci pe la ora 18.00 un echipaj de Politie era la usa garsonierei sale din Tei, si a fost luat mai mult pe sus, in ciuda protestelor lui, si dus direct la Circa 7.

Locotentul Dobre isi fixa ochii mici si iscoditori de lynx asupra baiatului.
-         Mai spune inca o data, cu cine era Bianca Georgescu la masa!
-         O negresa… Oricum, o tipa inalta mulatra sau negresa.
-         De unde stii ca era negresa?
-         Era foarte bronzata si era inalta. Si avea spatele ca al negrilor, mare si nu prea era dotata…
-         Adica nu avea sani mari?
-         Da, exact.
-         Le-ati urmarit in timpul cinei?
-         Nu mult, pentru ca mi-au cerut sa nu le deranjez. De fapt mai mult Bianca a vorbit cu mine, mulatra nu cred ca mi-a adresat vreun cuvant. Parea foarte fitoasa. Statea cu palaria pe cap si cu ochelarii de soare pe ochi in restaurant desi era destul de intuneric.
-         Cand au plecat?
-         Au cerut la un moment dat nota… Am adus nota, apoi am plecat sa mai iau o comanda. Cand m-am intors banii erau pe masa… cu tot cu bacsis…
-         Au venit cu un Porche?
-         Da, era un Porche de fita! Si cand au plecat au plecat cu el, probabil, pentru ca nu l-am mai vazut in parcare. E adevarat ca m-a mirat pentru ca ma gandeam cum o sa conduca Bianca dupa jumatate de sticla luata la bord…
-         Cealalta femeie nu a baut deloc?
-         Doar a dat noroc cu Bianca la un moment dat, in rest ii turna in paharul Biancai...
- O ultima intrebare: Cat a mancat Bianca la cina?
- A mancat enorm de mult... Era foarte fericita... A mancat si friptura, si salata de fructe de mare. Si apoi papanasi la final. 

___________________

-         Buna ziua. As vrea sa il vad personal pe doctorul Costel Popoviciu.
-         Dar nu este acum aici. Este in operatie.
-         Stiu, stiu ca este in operatie! O opereaza pe verisoara mea. Mama mea a vorbit cu dansul ceva, dansul stie ca eu trebuie sa ajung aici sa ii dau ceva… Hm… Nu pot sa va spun dumneavoastra. Dar a zis ca pot sa il astept in cabinetul lui.
-         Am inteles, pai daca asa a vorbit… Bine.

Desi un pic suspicioasa, asistenta nu mai comenta nimic cand vazu un plic umflat care parea plini de hartii de 100 de euro, in mana fetei cu broboada de casmir pe cap.

Nassima atata astepta. Surase la gandul ca doctorul ii va spune asistentei ca nu a gasit niciu plic in cabinet, iar asistenta va crede ca doctorul este nu numai un spagar dar si unul mincinos. Nassima ridica ochii la cer! “Alah! Iarta-ma! Este pentru o cauza buna!”
Apoi se puse pe scotocit.

______________________________

Locotentul Dobre atipise un pic la birou, cand telefonul incepusa sa ii sune strident.
-         Fuck! Alooo?
-         Alo! Domnule politist, sunt tot Nassima, fata de dimineata...
-         Da, am verificat. Ai avut dreptate… Dar vorbim maine pentru ca…
-         Am sunat ca sa va zic ca intr-o ora va duc la criminal!
-         Poftim? Ce vorbesti copile?
-         Eu sunt pe drum in taxi spre Politie. Banuiesc ca dumneavoastra puteti afla unde locuieste reportera Maria Panait…
-         Sigur, dar..
-         La revedere domnule politist. Ne vedem in cinci minute si va spun atunci ce am aflat! Pot sa va spun doar ca Mircea Crevete a fost si amantul Mariei Panait…


EPILOG:

“Draga mama, draga tata. Am o veste buna pentru voi. Si una proasta. Cea proasta este ca in vacanta de vara nu cred ca mai ajung la Paris la voi… Un domn de la Politie mi-a propus sa fac practica la el la Sectie. I-a placut foarte mult cum am rezolvat cazul…cu Bianca. Da, stiu, in presa nu s-a spus ca eu am facut cam toata treaba eu singura. S-a spus doar ca Bianca Georgescu a fost ucisa. S-a descoperit si criminalul. Criminalul a ucis-o pe Bianca pentru ca il santaja de cativa ani. Ameninta sa dea publicitatii faptul ca in clinica lui inca se mai faceau operatii estetice, desi nu mai avea voie. I-a cerut mai multe mii de euro. De aia doctorul ajunsese si el sa ia spaga si sa lucreze enorm. Nu mai putea. Trebuia sa o faca sa inceteze. Dar Bianca era incapatinata. SI nu vroia sa renunte. Mai ales ca avea rate peste rate... Bianca nu avea voie sa manance mult pentru ca isi micsorase stomacul ca sa slabeasca. Stomacul ei ajunsese sa masoare doar vreo 6 centimentri. Ultima cina i-a fost fatala. Doctorul Costel Popoviciu i-a propus sa se vada ca sa ii dea o parte din bani. Ea a gresit cand i-a spus ca el sa vina deghizat, ca ii era teama ca sa nu fie urmarita de paparazzi. Atunci el si-a dat seama ca acea seara era sansa lui ca sa termine defintiv cu ea. EL probabil ca a ras, a glumit, si i-a zis ca o sa vina imbracat in femeie. A luat hainele nevestei, probabil, a cumparat un fond de ten foarte inchis la culoare, si asa a venit imbracat a restaurantul Hanul Haiducilor. Nu a vorbit cu personalul ca sa nu il dea in vileag vocea de barbat. Si i-a turnat numai ei vin Biancai, ca sa nu fie cumva interupt sau deranjat de vreun chelner bagaret.
Dup ace a fost sigur ca Bianca a mancat si a baut mult prea mult, a condus-o el cu masina pana acasa. Cand Bianca a lesinat si a cazut pe spate – vezi rana de la ceafa - in momentul cand operatia de stomac s-a spart, in loc sa ii dea primul ajutor sau sa sune la salvare, el a asteptat linistit langa ea ca Bianca sa is idea ultimul suflet. Apoi, cu un cutit al Biancai, i-a crestat acesteia incheieturile mainolor, ca sa induca ideea ca Bianca s-ar fi sinucis.
A gresit ca nu si-a pus manusi, atat la restaurant, cat si in casa Biancai. Avea mainile pline de fond de ten de culoare inchisa, si urmele au ramas doar pe sticla, pentru ca paharele au fost spalate, imediat, in acea seara, cat si in apartamentul ei.
Restul de tub de fond de ten inchis l-am gasit in sertarul lui de la Cabinet.

Am reusit sa salvez insa si o viata. O alta santajista, fosta ei colega Maria Panait, care o ura pe Bianca pentru ca ii furase iubitul, pe Mircea Crevete, si pentru ca ajunsese sa stie totul despre Bianca, a aflat atunci si despre santajul Biancai asupra doctorului. Si acum o zi a inceput si ea sa il santajeze. Putea sa ii fie fatala Mariei lacomia si ura. Alah insa a fost bun si mi-a aratat in vis ce urma sa se intample. I-am spus domnului politist Dobre, si am ajuns la timp ca sa il prindem cum incerca sa ii injecteze o fiola cu morfina.
Va pup de aici din Bucuresti.

Nassima”.

sâmbătă, 23 aprilie 2016

78. Moartea unui TOP MODEL

Am lipsit de pe acest blog cu povesti politiste... Am lipsit fff mult. :) Nu pot sa promit ca o sa revin foarte des, pentru ca mai nou am inceput sa invat foarte mult, asa ca pariul meu cum ca voi termina cele 365 de povesti politiste, ma tem ca nu l voi onora prea curand. Cu toate acestea, cand am o zi mai libera, cum e azi, sambata, si cand am inspiratie, iata ca mai scriu. Asa ca poate pana la finalul anului o sa termin si eu blogul.. :P
Povestea de azi este perfecta pentru a putea fi ecranizata. Are culoare, sare, piper, vedete, blitzuri, suspans! Sper ca vreun producator descuiat la cap sa imi citeasca blogul, si in mod special aceasta scriere, care mie imi place in mod deosebit si pe care am gandit o mai altfel decat restul celor de pe acest blog .. pe asta chiar am gandit o ca la carte. :)
ps. totul e fictiune, personajele si intamplarile nu sunt inspirate din nimic! ;)


pss. iar corectura finala va fi facuta maine, cand o sa am si mai mult timp. asa ca rog gaitele ofticoase si frustrate sa nu ma streseze cu asa ceva. ;) Si acum ma duc sa imi iau o inghetata de jos de pe Europa Alle :)

Auf wiedersehen ;)




 Moartea unui TOP MODEL  

Carolina Florescu, se simtea excelent, se relaxa in sauna si asculta muzica la maxim cand a simtit ca ceva se intampla in casa. Apoi usa micii incaperi de lemn a fost deschisa cu putere si iubitul ei ii striga disperat:
-         Iesi afara! Vino sa ne ajuti! S-a intamplat ceva ingrozitor!
-         Doamne, ce m-ai speriat, Paul! Ce s-a intamplat de esti asa de panicat?!
-         A murit sora-mea!
-         Aoleo! Doamne fereste si pazeste!

In acel moment, in camera de baie intra Raluca.
-         Raluca! Nu ai murit?! se mira Paul, debusolat, dar fericit in acelasi timp.
-         Raluca, esti bine?! Ce tot imi spune Paul?

Raluca era intr-adevar vie, dar cam verde la fata, totusi se tinea pe picioare.
-         Am vomitat. Am scos tot din mine. M-am trezit acum un minut... Capul imi statea sa imi plezneasca… Bine ca langa pat era un lighean..  Nu era nimeni langa mine.. Ca prin vis am auzit urlete… Si atunci mi-a venit sa vars. Am scos tot… Ce rau mi-a fost. Dar acum mi-e mai bine… De la ciuperci, poate…
-         Pai si noi am mancat ciuperci… spusera intr-un cuvant Paul si sotia lui, Carolina.
-         Atunci nu stiu de la ce sa fie…
-         Stai asa; zise Carolina, infasurandu-si parul ud cu un prosop. Zi-mi exact ce ai mancat tu! Sa nu omiti nimic!
-         Pai am mancat oua, peste, salata, sunca…

Intre timp in baie au inceput sa se stranga toti membrii familiei, printre care si fetita adoptata din Algeria a Carolinei, Nassima. Nu foarte inalta, plinuta, cu pielea aramie si cu cateva cosuri pe fata ei adolescentina, Nassima parea totusi, in ciuda salurilor cu motive colorate pe care le luase cu ea din Africa si le purta mereu, o figura absolut nesimnificativa.
Asa ca atunci cand toata lumea a auzit-o pe fata de 16 ani spunand cu voce raspicata ce va urma mai jos, socul a fost imens pentru toata familia Florescu.

-         A murit Bianca Georgescu, tipa de la TV! Cat despre tusa Raluca, cred ca era de la oua. Erau expirate, ti am zis de acum 10 zile cand te ai incapatinat sa nu le arunci. Mie nu imi plac ouale, Carolina tine la silueta si nu mananca, lui Tati’, si lui Ghita le plac doar ouale prajite, iar lui mam’mare nu ca nu ii plac ouale, dar, n are voie de la cholesterol. Deci logi ci simplu: ti s-a tras migrena de la oua. Plus ca nu mai ai… 20 de ani. Si ici macar 30. Cat despre Bianca Georgescu, acum am vazut pe Facebook. Si se pare ca de data asta nu e farsa, asa cum obisnuia ea sa faca cu sinuciderile filmate. Chiar a murit pe bune. Asa ca de luni cand ma intorc din vacanta la voi inapoi in Bucuresti, cred ca o sa incerc sa vad despre ce este vorba.
-         Poftim? Intreabara toti intr-un glas.
-         Da. Pentru ca a fost crima… Frumoasa manechina si creatoare de moda, Bianca Georgescu… a fost asasinata!


Corpul fara suflare al femeii de 25 de ani zacea la Morga Spitalului Universitar. Era inca plina de sange uscat la incheieturile mainilor si pe spate. De asemenea, parul lung ii era scortos, imbibat in sange inchegat.
Trebuisera sa caute un pat special, pentru ca paturile normale din spital erau prea mici pentru superbul cadavru care zacea fara suflare, teapan si rece. Picioarele ii ieseau in afara, si nu era frumos asa ceva, a spus chiatr Seful Clinicii, Doctor Costel Popoviciu. Asa ca s-a cautat peste tot un pat de doi metri si intr-un final s-a gasit unul.

Medicii, cativa politisti, cateva asistente si un preprezentat din partea televiziunii unde ea lucrase timp de trei ani, pana in urma cu trei luni, erau in jurul moartei. Barbatii erau extrem de tristi, dar femeile un pci mai retinute. Cineva batu la usa, si apoi la cateva secunda isi introduse capul cret. Era un baiat de vreo 20 de ani, probabil asistent.
-         Ma scuzati… A venit sotul. E fotomodelul acela celebru... 
-         Pai sa intre… spuse locotenentul Dobre, serios. Apoi le spuse si celorlalti pe un ton soptit: “Chiar sunt curios ce moaca va aborda tipul… As cam baga mana in foc ca e bagat in porcaria asta… Doar l-a inselat acum un an cu fotbalistul ala… cum ii spune.., de au plecat in Miami, duduia de aici si cu dobitocul ala de acum nu joaca nicaieri.. cum dracu’ ii zice…
-         Peste, domnule.
-         Poftim?
-         Are un nume de .. peste.. Gen Salau, sau Homar, sau Somn…
-         A, stiu. Crevete. Mircea Crevete…. Iar pe asta cum il cheama?
-         Pe top modelul masculin? Pe “papusa masculina”, cum l-a botezat presa?
-         Shhttt ca vine!

Un tanar inalt, bine facut, se vedea ca merge la sala, imbract in negru, cu fata trasa si cu cearcane adanci, se apropie de masa unde zacea frumosul cadavru.
-         Doamne… A facut-o! S-a sinucis…
-          Imi pare rau am uitat cum va numiti, scuze, eu nu sunt la curent cu mondenitatile, cu vedetele… se scuza locotentul Dobre…
-         Mda, dar vad ca pe ea o stiti, spuse ironic noul intrat in incapere.
-         Mda. O stim… Pentru ca.. pentru ca a fost mai mediatizata decat dumneavoastra…
-         Mda.. Mai ales cu scandaluri… numai scandaluri… I-am zis sa se tina departe de ele…. Nu a putut…
-         Ce vreti sa spuneti cu asta domnule…? Este cumva o amenintare la adresa sotiei dumneavoastra? In orice caz, nu suntem deloc asa de creduli sa credem ca este o sinucidere. Poate a fost sinucisa… Poate chiar de catre sot…
-         Poftim? Esti dobitoc?! Se vede ca esti dobitoc pentru ca esti politist!
-         Va rugam, fara injurii! Un pic de respect as vrea… spuse pe un ton hotarat directorul Spitalului. Cel putin in incinta aceasta. La sectie, la tribunal, puteti sa faceti pana la urma ce vreti. Si oricum nu este frumos sa vorbiti in niciun fel de doamna Georgescu. O femeie … atat de frumoasa…
-         Domnul doctor are evident dreptate, spuse locotenentul. O sa continui ancheta la dansul acasa sau la serviciu. Oricum pot sa spun ca am remarcat – si acum politistul ridica vocea – ca domnul sot nu a fost deloc mirat…
-         Ce idiotenii! Eu nu mai raman deloc aici. O sa revin cand nu mai e niciun idiot prin preajma.

Acestea fiind zise Florin Abusuioacei, model de al lui Boticatu, iesi furios din incapere trantind usa dupa el.
-         El e! spuse doctorul. Motiv, clar, gelozia!
-         Hm... Vom vedea. Pe de alta parte, si politistul isi scoase din buzunar un carnet soios, am facut o mica investigatie in ceea ce priveste lista posibililor suspecti…
-         Domnule, dar aveti o lista foarte lunga..
-         Era o fata frumoasa, dar avea gura cam mare….
-         Imi cer scuze, puteti sa repetati ce e cu suspectii? Cine sunt?

Un tip cocosat, cu alura de cersetor, se aluturase discutiei, si nota acum ceva pe telefonul mobil.
-         Dar dumneata cine esti, ma rog? Ce cauti aici?
-         Sunt amic cu ea… Eu am scris primele articole despre ea. Era din orasul meu, Bacau. Cand am ajuns la Bucuresti, ne-am ajutat reciproc… Ea imi mai dadea niste bani, eu mai scriam cate o stire frumoasa despre ea, o promovam, mai bine zis… Deci as putea sa spun ca sunt ca un frate pentru ea si as vrea sa stiu mai multe ca sa…
-         Ca sa scrii in gazeta ta imputita?! NU cred o iota! Tipa locotenentul, nervos din cale afara. Hai, afara! Aici au voie numai autoritatile! In niciun caz ziaristi sordizi de la ziare de scandal care pretend ca s-au cunoscut cu vedete! Rusine sa iti fie! Mars de aici gaozarule!
-         Dar nu mint… Eu chiar…

Dupa ce omuletul prafuit si cocosat a fost data afara in suturi, doctorul acoperi corpul rece al femeii.
-         Locotenente, am senzatia ca acest caz nu este asa de simplu pe cat pare… Succes oricum…


Politistul statea in biroul directorului spitalului. Ii folosea laptopul. Cand cineva batu la usa.
-         Ma scuzati ca va intrerup domnule politist, facu o domnisoara de vreo 30 de ani, satena si cu niste ochelari mari pus in varful nasului. S-a aflat cauza mortii. Ranile de la maini au fost superficiale, nu de la ele s-a tras moartea. Si se pare ca nici lovitura de la ceafa, desi a produs mult sange…
-         Ia spune atunci!
-         Intoxicare cu… mai précis, pe intelesul dumneavoastra, I s-a spart operatia de micsorare de stomac pe care a facut-o acum cativa ani… Asta a dus la moartea fetei…
-         Dumnezeule!

In camera intra si Directorul Spitalului.
-         Ai auzit locotenente?!
-         Am auzit… Ce groaznic pentru biata fata…
-         Stii ce ma pune pe ganduri?
-         Ce anume?
-         Problema este ca spitalul nostru s-a mai confruntat cu cateva operatii nereusite de acest timp, dar pacientii adusi, desi la limita, au supravietuit….
-         Ce vrei sa spui, doctore?
-         Si inca ceva, in corp nu a fost gasit niciun alt adjuvant decat … niste niste alcool…
-         Ciudat. Ea spunea in interviuri ca nu bea alcool…
-         E si dumneavoastra acum! Chiar credeti tot ce spune presa? Deci, vreti sa va mai uitati pe rezultate?
-         Da, sigur. Si dupa asta mai discutam.


„Cunoscuta prezentatoare de televiziune, totp model international, Bianca Georgescu, a fost gasit moarta in casa ei in dimineata zilei de 19 mai. Deocamdata oficialitatile nu vor sa spuna care a fost exact cauza mortii uneia dintre cele mai frumoase femei din Romania. Totusi se vehiculeaza informatia ca Bianca a fost ucisa, sub aparenta unei sinucicideri regizate. Cine sa fie insa criminalul? Caci Bianca avea destul de multi dusmani, si mai ales dusmance. Postul nostru de televiziune va ancheta acest caz, cot la cot cu Politia Romana, mai ales pentru faptul ca Bianca Georgescu a fost colega noastra dar si un om absolute exceptional si frumos sufleteste. Inca o data, RIP Bianca: Odihmeste-te in pace… De aici, din fata Spitalului Universitar, a transmis pentru TVStatelit, Maria Panait.”

Maria Panait isi incheie stirea. Inchise microfonul, i-l preda lui Tomi, cameramanul, si se cauta rapid in geaca de o tigara. Ii era scarba. Fusese colega cu fandosita aia nesimtita de Bianca. O javra. Merita tot raul din lume.
-         Mario, esti cam dubioasa azi…
-         Ce, poftim?
-         Mi s- a parut mie sau in loc sa dai apa la soareci ca la alte stiri despre necunoscuti unde joci teatru de nu mai poti, acum ai fost chiar zambareata, in relatarea despre Bianca… Nu ai prea avut-o la inima, nu? Hahaha.. Ti0a furat vreun iubit?
-         Esti un prost! Si nu mai spune chestii de astea in public ca ma bagi aiurea in vreun bucluc!
-         Deci admiti ca esti vinovata? Sa sun la politie? Rase barbatul.
-         Taci, esti idiot! NU mai vorbesc cu tine!


Nassima inchise televizorul. Vazuse relatarea rece, ba chiar ironica a reporteritei de la TV Satelit si ofta. “Ce rai sunt oamenii…”, isi zise.
Nassima ajunsese cu o seara in urma in Bucuresti. Cum abia peste o saptamana urma sa inceapa iar scoala, acum se relaxa cat de cat, sau, mai degraba, asa le spusese parintilor ei adoptive ca face. Dar moartea Biancai o intriga. La inceput nu o suportase. Ca multe alte telespectatoare, o crezuse falsa. O curva falsa. Asa I se parise. Apoi o cunoscuse personal. Nimeni nu stia, dar ea, Nassima, ii scrisese pe Facebook, si din vorba in vorba, se imprietenisera, asa ca cele doua se intalnisera in urma cu un an. Stand la o cafenea, Bianca ii aratase poze de cand avea si ea varsta Nassimei, si ii spusese ca si ea avusese 70 de kilograme, si cosuri si celulita… Da, asa era. Se vedea din poze.
Si ca in timp toate se rezolva. Cu Nassima, Bianca nu avusese fite. Fusese ca o sora mai mare. Trebuia sa o ajute, macar acum. Trebuia sa afle cine facuse treaba asta! Trebuia sa gaseasca criminalul… Sau criminalii. Isi puse salul peste cap, inchise lumina, si iesi pe usa. Va incepe investigarea acestei morti chiar acum! Nu degeaba citise toate cartile politiste ale mamei ei adoptive si fusese intoxicata cu o gramada de episoade din Poirot si Murder She wrote! Ofta si iesi in afara din casa, pe strazile Bucurestiului cufundat in noapte.


Va urma