Micuta printesa Luana Savone privea fereastra
intunecata de la inaltimea etajului al 13-lea al Turnului Palatului. De cateva zile
nu o mai vizita nimeni. Mai mult decat atat, ceva ciudat se intampla. Cerul se
innegrea in mod alarmant si atmosfera devenea din ce in ce mai irespirabila. La
usa odaii ei batu’ Cataplan, gigantul cu un singur ochi. Cataplan fusese si doica
ei cand era mica, si bucatarul personal care ii culegea copilei, cand aceasta
avea pofta, zmeura, mere salbatice, mure, cirese sau rosii salbatice,
invatatorul ei, dar si body-guardul ei. Cand fata vroia ciuperci, de exemplu, mai
intai Cataplan manca el o ciuperca, ca sa stie sigur ca nu erau otravite, si
apoi i le aducea si le gatea micii printese, in ce le mai colorate si gustoase
moduri. Din aceasta cauza, pentru ca printesa era cam pofticioasa, ea era si un
pic cam plinuta. Lucru pe care ea nu il stia, pentru ca in tot Turnul Palatului
unde ea isi avea casa, nu exista nici macar o oglinda cat de mica.
Luana nu isi mai aducea aminte de tatal ei. Iar mama
ei o vizita rar, pentru ca avea foarte multe treburi in Regatul Washcar.
Regatul Washcar era legat de Regatul Savone, dar intre cele doua se afla
Muntele Decrepit, in varful caruia se afa Bolovanul Blestemat. Asa ca toata
lumea care vroia sa traverseze cele doua tari nu o facea in mod direct, ci
facand o escala in alte tari cu care cele doua regate erau invecinate, precum
Regatul Pieptanului Ciobit, Regatul Martisorului, Regatul Siliconului Blond, Regatul
Mirositorului Ciorap si asa mai departe.
In spatele pesterii Bolovanului Blestemat se spunea
ca mai exista si acum Neamul Piticilor Verzi cu corn si mustati, niste
mancatori de oameni de cea mai joasa speta. Nimeni nu ii vazuse, dar toata
lumea se ferea de ei. Stia toata lumea, in primul rand, ca nu trebuie sa ajunga,
nici macar sa zareasca Bolovanul Blestemat, pentru ca acesta cauta orice prilej
ca sa iasa din Muntele Decrepit si sa faca mare prapad in jurul lui. Si atunci
ce s-ar fi intamplat? “O mare nenorocire”, spuneau batranii. Muntele s-ar fi
pravalit peste cele doua regate, iar Piticii Verzi cu Corn si Mustati ar fi
invadat Pamantul, ar fi mancat toti oamenii si s-ar fi pus ei Regi peste tot Globul.
O ciocanitoare, care deobicei ii mai aducea mesaje mici
printese, batu’ de cateva ori la geamul deja innegrit al iatacului Luanei si
apoi, cand i se deschise, isi baga capul ciufulit in camera, cu destul de mult
tupeu.
-
Buna Cioco Bau! Ce faci?
-
Buna draga mea. Vreau sa iti dau veste
foarte …
-
Foarte… cum?
-
Foarte grea. Este vorba despre mama ta!
-
Ce s-a intamplat cu Reka?!
-
Mama ta a disparut, de aceea s-a intins
negreala peste cele doua Regate!
-
Credeam ca negreala vine din Vest,
dinspre Regatul Mirositorului Ciorap condus de Edmond 3!..
-
Nicidecum! Acolo deocamdata este liniste
si pace! Tortul, pardon, totul, a
pornit de cand Mama Altetei Dumneavoastra, Reka de Washcar, a disparut acum
vreo doua luni. Noi, supusii, credeam ca este la vreo premiera a Marelui Circ,
sau a unui Film pentru Copii, sau poate la Festivalul Ciocolatii. Dar nu este
nicaieri. Si cum numai ea stia codurile Mersului Timpului, Timpul s-a blocat,
si lumea a inceput sa se innegreasca. Daca nu facem nimic, o sa devenim din ce
in ce mai cenusii, gri, apoi albastri inchis, maronii si apoi negri!!! Si la
final nu o sa se mai vada nimic din noi, o sa fim inghiti de Marea Pata de Tus,
asa cum spunea Profetul Sparanghel, acum doua mii de ani! Semnele sunt
aceleasi!
-
Doamne, ce nenorocire!
-
Da Printesa. Cartea Profetului Sparanghel
mai spune ca cine va incerca sa salveze lumea de Marea Pata de Tus care se
apropie, trebuie sa se urce pe Muntele Decrepit, si va gasi taina dincolo de
Bolovanul Blestemat, dincolo de Mancatorii de Oameni verzi…
-
Dar acolo nu are voie sa intre nimeni!!
-
Da, stiu ce spui Printesa. Practic e cam
tabu sa iti ajunga pasii pe acolo. Dar ciudatenia este ca exact asta spune
Marele Sparanghel ca trebuie sa faca o anumita persoana ca sa ne salveze. Este
practic o disonanta, ca sa zic asa, se impauna Ciocanitoarea Cioco Bau, pentru
ca stia “cuvinte de oameni mari”, dand din penele ei verzi, rosii si galbene,
usor innegrite de praful care se asternea in oras.
-
Aham… cugeta nedumerita un pic Luana,
invartindu-si una dintre cele trei cozi roz de par in varful inelarului.
-
Si mai este ceva…cel care va urca…
-
Da, chiar vroiam sa te intreb, o
intrerupse fetita. Cine va fi ghinionistul care va trebui sa faca toata
trebusoara asta?! Bietul de el, il deplang, sincer…
-
Pai asta e chestia. Ca in Marea Carte,
scrie ca numai o Printesa cu parul roz, cu pistrui si cu 8 tatuaje cu Henna are
voie sa faca asa ceva…
-
Vai de mine! Pai si eu am 8 tatuaje! In
fiecare an mi s-a mai facut cate un tatuaj. Ce coincidenta! Rase zglobie
fetita, nebanuind ce o va astepta.
-
Hm. Hm… isi drese glasul Cioco Bau. Pai
matale esti aleasa. Ai voie sa iti alegi o persoana sa te insoteasca. Si cam
trebuie sa pleci, ca cica azi ar fi dead-line-ul la plecari, pe Ruta Vesela,
cea mai apropiata catre varful Muntelui Decrepit.
Printesa Savone rasufla greu, insotita se servitorul ei credicios, Cataplan cel cu un singur ochi. Mergeau deja de cateva ore bune. De cand se dadusera jos din Minicarul Colorat, care disparuse in Padurea cu Pantofi, inapoi inspre Castel, drumul se tot ingusta, se innegrea si se facea tot mai dificil de urcat. Schimbau din cand in cand cate o vorba. Fiecare se gandea la celalalt. Ea se baza pe forta lui Cataplan, iar Cataplan se baza pe istetimea si puterile magice pe care le avea micuta Printesa in AND, mostenite probabil de la strabunii ei. Ca doar nu degeaba era Printesa?!
La un moment dat, cei doi au inceput sa zareasca
Bolovanul. Se vedea foarte clar cum este pozitionat. Mica Printesa Savone
aproape ca scapa un strigat, cand vazu in ce mizerie statea Bolovanul si cat de
putin se mai tinea sa nu cada! Practic mai era sprijnit doar de cateva borcane ciobite,
pline de mucegai, de cateva pahare si de o bucata de covor vechi, urat
mirositor. Culmea era ca daca nu ar fi urcat ei sus in Varful Muntelui, Bolovanul
cu siguranta s-ar fi deprins mai curand ori mai tarziu si dezastrul ar fi fost
asemanator! “Ce mi-e una sa fie tot Pamantul inghitit pe nepusa masa de Piticii
Verzi cu Corn si Mustati, si ce mi-e sa fie inghititi cu totii de Marea Pata de
Tus?! Cam la fel, probabil”, cugeta Printesa.
Exact cand se apropiara, Bolovanul se trezi din somn si dadu
semne sa vrea sa se desprinda de la Gura Pesterii si sa se pravaleasca spre ei.
Aici nu mai era vorba de inteligenta, era vorba de forta! Dar oricat de fortos
ar fi fost, Cataplan nu reusea deloc sa tina in frau pietroiul imens, care se
mai si zbatea. Cateva cioburi otravite, care stateau lipite de Bolovan, ii mai intrara
in spate, facandu-l sa urle plin de durere.
Uriasul Cataplan era la un pas sa cedeze, si oricat
se forta, nici micuta printesa, nu reusea sa il ajute prea mult pe Cataplan sa
tina in frau Piatroiul. Totul parea pierdut, cand, de dupa un Palmiero-molid
(un soi de arbore care creste numai pe Muntele Blestemat si care are trunchiul
de Palmier dar are ramuri de molid dispuse in forma de Triunghi Echilateral
n.r.), se auzi un strigat de lupta.
O creatura inalta, plina de noroi, sari si prinse bolovanul exact cand acesta vroia sa se rostogoleasca in jos, la Vale. Baiatul, caci era vorba de un baiat, nu de un spirit al Padurii, gasise un alt borcan, cu care priponi bine bolovanul, apoi il lega si mai bine cu niste ramuri zdravene si intepatoare de Palimiero-Molid.
-
Stai asa! Tipa Printesa.
-
Stau! Zise baiatul, scotand limba.
-
Pune limba la loc in gura, marai Cataplan,
care incerca sa faca pe durul, dar care fusese destul de umilit de Baiatul
Salvator.
-
Stati sa va zic. In primul rand,
Baiatule, iti multumim si eu si Cataplan, ca ne-ai ajutat cu Bolovanul, dar
ideea este ca noi trebuie sa intram inauntru, in Pestera, la Piticii Verzi,
trebuie sa salvam lumea de la Intuneric!
-
Tu trebuie sa fii fata Rekai de Washcar,
iti zice.. Hmm… Lely sau Lonia…? Nu, Lunea, Luna? Luana!
-
Dap, Luana. Ai nimerit…
-
Asa e… Stiu si eu ceva de Blestem… zise
baiatul, cazut pe ganduri.
-
Da. Trebuie sa gasesc secretul in
Regatul Piticilor Verzi. Asta este destinul. Eu sunt ultima salvare. Scanci Printesa.
-
Mai este o intrare in Pestera, ca sa nu
deranjam iar Bolovanul Blestemat, care vad ca s-a calmat si a adormit. O stiu
doar eu. Urmati-ma.
Si lansand bolovanul, de data asta bine legat pentru
mai multe zeci de ani, cei trei au inconjurat Muntele pana au ajuns la o usita
mica si ruginita in forma de cerc.
-
Urmati-ma!
-
Eu nu cred ca incap, se planse Cataplan,
caruia nu ii intra nici macar o mana prin mica usita.
-
Tu stai si ne pazeste afara! Ii ordona
Luana.
-
Ok, spuse usurat Uriasul cu un Singur
Ochi.
Cei doi copii intrara tiptil in Pestera din Muntele Decrepit, cu indoiala si cu teama in suflete. Au trecut de un coridor intunecos si au intrat intr-o incapere care seamana cu o veche Baie Turceasca. Deodata, o voce pitigaiata tipa la ei:
-
Stop! Ce cautati aici?!
-
Vai de mine, pana aici ne-a fost! Spusera
cei doi copii.
Si imediat cei doi au
fost atarnati cu picioarele de tavan de niste cabluri metalice cam ruginite, care
sasaiau ca serpii dar care semanau cu niste vechi furtunuri de dus.
-
Am intrebat ce cautati aici? Tipa iar vocea
pitigaiata.
-
Eu Sunt Edmond Spanac, Printul Regatului
Mirositorului Ciorap!
-
Tu esti Edmond? Ah, nu stiam! zambi fata,
asa legata cum era.
Caci de cand avea cativa anisori
auzise de frumusetea si istetimea Printului, dar si de prostul lui obicei de a
se unge pe fata si pe corp cu namol.
-
Si tu cine esti, fetito?
-
Eu sunt Printesa Luana Savone, fata
Rekai de Washcar! Mi s-a spus ca numai eu pot salva lumea pentru ca mama a
disparut, Masina Timpului a fost oprita, si norul negru care va culmina cu
Marea Pata de Tus se apropie vertiginos. Si lumea va disparea in intuneric daca
nu gasesc eu rezolvarea in Pestera Piticilor Verzi mancatori de oameni. Se pare
insa ca ma veti manca asa ca…
-
Pai draga mea, Regatul Piticilor Verzi
nu exista. In spatele bolovanului Blestemat se afla doar un vechi aparat foto
si o camera obscura care nu mai este folosita. In ultima vreme, din cauza
tehnologiilor moderne, Aparatele cu Film nu au mai fost folosite. Mama ta nu
stie sa le foloseasca si a plecat in audienta la Picinus Pompidarius, de pe
Planeta Aularius. Eu cu ea am vorbit acum cateva zile, si intr-adevar mi-a zis
ceva… ca a uitat sa faca ceva, dar uitase ce anume a uitat sa faca. De fapt uitase
sa lase cuiva codurile pentru Timp. Din pacate suntem toti in aceeasi situatie.
Mama ta a vrut sa rezolve lucrurile, dar se pare ca mai mult le-a incurcat…
-
Stati mai asa! Eu stiu sa umblu cu un
aparat vechi de facut film. Am invatat de la Tatal Meu, Rom Spanac, Regele
Mirositorului Ciorap, care acum nu mai este printre cei vii! Numai ca cineva
trebuie sa curete toate lucrurile astea pentru ca toata camera este plina de
mizerie, mazga, rugina! spuse Printul.
-
Si evident, ar cam trebui sa ne dati
jos, si eventual sa va prezentati! Zise si Printesa.
-
Eu ma numesc Leicu Burduf, spuse, de
data asta cu mai multa caldura in voce, vocea pitigaiata care venea din spatele
unui cadral negru sustinut de un burduf si mai negru.
Cei doi copii au fost dati usor jos. Si in cateva
minute ei au inceput sa curete toata Pestera, pana cand a inceput sa luceasca a
curatenie. Din cauza efortului, Printul Edmond transpirase si isi pierduse tot
namolul de pe el. Se vedea acum foarte bine ca este un baiat foarte dragut, cu nasucul
carn, obrajii rosii si cu parul balai.
Cat despre Printesa, aceasta slabise imediat, tot
din cauza efortului, si acum arata la fel de gingasa si dragalasa ca orice
fetita de varsta ei.
La finalul Marii Curatenii, Aparatul Vechi de Fotografiat a fost pornit, cei doi copii si-au facut un Selfie, si imediat o lumina puternica a tasnit din Pestera prin usita rotunda, inspre toata Lumea. Imediat, Ceata si norii de pe cer s-au spulberat, si la cateva minute, Ceasurile au inceput sa mearga, Masinile de Spalat si de Calcat sa functioneze si Timpul a reintrat pe fagasul normal. Tic- Tac, Tic- Tac…
FINAL
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu