Digital clock - DWR

sâmbătă, 31 ianuarie 2015

20. Cirese fara carne


"Cirese fara carne, cirese foarte, foarte dulci fara carne, 8 lei kilogramul!" Striga cineva. Ma uit.

Citesc de pe un carton maroniu, scris cu negru anuntul, apoi ma uit la cirese, da, par foarte gustoase, sunt foarte mari, de un rosu visiniu. Mi se face pofta cand ma uit. Or fi chiar asa de dulci? Si chiar nu or avea viermi?
Sunt in statia de autobuze. In fata mea se vede un decor murdar, saracacios, de Romanie post revolutionara. Afara sunt peste 30 de grade desi este aproape ora opt seara. Ma frapeaza placerea cu care un EL inalt si oareacum slab, desi are ceafa destul de groasa, isi baga maineile goale pana la cot in galeata plina de ciresi, de pe o tejghea incropita la repezeala, la coltul strazii, langa chioscurile cu ziare. Ii cunosc pe amandoi. Sunt din cartier. Nu prea avem acum tangente, dar cand eram mica ma jucam cu ei in fata blocului...
Baiatul rade cu gura pana la urechi bagandu-si mainile in ciresele rosii, si totusi nu se inroseste, semn ca ciresele sunt proaspte, tari, ca niste solduri de negresa tanara.
Baiatul indeasa fructele intr-o punga de plastic, punga pe care o tine o fata mica de statura, tiganca, cu tate mari care impung maieul verde fosforescent – turcesc- parand doi pepeni verzi. Fata se uita in ochii baiatului si rade si ea, usor amuzata, usor incurcata, baiatul se uita la cirese si la ea si rade. Probabil ca se uita si la sanii ei dar nu vad eu din unghiul acesta. Fata ii da punga clientei, care pleaca spre trecerea de pietoni.
Baiatul si fata au terminat treaba. Nu se mai vede deocamdata niciun cumparator.
Baiatul se duce sa vorbeasca cu niste prieteni, fata se aseaza pe trotuar langa mama ei.
Viata poate fi la fel de frumoasa si fara sa stai int-o vila si sa ai un jeep.

"Viata omului incepe din momentul in care este indragostit"....

Amintirea celor doi indragostiti staruia in mintea mea, desi trecusera 15 ani de atunci si vreo 14 cand se casatorisera. Acum devenisera cei mai bogati din cartier. Stiam ca au si vreo patru copii. Amintirea lor sclipea in memoria mea, dar unul dintre cei doi indragostiti nu mai era pe acest pamant de doua zile.  
-         Alo?
-         Alo! Doamna avocat Rotaru, ne stim de cand te jucai cu fetita mea, te rog mult sa ne ajuti.
-         Dar despre ce este vorba, doamna Tinichigiu?
-         A fost omorata fetita mea!
-         De cine?
-         De barba-su! Nenorocitul de ginere-miu!
-         NU se poate, ii stiu de mult. Se iubeau!
-         NU a iubit-o niciodata! O vroia pentru banii ei!
-         Doamna – am facut o pauza , pentru ca nu mai stiam ce sa spun. Doamna, calmati-va un pic si daca vreti, veniti la birou la mine sa discutam, dar nu stiu cum va pot ajuta.
-         Vreau sa descoperiti mizeria! Sa il predati Politiei pe Nero!
-         Nero si el imi este ca un frate… Ne stim de la 7 ani…. nu stiu daca voi putea sa…
-         Fetito, daca ai un pic de inima si de suflet, macar incearca…  Mor cu zile daca nu stiu adevarul! Macar sa imi arati ca nu el a omorat-o!
-         Bine doamna, o sa incerc…
-         Sa iti dea Dumnezeu sanatate si noroc! O sa pun acatist la biserica…
____________________________

Dupa o saptamana de cercetari, eram plina de informatii neinteresante despre viata familiala, prietenii si afacerile cuplului Nero si Vera Clejescu. Vorbisem cu toti nepotii si finii lor, vreo 100 la numar, si evident cu parintii si copii lor. Dar nu aveam nicio idee despre solutionarea cazului. Singura persoana care nu fusese interogata era Marcelo, fratele mai mic al lui Nero, care de vreo 10-13 ani se mutase in Spania.
Recapitulam datele, cu televizorul pus pe mute, band un energizant, si rontaind niste prajiturele mici, dulci, cu ciocolata, ca sa nu ma apuce somnul:

Vera fusese gasita spanzurata in pivnita de vinuri din vila familiei. Toata lumea avea alibiuri  solide.  Mai precis, chestia se intamplase exact cand se sarbatorea ziua lui Nero, iar Nero imbracat in Suleyman – serialul preferat al Verei - , dansa pe scena cu una dintre verisoarele lui, o pustoiaca de 17 ani, Adda. In afara de el, vreo 100 de persoane au depus marturie ca intre 19.30 si 22.30, el a fost in sala de petreceri a unui celebru hotel din Bucuresti. Cu toate astea, dubios era ca putine persoane stiau de pivnita secreta a familiei, si si mai putine persoane aveau cheia. Dar, una dintre chei fusese pierduta cu doua saptamani in urma, isi aduceau aminte cateva rude si doua femei in casa.

_____________________________


M-am culcat si imediat am si adormit apoi am inceput sa visez. Se facea ca ma intorsesem in timp in urma cu 15 ani in ziua aceea de vara cand i-am vazut pe cei doi ca se harjonesc printre cirese, pe Vera si pe Nero, si ca imi crescusera o pereche mare de sani si ca purtam un tricou urat, verde si mulat, prin care mi se vedea transpiratia. Fire negre de par de la subtiiori mi se zareau in oglinda care de fapt era o galeata de apa calda de langa mine. Stai asa! Se facea ca eu eram Vera. Visul era asa de real, incat, eu desi sunt foarte slaba la corp, si asa am fost toata viata, ma facea sa simt greutatea kilogramelor in plus ale Verei, pe care le-a avut mereu, pana in clipa mortii . Era o fata trupesa. Radea mereu, imi aduceam aminte cum spunea mereu : “Grasa, frumoasa si devreme acasa!”
Nero a venit spre mine, spre Vera din vis, spunea ceva de cirese si l-am vazut razand. Radea cu gura deschisa si ….
……….M-am trezit intr-un lac de sudoare.

___________________________

A doua zi am sunat in Spania. Am dat de Marcelo si apoi totul a fost mul tmai simplu. Peste o saptamana, am organizat o conferinta de presa la care am chemat familiile lui Nero si cea a Verei. Si BGS-ul, in caz ca ar fi iesit cu scandal.

_________________________________
-         Buna ziua dragii mei. Desi nu sunt detectiv, am fost rugata de prieteni vechi sa incerc sa investighez moartea pretenei mele din copilarie Vera. Si am reusit. O sa va spun exact cine este ucisagul, caci ea nu s-a omorat, a fost ajutata sa moara. Si o sa va spun si motivul. Sau vreti invers, am zis eu calma.
-         Oh Doamne! Tipa mama Verei, din primul rand. Oh Doamne, deci am avut dreptate! Si lesina. Cateva persoane o ajutara sa isi revina. In nebunia creeata de lesin, o persoana s-a ridicat de pe scaun si a iesit tiptil din camera.
-         Cornel, i-am strigat unui tip de la BGS, ia-ti baietii si fugi dupa Nero. Vezi ca are parcata masina chiar in fata hitelului asta, si o sa vrea sa plece probabil dn tara. Daca te misti acum, o sa il prindeti inainte de a intra in masina!
-         Da sefa!

Dupa cateva minute, Nero, transpirat si rosu de nervi si de umilinta, statea incatusat in fata tuturor.

-         Am facut aceasta regie, l-am lasat special a scape, pentru ca sa fiti si voi siguri ca am dreptate cand va spun ca el a fost criminalul. Ajutat de fratele lui. Marcelo, care insa a fost folosit de Nero, ar fi trebuit sa se duca la Politie sa spuna, dar… Marcelo tinea foarte mult la fratele lui. DE asta l-a iertat mereu si l-a ajutat toata viata. De asta i-a si cedat si femeia. Marcelo o iubea cu adevarat pe Vera, dar Vera il iubea pe Nero. Nero insa vroia doar banii Verei. Cei doi frati semanau aproape perfect, dar Marcelo era un pic mai inalt si mai slab decat Nero, si avea strungareata. Mi-am adus aminte zilele trecute de acest lucru, care pare neesential.
-         Si de ce a omorat-o?
-         Sa spuna chiar el!
-         Am omorat-o pentru ca nu o mai suportam asa de grasa. Mereu transpirata, mereu excitata. Mereu plina de par! Nu o mai suportam peste mine, noapte de noapte. Am vrut sa imi refac viata, sa fiu cu …

-         Cu Adda, nu?

-         De unde stii?

-         Pentru ca v-am studiat. AM studiat caseta video de la petrecere. Si cu ea ai dansat in noaptea aia, apoi l-ai lasat pe fratele tau sa danseze, imbracat ca tine, in Suleyman. Nimeni nu si-a dat seama de diferenta, dar privind atenta caseta, am descoperit ca pentryu doua minute, tu dispari la baie, apoi reapari si dansezi cu Adda, si peste alte zece minute, cineva in negru iese din cladire. Apropos, si Adda este implicata. 
Lumea, mi-a spus ca la inceputul serii, parea ca tu si cu ea va placeati, desi iti e verisoara, dansati apropiat, prea apropiat. Apoi, toata lumea mi-a spus ca la urmatoarele 4-5 dansuri ale voastre parea ca si cum v-ati fi certat. Dar nu dansai tu cu ea. Tu erai in pivnita si ii faceai felul sotiei tale. Pe ring era fratele tau care nu avea nicio treaba cu Adda. Nu o placea. Si nici nu era verisoara ta. Este de fapt fata unui prieten de-al tatalui tau… Si amanta ta. Pana azi, cand veti infunda puscaria, in celule separate!


FINAL

Despre mine. Berceniul, cartile, muzica si ceva despre prietene si presa.


Cum v-am promis, o sa mai scriu si despre mine....
Am facut ochi intr-un cartier smecherit din Bucuresti, unde s-a nascut o parte din crema hip-hop-ului mioritic. Mereu mi-a placut, poate v-am mai spus, sa dansez, sa pictez, sa joc teatru, sa scriu mai apoi si sa fac fotografii dar poate cel mai mult: sa cant. 
Berceni.... Am facut scoala 96 si Liceul Octav Onicescu iar mai apoi am intrat la Universitatea Hyperion, Facultatea de Jurnalistica. Pentru ca lumea era prea scortoasa acolo, si universitatea la capatul lui 102 (brr), am preferat sa ma mut in centru, langa Club A, la SSJ – Scoala Superioara de Jurnalistica. Am ales bancile pe unde au stat – asa mi s-a spus -  Andreea Esca si Berecleanu si i-am avut profesori ,printre altii, pe S. Ovidiu Balan, Turcescu, Ovidiu Ioanitoaia, Jana Gheorghiu, Pruteanu, Klinger, Gabi Stanescu, Bilbie, Cristi Brancu etc.
In primul an, la Hiperion, m-am dus sa fac practica la ziarul ZIUA, unde m-am mutat de la Investigatii la Social dar am trecut si pe la Cultura sau Sport. Dar si politic. Imi placea sa scriu mult si de toate.
Insa mondenul, clar, pe atunci, era pasiunea mea. Am ajuns la VIP prin Brancu si acolo am stat vreo 3 ani.
In acea vreme, de la 18-19 ani, am vrut sa ma descurc de una singura, asa ca m-am mutat singurica in buricu’ targului, in cea mai scumpa cladire de pe timpul comunismului, blocul Caltron de pe Campineanu.
(Am uitat sa va zic nu am uitat nicio clipa de actorie, si ca in tot acest timp am aparut si in 3 filme: Expeditia (1989), Termius Paradis (1997) si Filantropica (2000). )

Dar sa revin la revista VIP, prima revista de monden din Romania.
Am cunoscut acolo o mana de oameni extraordinar de buni profesionisti si inteligenti.... Cu unii m-am certat, cu unii mi-am intrerupt relatiile, cu altii sunt prietena, sau oricum, cand ma vad intamplator, imi vine sa ii iau in brate. Se stiu care sunt, nu ii mai pomenesc aici. Cu doua dintre fete/femei, am plecat in aventura Gardianul – in 2002, toamna. Aventura a mers bine, mondenul fiind pe acea vreme cea mai citita pagina din tot ziarul.
In paralel am inceput sa iubesc sportul, mai ales fotbalul - probabil faptul ca fetele acelea vorbeau non stop despre acest sport m-a provocat oarecum... - , dar am inceput nebunia cu trupa Ecstasy, cunoscand-o, prin vara lui 2002, pe Alina, colega mea de trupa. Trupa a prins instant. Dupa un articol desprenoi, au inceput sa curga invitatiile pentru a aparea in show-uri tv si chiar cateva concerte. Laura Olteanu s-a ocupat de look-ul nostru, pentru inceput. Si primele fotografii ni le-a facut celebrul Fluster.
In acelasi timp, cand mai aveam timp, mai scriam la romanul meu, care pana la urma s-a chemat Fetele lui Jimmy, sincer, inspirandu-ma din viata unuia din cei mai fustangii si betivani baieti pe care i-am cunoscut, un fost iubit al unor prietene de-ale mele, Laurentiu, zis Jimmy. Un tip inteligent, dar ... nu stiu, nu gasesc cuvantul... Dar "neok", ca sa zic asa.
Dar nu sunt aici ca sa ii fac reclama lui Jimmy, asa ca sa revin.
- In tot acest timp, am mers pe mai multe fronturi cu presa… am facut la un moment dat practica in PRO, direct la Stirile Pro Tv – asta se intampla cand eram inca la ZIUA, si scriam deja in suplimentul cu iz monden si studentesc, Tinerema. - 
Am lucrat vreun an si la revista TABU  cu alt nume - gratie Alexandrei, fosta mea colega de la Hiperion; si daca tot am ajuns aici, marturisesc, eu am fost cea care am declansat scandalul cu sarutul divelor Marin –Radulescu (care pana la urma nu a mai avut niciodata loc).
Am plecat de la Gardianul intr-o alta mare provocare, XMAGAZIN. O revista –tabloid, de mistere si scandal.

Am ajuns la final de vara 2005, editor coordonator la XMAGAZIN, intr-o perioada de criza ptr acea publicatie. Apoi m-am transferat la SOC. Am fost pentru aproape 6 ani, red sef la la SOC si edit coord la revista ZAU/ulterior CE!! AM scris in revista Hustler sub pseudonimul Bella Chat.

(am scris de-a lungul timpului sute de mii de articole si multe dintre ee au fost BOMBE de presa, dezvaluiri grele sau interviuri rarisime.. )

Trupa Ecstasy a mers o vreme bine;  in ajun de un Craciun, prin 2007, am cantat pe aceeasi scena cu Sonique, dar am si avut concerte de-a lungul anului la Pitesti, Navodari, Iasi, Buftea etc - dar si in restaurante si cluburi din tot Bucurestiul.

Bella Chat

Mi-era drag de ea desi nu o respectam. Am "nascut-o" dintr-o joaca. Pe ea, personajul Bella Chat. Dar nu am fost atenta si Bella m-a inghitit pe mine intr-o vreme. Habar nu am cum arata. Desi, banuiesc ca semana un pic cu mine, sa nu?! Sau o fi fost vreo blonda perfida si rece ca Sharon Stone?
Bella a fost pseudonimul meu si cea care este raspunzatoare cu divertismentul literar  pret de vreo 15-20 de minute in 4 pagini din Hustler.
Hustler... Mi-a placut mereu ideea de a scrie acolo. Hustler! Wow! Larry Flint~!  WOw! De cate ori venea fostul nostru director in tara il intrebam ce mai face Flint. Mi-ar fi placut sa il cunosc. 
Sigur, Bella exagera. In tot ceea ce facea. 
Ideea mi-a venit de la un amic care m-a criticat initial pe blog, dar in mod constructiv, precum Demaio de exemplu, Scaevola. Intr-o zi, se poate sa fi fost o zi de mai, i-am dat Fetele lui Jimmy in forma de doc si frunzarind-o mi-a zis: Tu trebuie sa scrii un roman porno. Mi s-a facut sila la inceput. Apoi am inteles ce vrea sa spuna Scaevola. Adevarul e ca asta imi placea sa scriu - ATUNCI- acum vreo 5-6 ani. Asta ma facea sa fiu in priza. Acum sunt pregatita sa scriu ceva “greu”.
;)

 va urma

19. Planul nemtesc



Prolog

Legea atractiei
Diferenta dintre fericire si deznadejde este la distanta de o fractiune de secunda. Poate un singur fir de par descoperit in geanta iubitului tau, in timp ce acesta facea un dus, cantand tare bine dispus, abia venit de la un team-building, te poate face sa iti schimbi radical locuinta, prietenii, tara natala si evident iubitul. Cand firul acela de par lipit de inchizatoarea gentii albastre de voiaj nu este nici lung si negru ca al tau, nici scurt si gri ca al lui, ci un fel de saten ondulat, aparent fara personalitate, dar incercand sa il rupi, iti dai seama de rezistenta si de tenacitatea (care tie ti se par ingrozitor de gretoase!) fostei lui posesoare, abia atunci incepe filmul. Pentru ca abia acum devine interesanta povestea. Si atunci filmul la care te uitau te face sa plangi, pescarusii care zboara la fereastra ti se par tovarasi de suferinta, chipul tau inlacrimat ti se pare icoana iar ziua de azi poate ca va fi ultima.... Pana atunci, stai intr-o dolce farniente, in care trezitul de dimineata este urmat de inevitabila: "Amore, fa-mi o cafea! Doua lingurite de ness si una de zahar. Dar sa fie ras!" Apoi, dupa ce tu hranesti pisica care se intinde grasa, lenesa si pufoasa pe covor, se aude dusul; si tu freci nessul, ca asa ai invatat acasa de la bunica ca este frumos, in loc sa il trantesti pur si simplu in ceasca pe care scrie numele unei firme, asa cum merita un nemernic care s-a atins impardonabil de aproape de o femeie satena cu parul ondulat. Iar parul tau pleostit, negru vopsit ti se pare o jalnica amagire a unui viitor incert in care el te minte si te va minti, pana cand itntr/o zi va avea curajul sa zboare. Nu poti sa te opresti, totusi, sa nu te intrebi fixand cu ochii rosii deja de plans, bagajul pe care iti vine sa il arunci in foc: "Da' ce Dumnezeu? I/a supt/o chiar in valiza?! Merda!" Stii, ca daca vei incerca sa faci o investigatie, vor urma chestii suparatoare de genul: "Ce ai mai, ai innebunit de luni?" sau "era in vizita matusa mea saptamana trecuta, de atunci a ramas, ce naiba ai? Esti pe ciclu?" Sau: "Este al mamei mele! Nu iti este rusine? ea ne trimite paste fainoase si zacusca si tu faci crize de astea? ia, stii ce? Nu mai vin acasa la cina!" Nicio femeie nu a fost instruita sa simta lucrurile astea. Dar le simte, asa cum vine instinctul alaptatului. De asta, unele femei chiar arata bine, se simt bine, fie grase, fie slabe, si au acea liniste in ochi, acea luminita care te duce cu gandul, barbat fiind la: "Ce s-a mai futut pizda asta aseara......" Iar altele sunt chinuite de indoieli si nu le tihneste nimic si arata ca niste solnite fara sare.
Sara Rinaldo examina cu efectiva scarba, cu ochii verzi mijiti, firul de par prins de geanta barbatului ei. Initial s-a gandit sa execute un asa zis ritual primitiv, pe care si-l amintea din adolescenta, cand ea impreuna cu trei prietene, dupa ce vazusera un film cu vrajitoare, au ars in padure niste bucatele din hainele fostului iubit al uneia dintre ele, si apoi si cateva fire de par de-ale lui si de-ale noii iubite, "o grasa blnda, bolanda si bocie". Toate erau extrem de suparate. Primul iubit care o dezvirginase o parasise pentru o colega mai mica, pe motivul: "Tu nu vrei sa te futi, nu stii sa te futi si esti si frigida!" Vraja a functionat, este adevarat, dar abia dupa vreo zece ani, cand respectivul, devenit colonel, s-a despartit de blonda sexy si plinuta, pentru o fata de 20 de ani. Sara abandona ideea arsului firului de par, mai ales ca se auzea venind de la baie domnul Rinaldo, un barbat chipes, care de la spate parea de vreo 25 de ani, dar avea 45 de primaveri batute pe muchie. Cand era mai tanara, Sara a facut o adevarata criza de nervi cand a vazut un fir similar, in geanta unui fost prieten de-al ei. A aflat atunci ca si cei mai dulci barbati pot deveni foarte violenti cand la mijloc se afla o femeie la care au tinut sau la care vor tine. Treaba era relativa, oricum. Sara mesteca cu lingurita in cana ness-ul si zaharul si se gandi ca are nevoie de un pahar de palinca. cam greu de gasit la Roma asa ceva, dar se va descurca ea....
Chiar atunci, telefonul zbarnai intr+un mod iritant si lugubru. Mama, sopti ea.
-         Alo?
-         Iei repede primul avion si vi aici! se auzi o voce iritata, tipatoare.
-         Dar ce...?!....
-         Taci si vino! Bunica-ta a facut un atac!
-         Să nu spui ca...
-         Taci! Este la reanimare. Vino cu primul avion!
-         Dar....
-         Sa ma lasi cu jegul tau de macaronar! Esti o proasta! Vi aici azi cu primul avion! repeta mama ei.
-         Bine, dar..
-         Pa!

Capitolul 2
Paradisul din vie
Cand eram mica, pe la 5- 6, 7 chiar si la 8 ani, ma duceam in fiecare vara, la Piatra Neamt. Era superba zona, desi via era mai mult salbaticita pentru ca deja unchii mei, de fapt fratele bunicii si sotia lui aveau deja, de pe atunci vreo 80 de ani (si nu mai aveau putere de muncit ca in tinerete). Dumnezeu sa-i odihneasa... In afara de plimbatul prin vie, printre distractiile mele era si inspectatul cimitirului evreiesc, cu care se invecina via lui unchiu Dragos.(vie ce apartinea si apartine tuturor fratilor Popovici, unchiu’ Dragos si unchiu’ Istrate si bunicii mele) Pot sa spun ca eu pe unchiu Dragos l-am iubit mult …Cel mai mult. Asa e, dar vai cum suna cuvintele cand le exprimi, fata de sentimentele adevarate pentru cineva ce nu mai e. In ultima camera, cea de deasupra beciului, dormeam eu si bunica cand veneam in vacante. Eram foarte incantata de camaruta aia din mai multe motive. 1. Dadea chiar in gradina cu flori, inspre livada, si inspre strada, si desi tanti Ancuta baricadase geamul ca sa nu cumva sa intre cineva, eu reusisem sa il deschid, si, cateodata, dupa amiaza ca ma fortau sa dorm si nu puteam, sau dimineata devreme, fugeam pe fereastra inspre gradina si de acolo in vie, trecand peste un pod. Uneori ma duceam in livada cu meri, si ma urcam eu pe un mar care semana cu un scaun urias… Toate astea probabil imi par mici acum. Atunci mi se pareau enorme… 2. O alta treaba care imi placea mie la camera aia era ca in holul ei, era scara sper POD. si podul. Mai era in holul ala si un dulapas cu borcane de dulceata care erau pentru nepoata lor, verisoara mea, cred ca nu pentru mine. Dar nu ma interesa nici atunci dulceata (ca nici acum) asa de mult, asa ca preferam sa inspectez locurile si sa imi gasesc noi cotloane pentru a-mi fabrica zecile de povesti… sau a regiza povestile citite. (Evident, podul era unul din locurile magice -, unde ma urcam cu frica – de inaltime si de soriceii (nu i-am vazut niciodata dar eram sigura ca exista si ca seamana cu Jerry din Tom si Jerry) despre care stiam ca sigur sunt acolo printre coceni – si unde, in praful ala cald, ocru, uscacios, citeam sau imi jucam rolurile din carti-printesa, pirat etc.) Si ma apropii de al treilea motiv… 3. Al treilea motiv pentru care eram incantata ca ni se repartizase camera aia pe timpul verii era dulapul mare, maroniu, plin cu tot felul de chestii. De la posete lucioase, cu miros de vechitura, la soricioaica, pina la parfumuri vechi, de la tot felul de jucarioare ale nepoatei lor(atunci domnisoara mare, acum femeie cu copii mari) si pina la un ditamai ceaslovul, mare galben , cu poze, cu litere mari: Wilhelm Hauff -Povesti. El era preferatul meu! Dupa ce am am fost in vizita ultima data acolo, "la unchiu Dragos", adica la inmormantarea lui......................, nu am mai trecut pe acolo pe la Piatra Neamt. ................................... Am mai fost o data acum cativa ani, am stat o ora, pentru ca explodam de dor....de dor de locurile alea, asa cum era dorul lui Scarlett O Hara pentru TARA...Sau cel putin eu asa simt. La Neamt, ajunsa, am respirat acel aer curat, facut parte din praf de zane... Am fost pe strada copilariei mele... totul era la fel si parca nimic nu mai era la fel... L-am salutat pe varul meu Alin, care este cam, de aceeasi varsta cu mine, poate un pic mai mare, care a ramas in vechea casa a parintilor bunicii mele, adica in partea celalalta a viei, nu la unchiu Dragos. La unchiu Dragos, din cate cred si din cate stiu, s-a stabilit acolo baiatul lor, nenea Paul. Cartea aia cu povesti nemtesti a ramas acolo, s-au poate au aruncat-o. Nu stiu nici acum. Am cautat ca nebuna prin toata tara o carte similara, dar nu am gasit....Am gasit una aproape ca si design la fel, dar in germana... si de atunci invat singura germana.. Practic este singurul motiv pentru care eu invat germana. (O vreau asa de mult... Cartea aia... asa cum doresc niste poze pe care mi le-a facut actorul Mihai Multescu, tot cand eram mica, dar in alt spatiu, mai precis pe platourile de filmare ale unui film de Vaida, unde ma ducea mama, cu un imens caine lup. Nu mi-au ajuns niciodata acele poze… Nu stiu nici ce mai face Multescu. Dar mi-a ramas de la el un cantec in japoneza pe care l-am interpretat la TV de cateva ori.. De la 6 ani il stiu... Incepe cu Tam, tam tam........) Sa revin la superba carte cu povesti .... si la preferata mea Povestea Vasului Fantoma....Cartea nu am gasit-o inca, dar am gasit pe Net cateva povesti ale lui Wilhelm... Apropo, pentru cine nu stie, Wilhelm Hauff (n. 29 noiembrie 1802; d. 18 noiembrie 1827) a fost un poet și prozator german care a trăit doar 24 de ani. S-a născut și a murit la Stuttgart....
........ Mi-e dor de forile violete din gradina de la Piatra Neamt... erau pline de roua dimineata iar eu saream geamul casa ajung in gradina, devreme, si sa sorb roua de pe ele ... uneori mancam si petalele care aveau un gust acrisor... mi-e dor sa mai am 9 ani... Pentru mine, cea mai buna mancare a fost mamaliguta aia de la Piatra Neamt pe care o facea tanti Ancuta. Bine, ea facea tot felul de mancaruri bune. Dar mamaliguta era buna pentru ca o puteai asorta cu slaninuta, ochiuri proaspete, smantana si asa mai departe. Nu am plans cand au murit Unchiu Dragos si Tanti Ancuta, la scurt timp dupa unchiu Dragos. Am plans peste ani si plang si acum si realizez ca nu este o gluma, nu este un vis. Din pacate, pe oamenii aia care mi se pareau, chiar si la 80 de ani ca se iubesc, asa in felul lor ciudat, rastit, tachinoacios, carcotas, dar se iubesc, ii voi iubi toata viata dar nu voi mai putea sa ma intalnesc aici cu ei... Tanti Ancuta, Unchiu Dragos, va iubesc, asa cum iubesc Piatra Neamt, dealurile, vinul, podul , frigul de deasupra beciului, nucul batran din mijlocul viei noastre, caci via aia , cat a ramas din ea, este a noastra, a tuturor - vorba unui stramos de al nostru... - , fie ca nu stam acolo, fie ca ii culegem roadele sau ca nu...
-         Dragi pasageri, va informam ca am aterizat la Bucuresti. Este ora 20.00 si afara sunt 13 grade. va multumim pentru alegerea companiei noastre, va dorim o zi placuta.

Capitolul 3
Neamtul si fantana fermecata

Era prin anul 1943. O vară frumoasă, cu mult praf, într-un sat din România. Norii negri de fum ai Războiului se ascunsesera pentru o mică perioadă pentru că soldații nemți se împrieteniseră cu localnicele. O fată frumoasă, specială, cu o ie albă brodată frumos cu negru și cu roșu și o rochie roșie făcută chiar de ea, cu desene care imitau trandafirii dar și boabele mari de struguri galbeni și vișinii, mergea cu picioarele goale, spre un pod, în noapte și cînta cu voce melodioasă.
Lună, lună, de ce oare Tu n-ai dor, Dar omul are Lună lună, surioară Iar te întreb a câta oară Ce –i cu dorul ăsta oare?!

Frumoasa moldoveancă de vrei 16-17 ani mergea să se întâlnească la fântâna din mijlocul satului vecin cu Piatra Neamt cu un ofițer german pe nume Robert. Robert era un tânăr neamț, exact cum erau germanii lui Hitler din filmele pe care Fuhrerul le arăta populației. Înalt, blond, puternic dar totuși finuț, frumos foc. Semăna un pic cu Regele Mihai pe când era acesta tânăr. Dar nici Sanja, sau Safta, cum de fapt îi era numele, nu era de colo. Frumoasa fată avea nuri, la nici 17 ani, de încețoșau mințile băieților din sat. Buclele lungi și groase de fecioară și le împletea în două cosițe groase, arămii, și le lega cu şuviţe de lână răsucite, roşii şi albe. Luna era deasupra celor doi tineri, un băiat frumos în uniformă militară germană și o fată, ca un măr copt, frumoasă foc și plin de grație, în ciuda faptului că aparținea unui sat din mijlocul Moldovei.

- O să plec mîine cu trupele... - Nu vreau asa ceva... - Acesta este ordinul... - Nu vreau ... nu vreau... - Vrauu să termin cu bine treaba asta. M-am băgat ăn războiul asta ca toti... acum îmi dau seama, și la fel camarazii mei, că a fost o mare prostie... - Cu adevărat o prostie... Hitler ăsta... un dobitoc! - Un excroc! Dar astea sunt jocurile... Zarurile sunt aruncate. Onoarea mea trebuie să fie respectată. Trebuie să mergem până la cap. - Nu poți să fugi...? Te-aș ascunde eu ăn casă undeva... Sau în vie... Sau în pivniță! Sau în beci! - Și să mă facă toti dezertor?! - Păi, spune-le și lor.. Am vazut că Erik și Wolf vorbeau cu Raluca și cu Măria... Să ... - Taci copilă... Nu știi ce spui... Iartă-mă... Dar nu știi ce e războiul.. Este o datorie... Și nu pot și nu vreau să plec ca un vierme laș... - Dar.. - Asta este. Dumnezeu poate ne va ajuta să ne revedem cât mai curând! O să revin după tine! Dacă trăiesc și dacă n-oi păți ceva îngrozitor.. o să vin aici, la Piatra Neamt, după cea mai frumoasă fată din lume... Sanja mea.... - Safta! niciodată nu îmi pronunți bine numele... - Sanja ești tu! Sanja ești pentru mine. Și sper că vei deveni ăn curând... Doamne ajută Sanja Fritz... - Dragul meu... Ești așa de frumos, de dulce... - tu ești o zeiță! Dumnezeu mi-a făcut cel mai frumos cadou, pentru că dacă aș muri am apucat să te cunosc... - NU mai vorbi prostii!!! N-o să mori! Deodată se auziră niște foșnete în tufișul de lângă fântână, și lui Robert i s-a părut că văzuse niște arme. - Sanja, să mergem, tu ia-o pe partea ta, du-te spre sat. Eu mă duc spre tabără! Vorbim mîine înainte să plec! - Robert........ - Te iubesc Sanja... - Te rog, spune-mi asta în limba mea... (Discuția până atunci fusese până atunci în germană) - Ti iubi Sanja mea... Ti Iubi mult! Voi întoarce după tu! - Ich liebe dich Robert! _____________________________________
Capitolul 4

Comisarul

Putini stiau ca barbatul acela frumos, cu doi copii mici, amandoi baieti, cu o nevasta frumoasa dar fioarte guraliva, micuta, slaba, blonda, cu ochii verzi, dar aramie la piele, imbracat mereu scortos, care iesea din masina neagra lucioasa inconjurat de 4 ofiteri, pusi toti in slujba lui, o iubea in taina pe iubita cantaretului Cristian Vasile, Zaraza.
Se ducea deseori, mai ales cand sotia lui fusese insdarcinata in ultimele luni si nu se puteamisca din pat ca sa il urmareasca asa cu facea ea in mod normal, in carciumile une canta deobocei celebrul trubadur bucurestean. Incercase de cateva ori sa treaca neobservat, dar nu reusea, pentru ca iscoadele auyea de departe zgomotul masinii lui, si dadeau zvon ca Ala rau vine la ei in local. Cum in Bucuresti nu era strictetea prohibitiei la fel de mare ca in America, patronii nu se temeau de alcoolul servit cu larghete la mese, dar pentru ca fiecare dintre ei avea cate un schelet in dulap, incercau sa curete oriceurma de neoranduiala, sa doseasca alte marfuri de contrabanda, sau sa acopere pe fetele mai golase care dansau pe sub nasul evreilor bogati. Pana cand la un moment dat, Fleica a lui Dumitra a inteles de ce Florescu venea asa de des pe la cele mai tari carciumi din Bucuresti. Nu vroia el sa prinda niciun criminal, nu vroia sa aresteze pe nimeni, ci pur si simplu era indragostit de cineva.


Comisarul a fost gasit mort, impusacat in fata casei sale, la cateva luni dupa moartea Zarazei. Zaraza fusese gasita intr-o dimineata de duminica cu gatul taiat langa o florarie celebra in cartierul Tei. Tinea in mana un pachet de tigari pe care il cumparase pentru ibovnicul ei, cantaretul Cristian Vasile. Dar aceste intamplari se petreceau cu mult inainte ca povestitoarea sa se nasca...

Capitolul 5
Camera 11 de la etajul 4
In intunericul din rezervsa spitalului Elias, etajul 4, camera 11 - cardiologie, se puteau auzi zgomote sinistre, mai multe aparate pentru aer, horcaiturile si vaietele pacientelor, tiuiturile aparatelor de pe hol, care anunatu ca ceva grav se intampla intr-o alta camera de spital. In plus, luna intreaga, urletele cainilor care se aciuasera in curtea spitalului Elias sporeau atmosfera sinistra.
Povestitoarea se intoarse spre bunica ei care adormise de doar 2 minute. Trebuia ca perna desub capul ei sa stea la un anumit unghi, sa ai ab amasca de oxigen bine pusa, erau niste masti de plastic foarte prost, care sareau mereu, iar nepota trebuia, in ciuda scancetelor bunicii, sa ii indese ca se poate mai bine masca in cele doua nari.
Transpirase si parul alb, moale si scurt se lipise de scalp. Mirosea a om batran.
Un oftat scapa din pieptul slab si plin de rotocoale si de fire care comunicau cu camera doctorilor.
-         Bunica, iti citesc mai departe?
Batrana marai ceva neinteligibil, apoi ridica un pic o mana plina de vanatai de la mai multe urme de intepaturi. Branula infasurata in tifon o deranja dar nepoata ii lua mana in mana ei ca sa o linisteasca. Avea obiceiul ca noaptea, daca nu ear supravegheata minut de minut, sa isi smulga toate aparatele care i tineau conectata la viata...
-         Hai sa iti mai citesc. Uite, iti citesc despre socrul tau... Fostul tau socru... Pe care nu l-ai cunoscut...
-         Bine, bine...

Capitolul 6
Legionarii

„Comisarii de politie, Panova si Daniel Florescu, responsabili de moartea lui Albertinni, au fost reclamaţi justiţiei şi s-au început cercetările împotriva lor. Dar procesul n-a ajuns să se judece. Prin corupţie şi presiuni guvemamentale asupra organelor de anchetă, afacerea a fost înmormântată. Abia in toamna anului 1940 vinovaţii si-au luat cuvenita pedeapsă. Trebuie să ne închipuim ce s-a petrecut in sufletul lui Sterie Albertinni in timp ce loviturile cădeau cu grămada asupra trupului său slăbit. De o parte era viaţa caldă şi ademenitoare, era căminul abia înfiripat, de unde fusese smuls abia de câteva ore; de alta, era viziunea măreaţă a destinului românesc in lume, Căpitanul, Ţara, Legiunea, care-şi croise drum vitejeşte până atunci in mijlocul a mii de primejdii şi duşmănii. Toate aceste cuceriri şi realizari să se prăbuşească acum, după atâtea suferinte şi sacrificii, dacă ar fi Căpitanul descoperit şi ucis? Nimeni n-ar mai fi in stare să ia de la capăt mişcarea de renaştere natională. Totul se putea pierde pentru un moment de slăbiciune al lui. Atunci, gândindu-se la figurile legendare ale Armatolilor, într-un efort supraomenesc s-a ghemuit in durerea lui, pentru a rămânea credincios visului de înăltare românească in lume. Carnea si oasele zdrobite au fost învinse de forţa spiritului până ce călăii l-au eliberat de chinuri şi dureri, dându-i lovitura de graţie. În toată viaţa lui de luptător pentru mântuirea neamului românesc, Sterie Albertinni a fost de o consecvenţă severă. Odată ce s-a hotărât să apuce drumul spinos al luptei naţionale, pentru el nu au mai existat întoarceri, revizuiri, sau îndoieli. Având formaţie de luptător încă din mediul in care s-a născut şi in care şi-a petrecut adolescenţa, prin Legiune a îmbrăţişat aspiraţiile neamului întreg şi şi-a încheiat viaţa dând un exemplu cutremurător de lealitate fată de idealul care i-a încălzit sufletul. Căpitanul i-a cinstit memoria, aşezându-l in fruntea martirilor pomeniţi la şedinţele de cuib.


Capitolul 7
Odobestii
Tatăl Sofiei fusese patron de restaurant dar....
........................
-         Bunica... Stai cuminte te rog, nu iti mai scoate branula..
-         Ce?
-         Branula, asta din mana. Nu o mai scoate!
-         Bine, bine...
-         Bunica! Ce te-am rugat? Nu mai pleci maine acasa!
-         Cum iti permiti! Lasa-maaa, lasa-ma! Of ce viata nenorocita...
-         Dar ce are, interveni o alta pacienta, tot octogenara, dar care parea destul de constienta.
-         Are probleme cu inima dar si Alzheimer...
-         Ah, nu stiam de ce face asa... Dar amintiri vad ca mai are...
-         Mai degraba ar fi inteles ca trebuie sa se faca bine decat sa aiba amintiri...
-         Trebuia sa raman cu Robert...sopti bunica.
-         De ce nu ai ramas cu el, bunico?
-         Nu a venit dupa mine...
-         Daca il iubeai de ce nu te-ai dus dupa el...
-         Asa e viata... Am dat un blond pe un brunet!
-         Vai bunica...
-         Dar l-am iubit pe bunicul tau, chiar daca m-a inselat mereu.. Cu o evreica, cu o blonda, si apoi cu aia... aia cu care e acum.
-         Nu te mai gandi acum!
-         Vrei sa iti povestesc despre casa unde am stat cand m-am casatorit cu bunicul tau?
-         Da bunica, dar ia niste apa mai intai ca deja ai obosit... nu vrei mai bine sa iti povestesc eu?
-         Dar tu stii unde e?
-         Da bunica, am fost si eu pe acolo de cateva ori...
-         Aaaa, bine, bine...


Capitolul 8

Prezentul gri
tocmai avusese o conversatie teribil de urata cu mama ei. Statea in varful patului in casa. Din cauza anumitor certuri cu mama ei, preferase ca in loc sa stea in casa familiei, sa isi inchirieze pe perioada cad statea in Bucuresti din cauza bolii bunicii, un mic apartament situat intre spital si casa mamei. Era foaret nervoasa. De cate ori termina o discutie cu mama ei avea senzatia ca trebuie sa fumeze, apoi sa sparga un geam cu piciorul, sa darame o usa, sa faca sex salbatic cu 3 negri, apoi sa bea pe nerasuflate jumatate de sticla de tequila, si tot, chiar daca ar fi facut toate acesteam, ii venea sa strige la mama ei si sa ii spuna: Esti o idioataaaaaaaaa!
Din nefericire, era tarziu, spre 12 noaptea, iar ea era un pic racita, fara niciun leu in casa, si tragea cat putea de un fund de sticla cu votca iar  ultimul plic de zahar se terminase intr-un soi de ceai de macese.
-         Ai obosit-o cu laptopul, cu discutiile, pe bunica ta! Abia isi revenise si este iar la reanimare! Esti o nesimtita!
-         Pai mi-ai zis sa vin sa stau cu ea, sa...
-         Si macaronarul ala jegos, javra aia idioata, nu te cere o data de sotie?

Inchise telefonul. Simtea ca turbeaza.
Nu mai avea nici o tigara in casa. Isi puse un halat. Se duse la baie sa se spele pe ochi. Trase aer in piept, apoi deschise usa si suna visavis. Zgomote in casa vecinei dar niciun raspuns. Merse in intuneric pe coridor. Era dispearata. Trebuia sa traga o tigara sau simtea ca innebuneste. Ii rasuna in cap vocea ascutita a mamei ei, cicalitoare si rautacioasa. 

Se intoarse in apartament, trista, purtand parca plumb in picioare. Nu raspunsese nimeni la usa. Avea o senzatie teribila de nervi. O manca pielea. O durea spatele. Se gandi sa se calmeze. Se gandi la Nicolae Stenhardt. Trase aer in piept. Scoase cheia din geanta. Deschise usa si isi arunca cu furie geanta in pat. Apoi se duse la bucatarie sa isi faca un ceai simplu, fara zahar.

Capitolul 9

Sara scoase un urlet, si ceasca din portelan chinezesc, veche de 30 de ani, in care erau incrustate bobite de orez, cazu pe jos si se sparse in mii de bucatele.

-         Doamne!
-         Eu sunt, fetita mea.
-         Bunica! Esti vie!
-         Da Sara mea, da. Dar nu puteam sa imi duc planul la indeplinire cu mama ta, in ceafa mea...
-         Vai bunico, cat de mult ma bucur ca traiesti! Esti bine! Esti santoasa?

Si Sara sari sa isi imbratiseze cu lacrimi in ochi bunica pe care o credea disparuta pe veci. O lua usor in brate ca sa nu ii faca rau.

-         Sara, trebuie sa iti mai prezint pe cineva. Robert!

In camera intra un domn in varsta, cu parul alb. Se vede ca fusese un barbat frumos, acum era doar foarte ingrijit si incerca sa se tina drept.

-         El este Robert, sotul meu de cateva luni. A trebuit sa tin totul secret! Iti dai seama, Sara, ca daca i-as fi spus ce intentionez sa fac, sa ma marit la varsta asta si sa plec in Germania cu Robert, nu m-ar fi lasat, doar o cunosti pe mama ta... Stii cat de incapatanata si posesiva este! Uneori, in viata, ca sa poti sa traiesti linistit, trebuie sa ii faci pe altii sa sufere un pic. Nu aveam de gand sa spun la nimeni ce intentionez sa fac, dar te-am vazut ca sufereai atat de mult, si erai asa de deprimata, tu care m-ai iubit cel mai mult si care ai avut asa de mult grija de mine, ca nu am putut sa plec fara sa iti spun. Oricum, trebuie sa te gandesti ca va urma o zi in care nu va mei putea strange la piept. Sunt batrana, dar macar voi fi fericita impreuna cu Robert, ultimi ani ai mei.
-         Bunico, trebuie sa te intreb ceva. Cum ai reusit sa il gasesti, pentru ca tu nu ai calculator, nu ai telefon mobil... Si trebuie sa iti spun ca ai jucat teatru foarte bine in ultimii doi ani, credeam ca erai senila... Nu mi-as fi inchipuit ca te prefaci.
-         Stii doar ca am fost actrita in liceu, dar si pe atunci actritele erau foarte prost privite. Parintii mei nu m-au lasat. Si eu nu am avut puterea sa ma lupt sigura. M-am maritat, apoi s-a nascut mama ta, apoi, incet –incet, pe nesimtite, anii au trecut si am ajuns la pensie....
-         Dar cum ai ajuns sa il regasesti pe Robert?!
Batranul neamt isi drese glasul si vorbi intr-o romaneasca aproape perfecta:

-         Stimata domnisoara, eu am revenit in Romania, dupa 1989, dupe moartea sotiei mele din Germania, Marlene, cu intentia sa o regaseste pe prima me iubire, pe Sanja. Am ajuns la Piata Neamt, dar lumea nu mi-a povestito exact adevarul, si nu am stiut daca sa incepe sa o caut. Dar intre timp, s-a ivit o oportunitate das avantajoasa si am cumparat o banca la Bucarest. Am reinvatat limba romana. Uitasem, sincer, va sprahe, ca intentionez sa o gasesc pe Sanja, cand v-am pe dumneavoastra la televizor, la o emisiune. Semanati perfect cu bunica dumneavoastra, si am inceput sa va urmaresc. Nu eu personal, nu as fi in stare la varsta mea, ci o firma de detectivi profesionisti. Am gasit-o pe bunica ta in urma cu doi ani si i-am propusu un plan. Planus a functionat!
-         Doar este un plan german... deci functioneaza, zambi bunica.
-         Ma bucur mult ca sunteti fericiti. Sunteti un exemplu pentru orice cuplu.
-         Noi o sa plecam chiar in seara asta. O sa te rog sa ii spui mamei tale despre mine, dar numai dupa o luna. Pentru ca pana atunci, noi ne vom stabili bine si apoi ascunde intr-un satuc din Germania, si nu vom putea fi gasiti de nimeni. Te imbratisam!

FINAL

duminică, 25 ianuarie 2015

18. Secretul din Egipt

Capitolul 1

Irma isi admira sanii. Mari, rotunzi, putin, dar foarte putin lasati, cu cate un cerculet maroniu in mijlocul lor, si apoi, in mijlocul mijlocului lor, cu cate un buton, cam cat o maslina mai mica. Era cald, si daduse drumul la ventilator. Se umezise pe corp, asta dupa ce in prealabail facuse totusi un dus. Si desi era ora aproape 19.00, tot ii era foarte cald.
Prietenul ei era plecat pe afara, il rugase sa se duca la un anume magazin, de langa aeroport, ca sa ia un bax cu bere si o sticla de vin. Distanta nu era chiar foarte mare, in plus, David putea sa faca, pe drum fotografiile pe care atat le asteptase. Ceilalti doi prieteni ai lor erau si ei “prin spatiu", pe undeva, bine ca nu au vrut sa vina cu ea in camera, ca nu avea chef deloc de ei. 

Trebuia ca prietenul ei sa se duca abia la acel magazin sa cumpere bautura, pentru ca aici, nu exista defel. Pentru ca era Ramadamul.
In tot Egiptul era numai un fel de bere, destul de ciudata la gust, care se vindea, la sticlute de 0.25, ca si Coca-Cola. Si mai era si un alt fel de bere fara alcool, care se vindea si in magazine. Iarasi, o licoare extrem de scarboasa la gust. Se saturasera asadar de de berea aia pana la urma toti, asa ca tot grupul ii ceruse lui David sa faca un drum la acel magazin indepartat ca sa cumpere niste provizii de alcool mai bun.

Se trezise destul de bine dispusa, dar isi amintea si acum, dupa cateva saptamani de departare, ultima discutie a mamei:
“Ia, cumpara-i o casa, sau asta isi cumpara el, cum a facut Tantoni, de si-a adunat bani...O sa-ti spuna: “surpriza - pina la urma-, uite mi-am luat casa!”. O gogosica, ceva, cadou mereu de la tine, si el isi pune bani deoparte...!"

Totul pornise de la un patent, pe care Irma il facuse cadou lui David, iar mama ei vazuse... Apoi urmase discutia cu mama ei despre David. Mama ei il ura din mai multe motive, dar se pare ca principalul era ca: Dave era “pui de securist.” “Poate taica-su a fost ala care ti-a schingiuit tatal; javre scarboase, merita toti castrati, eutanasiati! Scarbele dracului! Nu ii mai satura o data pamantul...” spumega mama Irmei.
Irma era romanca pe sfert. Iar acel sfert era foarte important, pentru ca se tragea, daca ar fi stat sa se ia dupa bunica ei, din partea stra-strabunicii, era una din fetele Vrancioaiei din relatia pe care o avusese cu Stefan Cel Mare.
Irma mai avea din partea ei sange moldovenesc, iar din partea bunicului din partea tatalui, sange italienesc.
In timp ce se uda cu apa pe fata si corp, se gandea la drumul pe care il avusese pina in Egipt, apoi, cu tristete, ca erau ultimele zile din Africa. Mai aveau cam trei zile si trebuia sa plece acasa.

  ***
-       Nu mai tranti, Irma, si nu mai fi imbufnata, ca altfel ne suparam, spuse baiatul, un tanar nu foarte inalt, brunet, cu sprincenele foarte pronuntate, cu o voce calma, dar foarte hotarata, intorcandu-se din drum.

Tanarul usor iritat se intorsese din usa, inspre mijlocul dormitorului ca sa-i faca acest repros fetei – prietena lui. Motivul era zgomotul, evident facut de  nervi, de Irma, care se asezase cu tupeu la calculatorul strain, pretextase un motiv, ca ar avea ceva de scris, apoi isi aprinsese o tigara, ultima, din pachetul lui Dav, apoi aruncase cu bricheta, hat departe, spre partea cealalta a scrinului.

“Merit tot. Sunt o necugetata. Nu asa trebuie sa procedez. Vorbeste vinul pentru mine, as putea zice, numai ca eu nu am baut de 10, daca nu de 13 zile, vin”, isi spuse blonda, la prima vedere un fel de Maylin Monroe a anilor 2014, care in loc de parul ondulat al divei hallywoodiene, avea un par lung si blond in acelasi ton ca al lui Marilyn, dar deteriorat, totusi des, pentru ca era impanat de extensii facute cam prost.
De fapt, motivul pentru care fata isi pierduse stapinirea de sine si pentru care facuse acest gest copilaresc era stiut de amindoi tinerii. Si de vina oarecum ar fi fost celebritatea ei. Fata era o mica personalitate in Bucuresti, un fel de vedetuta, cum numesc ziaristii de monden o persoana tinerica, draguta, cu un mic scandal in spate si cu potentiale dorinti de afirmare,. “Vedetuta” avea un prieten nu numai conservator (in sensul simplist al cuvantului) dar mai ales influentabil. Pe el il influentau site-urile de pe net, in care cauta masochist numai rautati la adresa iubitei lui. De fapt, il flata asa aiba o iubita “vedeta”, dar se infuria teribil, si era parca atins cu sare pe rana, cand citea ceva “de dulce” la adresa lui Irma.
-       Si ce am facut, ma rog? spuse fata, nestiind daca sa isi controleze puhoiul de draci pe care ii avea, mai ales ca era foarte obosita si la starea acesta se acumulase si faptul isi amintea non stop previziunile sinistre ale mamei sale.
Cauta o alta tigara, dar uitand ca avea unele in geanta-rucsac, ciudat de nepotrivita cu restul hainelor ei “de diva”, tigari nu la fel de bune, dar macar tigari - prefera sa aprinda o tigara “slim” rupta, care atarna bolnava, intr-un colt, pe masa. Trase un fum, apoi incepu sa scrie: NUVELA NOUA.
Nu stia exact ce va scrie, dar simtea ca are inspiratie. Reprosul facut de prietenul ei, inca inainte ca el sa o aduca acasa la el, dar si evenimentele din zilele trecute, petrecute cu o prietena, in valtoarea unui eveniment monden din afara Bucurestiului, chiar si un anume film vazut mai demult despre plictisul dintre cupluri, in care jucase Tom Cruise, sau, ciudat, a anume ruga, la o anume biserica, o faceau sa nu mai vrea multe, sau sa vrea cu totul alte lucruri din tot ceea ce isi propusese pina acum de la viata.
Usa se inchise, iar prietenul ei, dup ace ii aruncase mica amentintare, se duse la baie. Auzi la scurt timp, zgomotul produs de sapun, de clabuc, de apa de la dus…Isi zise: “Deci m-a rugat, de fapt, mint, m-a obligat sa imi scot de pe blog, si din orice ar insemna PUBLIC, pozele cu el linga mine, si asocierea numelor noastre…Ca el a vazut ca pe un anume blog sunt injurata. Mi se rupe. De fapt, mi se face sila. Mi se face sila ca nu are puterea sa aiba incredere in mine, sa ma sustina orice ar fi. Si macar de ar avea ceva serios de reprosat. Asta desi vedete super tari sunt injurate ca la usa cortului de o mie de blogari….” De fapt monologul asta il avusese la baie, in timp ce o apucase pur si simplu o criza de plins. Nu plingea des, dar nici, nu apucase sa vina din calatoria de business la un anume eveniment din capitala Moldovei, ca fusese pusa la colt.

 ***

Viata Irmei Ionescu fusese pina acum o serie de urcusuri dar si coborasuri, in cariera, iubiti, prieteni sau imagine. De la un copil de generala, in anii lui Ceasca, care lua numai premiul 1 cu coronita, ajunsese peste cativa ani, dupa terminarea liceului, sa fie o rock-arita care si-o punea cu aproape oricine, la orice petrecere, apoi o ziarista de temut, ca apoi, printr-o conjuctura ciudata, sa se scrie de ea prin presa, din cauza unui scandal sexual. Erau momente, dar tot mai rare, cand se trezea prin noapte, in batrina ei casa in care mai stateau trei matusi, trei pisici, si bunica ei, pierzandu-se cu firea cand se vedea la prima ochire in oglinda, ca nu mai e “papusica cuminte si castanie”,  ci e o blonda cu sani mari, care, daca cauta pe “google” sau pe anumite hub-uri, descoperea remarce injurioase sau hartuitoare la adresa ei. Sau vedea poze, culese de iaristi si bagate in ziare, venite pe cativa lei de la cine stie ce fotograf obscur cu care colaborase…aidoma lui Marilyn.
Se reinventase si ii ruga pe toti apropiatii, sa o cheme cu numele de pe adresa de messenger, Mari_lynne. Cel mai adesea ii placea ca lumea sa o strige Irma sau Lynne.

Deci, ce sa mai, ca orice relatie, nici relatia “Marilyn-ei” noastre cu iubitul ei, nu mai megea. Sexul, totusi era excelent.  Ultima data, isi amintea fata, cand cei doi facusera sex, fusese tot dupa o mica cearta. El isi aduse in casa, o fosta prietena. Fosta, o fosta colega de liceu, desi arata dizgratios la corp, avea o minte sclipitoare, dar si relatii cat si o pozitie sociala mai buna decat ale ei.

***

Prietenul ei venise din baie in camera, spalat, frezat si uitase de mica neintelegere. Se tolanise in pat si daduse drumul la unul din cele 7 canele porno.
Irma si-aducea aminte de o discutie cu o prietena a ei. O fosta colega de facultate, care traia cuminte si linistita de ani si ani de zile, intr-un apartament din Drumul Taberei. Abia acum intelegeea discutia cu ea, si incerca sa isi aduca aminte exact frazele respectivei. Mai culta ca ea cu cateva kilograme de carti, Tania, era o tipa care scria si ea un roman.
Irma scrisese si ea unul, dar la scurta vreme dupa lansare, si-a dat seama ca intr-adevar, cartea fusese ceva din fiinta ei, ceva ce nu mai corespunde cu realitatea. Fusese un bildungs-roman, dar cu toate acestea, ea nu evoluase practic pe niciun plan, mai ales cultural, de atunci.
Incerca, nedecisa, sa isi scrie mai departe ideea de “nuvela” cu care tabarise de la inceput pe calculator, sa isi aduca aminte exact conotatiile discutiei pe messenger cu Tania.
“Incearca sa nu iti mai vezi viata dupa proiectiile din trecut, sau cele pe care ti le-au insiprat carti citite ori familia… Si mie mama mi-a zis ca barbatii sunt porci, si sa stii ca am verificat pe propria mea piele si am vazut ca nu e deloc asa. BARBATII NU SUNT DELOC ASA!” ii spusese Tania.
“Hm… Cum sa fie porci, sau porc cu fata aia, mai bine zis, prietenul prietenei ei, cand el sta bine merci, la ea acasa. In casa ei.” O obseda ideea de proprietate, de apartenenta. Stia ca exagera, dar nu putea sa se abtina.
“Normal ca nu poate fi porc cu ea, cata vreme ea il gazduieste sub acelasi acoperis. E o lege a naturii. Cine detine pestera, este boss-ul! Daca ii calca in pestera o alta persoana, ori omorat, ori primit ca oaspete, dar nu se va ajunge mai departe. Cum ar fi ca oaspetele sa mai fie si PORC?!” E ilogic…Cine ar fi dementul? Sau dementa? Si de ce ar face-o? Ca isi da seama porcul ca daca ar face vreun gest naspa, aia si-ar suna tot familionul si colegii si asta ar ateriza afar ape strada. Doar nu e sinucigas! E doar un porc travestit in sobolan!”
Gandurile acestea, pe cat de importante, pe atat de banale, nu ii dadeau pace falsei blonde. Asa ca isi lua inima in dinti si se gandi ca o mica "ieseala", singura, nu i-ar face rau.

- Dave?
- Da pasarico. Te-ai calmat?
- Da, sunt calma. 
- Te-ai calmat ca ti-am luat bere, a?
- Nu...
- Pai nici nu ti-am luat! 
- Bine...
- Ti-am luat, mai! Stai linistita. Eu ma pun in pat un pic. Tu ce faci? Vrei sa iesi?
- Vreau sa dau o tura la piata aia unde am fost toti ieri, ti-am zis ca nu am apucat sa vad mai nimic ca trageaude mine... Aia ca vroia genti, ala ca vroia nu sti ce chestii, eu vroiam sa ma adancesc in carti vechi, poate gaseam si...
- Bine, gata, du-te, lasa-ma sa dorm! 
- Bine, pa. Te iubesc.
- Pa, pa... marai David, in timp ce se intoarse pe cealalta parte.

Irma isi arunca un sal auriu pe spate, cumparat in urma cu doua zile din Egipt, inchise usa usor, ca sa nu isi deranjeze iubitul, si pleca intr-o raita pe strazile orasului Cairo.


Capitolul 2

(Cu doua saptamini in urma)

Irma Ionescu se simtea destul de prost si fara i se dea lectii de morala sau de buna purtare. Acum dupa discutia aceea, se simtea insa, daca e posbil, si mai fara chef, si mai deprimata. Stia ca se simtii asa, si totusi, dintr-o inertie, sau poate ca era ametita, continuase sa isi expuna gandurile si trairile cele mai intime. Rezolvase ceva?
Nu. Nu primise nici bani de casa, nici o prima, nici un iubit mai frumos, nici pe fostul iubit inapoi, nici nimic...”sa ma invat o data minte sa mai fiu sincera...”, isi spune ea, inciudata.
Si totusi copie discutia de pe mess avuta cu fosta colega de facultate, cu gandul sa o reciteasca. Se simtea asa de trista. Era singura in dormitor, amarata, tocmai devorase un Mars, dupa ce il privise vreme de o ora intreaga, doar-doar i-o trece pofta...nimic... Si acum, dupa ce nu mai ramasese decat invelitoarea subtire, rupta, simtea deja ca ciocolata si caramelul moale si foarte dulce “se pun” parca pe ea instantaneu. Copia literele de pe mess pe un document nou si in acelasi timp se gandea: il iubea sau nu il iubea prietenul ei? Il iubea, clar, dar de ce nu era mai multa pasiune? Era oare alcoolica daca bea doau beri pe zi? Era oare fara scop in viata? Si toate realizarile ei, acum, dupa respectiva convorbire, i se pareau desarte. Acum i se parea ca nu s-a odihnit cele cateva zile, ci ca a pierdut timpul degeaba acasa.

Capitolul 3
( cu 3 saptamani in urma)
- Alo!
- Alo, se auzi o voce metalica, care semana cu vocea lui Richelio – Eminenta Cenusie, asa cum si-a inchipuia ea ca ar fi fost.
- Ce mai faceti? Irma sunt!
- Aaa! Sarut mana. Cu treaba ma pregatesc pentru o lansare. Dar dumneata ce faci? Ziceai ca imi aduc si restul de materiale. Doar trebuie sa pregatim si lansarea dvs.
- Stiu, stiu! Nu e vorba ca nu am vrut, pur si simplu, am avut multa treaba. Apoi prietenul meu mi-a facut cadou o excursie in Egipt. Nu puteam sa ratez...
-Sigur, sigur. Nu e nicio problema. Numai ca astept nuvele tale, plus ideea ta de coperta.
-Pai, spuse fata, manuind cu greu leptopul, pe care il conectase cat de cat la internet, pot sa iti trimit ultima povestire scrisa de mine. Ca sa vezi cam despre ce ar fi vorba.

***

De partea cealalta a pamantului. Intr-o camera fara aerconditionat din Casa Scanteii sau Casa presei, un domn de 50 de ani, deschise si el, cu greu, calculatorul si apoi, silabisind, isi deschise si adresa de yahoo.

EPILOG
(dupa 4 luni)

“Ma numesc Irma si acum locuiesc in Italia. Prinsa in acest corp si in acest spatiu si timp, a trebuit sa supravietuiesc. A trebuit sa supravietuiesc poluarii, norilor de substante chimice din trenuri explodate, traficului, regulilor sociale mereu mai multe, mai noi, si mai idioate... Am simtit de mult ca eu nu sunt eu, ca ar trebui sa fiu in alta parte. Si intr-un final am gasit raspunsul. Oricum, mi-am permis sa ma distrez. Pana pe 2 august 2014 inca nu gasisem Cartea Vrajitoriilor si nu stiam nicio regula. Un manuscris cu niste legi extrem de simple m-a facut sa am astazi o vila, un iubit perfect, sa fiu celebra in toata lumea nu pentru ca am pozat sexy ci pentru ca nuvelele si romanele mele au devenit best-seller-uri… Ei, acum este altfel si pot profita de toate lucrurile din jurul meu de 1000 de ori mai mult…La nicio varsta si oricat de prost crezi ca arati sau te simti, nu trebuie sa abandonezi lupta. Sa iti aduci aminte mereu de ce iti doreai pe vremuri. Sa inchizi ochii si sa stii ca aia trebuie sa faci… Incepand din acest moment!”

FINAL