Digital clock - DWR

vineri, 28 august 2015

67. Teroare la Festivalul Mangalis - Partea 3

Comisarul Lazarius bea in tacere o a zecea cafea. Doctorul fuma. Maiorul Aurel Caotofana rontaia covrigei cu sare si, atunci cand credea ca nimeni nu se uita la el, tragea cate o dusca de bere dintr-o cutie de coca-cola pe care avea dosita in sertarul incapator al biroului sau.
- Treburile se complica. zise Lazarius.
Era trecut deja de ora 23.00. Timp de peste 11 ore interogasera pe toti suspectii. Altii nu mai aveau; rand pe rand, cantareti, prezentatori, producatori, dansatori chiar si la final, chiar si managerii sau cei care se ocupau de marketingul evenimentului raspunsesera catorva intrebari esentiale puse de Comisar. 
In primul rand fiecare dintre cei suspecti juca foarte bine teatru sau, parea nevinovat.
In al doilea rand, toata lumea se grabea sa o nominalizeze pe Cora.
Adevarul insa era ca...

- Gata. Am inteles cum sta treaba. Cotofana! Chiama-i pe toti sa le spun exact cum stau treburile. Nu ma intereseaza de unde ii aduci, dar sa fie aici, in maxim jumatate de ora! Stiu cine este criminalul!

VA URMA

66. Teroare la Festivalul Mangalis - partea 2

Comisarul Lazarius savura o cafea scurta cu scortisoara si menta, in timp ce adauga pe Lista Suspectilor Cazului Mangalis, ultimele doua nume. Dupa ce arunca inca o data ochii pe lista, mai scrie inca un nume, apoi, scarpinandu-se in cap, il taie de pe lista, cu un aer incurcat. Apoi se uita cu pofta la pachetul de Marlboro neinceput de pe birou, apoi la scrumiera in forma de barca, si la bricheta-mini-pistol, si isi incrunta sprancenele negre. Se lasase de fumat de un an si de atunci, toti nervii pe care ii dadea aceasta lupta impotriva viciului sau, ii canaliza inspre cazurile sale si evident asupra suspectilor. Era pregatit sa inceapa ancheta. Isi drese glasul, apoi apasa pe un buton rosu aflat sub biroul sau, si imediat un militar inalt, respectuos si cu un neg urias pe varful nasului sau mare intra pe usa.
- Sa traiti! Ordonati!
- Sa vina suspectii. A, si sa vina si medicul Costache, ca am inteles ca a ajuns si el la Sediu la noi.
- Da, sa traiti! Ii chem pe toti!
- Ho' Cotofana! (Pe militarul cu neg in nas il chema Aurel Cotofana) Ho! Nu pe toti! Pe doctor si pe suspecti, in ordine.... (Lazarius isi intrerupse propozitia si admira meditativ geamul)
- Da' cu respect.. in ce fel de ordine?
- Hm. Da. In ordinea ... frumusetii.
- Sa traiti, dar nu am inteles exact! Cu respect, va rog sa imi indicati cum este Ordinea Frumusetii?
- Cotofana, esti liber sa imi arati tu ordinea asta. Adica care iti place cel mai putin, il chemi ultimul. 
- A, sa traiti, am inteles. Dar cu respect vreau sa va atentionez ceva!
- Spune odata!
Cotofana isi drese glasul, se apropie de Comisarul Lazarius, si tremurand asa de tare incat negul de pe nas parea ca se pravaleste peste masa, intona:
- Mie imi placa fetele plinute si cu nasul mare...
- Ma refeream la moaca, la carea moaca ti se pare mai suspecta! Bine, nu conteaza! Pune-i in ordinea in care iti place tie. Si mai rapid ca nu am toata ziua la dispozitie! Nu am acum timp sa discut despre perversiunile tale, Cotofana!
- Da, sa traiti! Imediat chem primul suspect frumos. Apoi ... ce imi mai vine...
- Hai mars!

__________________________________

Comisarul Lazarius se afla fata in fata cu Oana Filimon, primul suspect. In timp ce Cotofana multumit de el insusi cat si de prezenta din fata ochilor sai, statea in fata unui laptop si astepta ca interogatoriul sa inceapa, dctorul Costache, un domn grasut, bine imbracat, intr-un costum alb, se gandea ce gusturi ciudate au unii barbati in ceea ce priveste femeile. Auzise de ciudata cerere a lui Lazarius, care il rugase pe Cotafana sa ii aduca suspectii in "ordinea frumusetii", si se gandea ca din punctul lui de vedere, prima care ar fi scapat mai rapid de stresul si oboseala statului pe culoarul Politiei Constanta, ca sa isi astepte randul la interogatoriu, ar fi fost Cora Scoica. "O frumusete de fata... Ph... ce gusturi scandaloase au unii..", mai gandi Costache, apoi, isi drese glasul si incepu;
- Buna ziua. Atat eu cat si Comisarul Lazarius o sa incepem sa va intrebam anumite lucruri. Acest lucru este pur si simplu o formalitate, probabil ca poate chiar in timp ce facem noi acest ... cum sa-i spun domnisoara, .. aaa, interviu, criminalul, sau criminalii, o sa fie prinsi. Cine stie?! Dar oricum, trebuie sa ne facem treaba fata de Stat... Hm.. 
- Prima intrebare - il intrerupse comisarul pe doctor - si cea pe care o voi pune tuturor suspectilor este: Cine credeti dumnevoastra ca este autorul crimelor?
- O Doamne, m-ati luat pe nepregatite. Nu ma asteptam sa ma intrebati asta, credeam ca ma veti inntreba de alibiuri, de ...
- Am verficat si stim toate alibiurile voastre, false sau nu. Ma intereseaza cine crezi dumneata ca este criminalul.
- Cred ca este vorba de un psihopat care are ceva impotriva Festivalului Mangalis. Probabil vreun artist care nu a mai ajuns sa cante sau vreo persoana care a bagat bani in sponsorizari si a regretat acest lucru, ulterior... 
- Banuiesti pe cineva anume?
- Probabil pe Cora Scoica, care are toate motivele sa ...
- Iauzi! Ce motive?!
- Pai a avut ceva cu toti cei care au murit! Nu a mai cantat la festival, pentru ca in ultimul moment nu stiu ce s-au enervat ea si colegul ei de trupa, si au renuntat, aveau senzatia ca sunt niste vedete, dar avem vedete mai tari decat ele! Si probabil ca avea boala pe Veronica, si clar pe Ana! Clar! Apoi nu il suporta pe Iuri , pentru ca Iuri s-a dat la ea acum vreo doi ani, si el i-a facut numai probleme, i-a bagat strambe, deci clar nu il suporta... Apoi ...
- Dar ce ar fi avut cu iubita lui Iuri? Daca nu il suporta pe el? Nu pricep.
- Pai eu cred ca Luciana a vazut sau si-a dat seama ca ea este implicata in crima, si atunci a ucis-o si pe ea. Pai nu ea a gasit cadavrul?
- Da, admit, e o varianta. Mai ai altceva de adaugat?
- Pai ar mai fi ceva. Dar nu se prea potriveste cu prima teorie...
- Ia spune. 
- In a doua seara eu si raposata Ana, am vrut sa bem ceva, sa uitam de stress, sa sarbatorim inceperea festivalului... Ea a adus o sticla de whisky... De la un concurent care i-a dat spaga ca sa intre sa cante. Eu am vazut sticla si am vazut ca este contrafacuta. Nu vroiam sa imi faca rau, dar cum Ana este zgarcita si incapatinata, pardon, era, am zis sa nu o supar. Aveam eu la mine un whisky original, am pus repede continutul sticlei mele in pahare si apoi intr-o cana mare in care se serveste vinul care era la noi in camera. Iar cealalta sticla am aruncat-o afara, adica am aruncat continutul pe veranda si sticla intr-un boschete. 
- Asa si?
Comisarul si doctorul se uitau la ea curiosi dar neincrezatori.
- Si a doua zi de dimineata, inainite sa descopar cadavrul Anei, am vazut o pisica moarta, chiar in zona in care am aruncat eu whisky-ul. Probabil, pisicile mananca iarba pentru stomac, bautura era otravita asa ca iarba era otravita.... Deci...
- Deci il nominalizezi pe domnul...? 
- Marco Marky, cantaret... Dar as vrea...
- Asa?!
- Sa nu ii spuneti ca am zis asta.. sa faceti cumva sa creada ca s-a aflat asa, pur si simplu...
- Hm. Nu promitem. Dar vedem... La revedere. Urmatorul!

________________________________________________

Gusturile lui Cotofana erau intr-adevar foarte ciudate. Pe locul doi ca si frumusete, acesta o nominalizase pe Melania, fosta sotie a lui Iuri Bogdanov. Femeia, cu un nas care il ajungea aproape din urma pe cel al lui Cotofana, nu avea practic nimic atragator in ea. Poate doar dantura destul de ingrijita. Doctorul ofta scarbit si incepu sa repete aceeasi fraza de la inceput, legata de faptul ca "micul interoatoriu" era doar o "formalitate" si ca probabil in scurt timp, "adevaratul ucigas" va fi prins de catre "organele competente". 
- Sa trecem la treaba. Cine credeti dumnevoastra ca este ucigasul celor ucisi, daca sunt persoane cunoscute, daca sunt no-name-uri, dar este unul sau daca sunt mai multi? 
- O banda, adica? 
-Ceva de genul... Dezvoltati va rog ...
- Pai eu o banuiesc pe mucoasa aia mica de Cora Scoica. Este o betiva si o nesimtita si clar avea ceva impotriva lui Iuri, si clar impotriva Lucianei. Ma mir ca nu am urmat si eu! dar probabil ca nu ma mai considera un pericol! Nu stiu altfel ce sa va zic... A si poate Will, prostul ala mic care colabora cu ea. In rest, alta varianta ar fi niste hoti, sau poate niste drogati care au vrut sa fure pentru ca sa isi cumpere droguri... 
- Stiti ca se spune ca Iuri a fost amenintat recent de dumnevoastra?
- Prostii! Eu zic la furie, la nervi chestii, dar nu am omorat niciodata o musca! Plus ca de ce sa omor un om care trebuie sa imi plateasca o gramada de datorii plus pensie alimentara?! Serios, nu ma bagati in povestea asta, ca nu este bine! 
- Bine Doamne, o ultima intrebare. Aveti un iubit?
- Poate am, poate nu am. Nu vad de ce ar fi asa de importanta viata mea particulara. Da, am... Marco il cheama, este si el cantaret...
- Am inteles, va multumim. Urmatorul!

______________________________

Doctorul Costache era in sfrarsit multumit. In fata lui se afla Cora. Frumoasa, bronzata, tatuata, poate un pic prea slaba. Nervoasa, abia isi stapanea tremuratul mainilor. 
- Doriti ceva? - intreba doctorul dupa ce ii explicase si ei despre formalitatile intrevderii.
- As vrea sa fumez... 
- Bine, fumati, apoi incepem. 
- Puteti sa ma intrebati in timp ce fumez, nu e problema. 
- ok. Spuneti-ne pe cine banuiti dumneavoastra? Cine este criminalul?
- Conform a cea am auzit si vazut, cred ca este vorba de un nebun... Cineva care are de face cu Festivalul, cineva care a luat-o razna...
- Stiti ca doi alti suspecti v-au nominalizat pe dumnevoastra?
- Prosti... Nu comentez.
- Credeti ca ....
- Nu cred nimic. Nu sunt eu de vina. Si nici Will. Si nu stiu cine poate sa fie! 
- Domnisoara, va rugam sa nu plecati acasa, o sa asteptati pana termina toti de vorbit, poate va mai revine memoria si ne spuneti mai multe, spuse agresiv comisarul Lazarius.
Doctorul Costache, posomorat si trist, ii deschise usa fetei, apoi i se adresa comisarului.
- Hai mai!
- Niciun hai mai! Pana acum ea mi se pare criminala! Hai sa facem o pauza de ... cafea.

VA URMA

marți, 11 august 2015

65. Teroare la Festivalul Mangalis – partea 1

Ana Pamfile si Oana Filimon erau ca niste cateluse ascultatoare in fata Veronicai Popescu. Veronica era o femeie de vreo 50-55 de ani, inalta, slaba, cu parul vopsit blond-cenusiu, mereu bine aranjat, cu niste ochelari de argint, delicati, postati in varful nasului ei mic si carn. Chiar si la varsta aceasta, eleganta ei dar si corpul bine pastrat, atrageau privirile admirative ale tuturor. Se mandrea ca este ca zodie scorpion si ca pe deasupra ca are ascendentul tot in scorpion. Si astfel isi scuza, cand cineva era foarte deranjat de stilul ei acid, rautacios si obraznic, ranjind cu malitiozitate, defectele, dand vina pe semnul ei zodiacal. Din cauza firii ei reci si dure, mai ales cu barbatii, lumea o banuia ca este lesbiana. Insa adevarul despre sexualitatea Verei nu il stia decat ea, pentru ca desi lucra in show-biz de peste 30 de ani, fusese mereu extrem de discreta cu viata personala, o calitate care rar se mai gaseste in lumea mondena.
Oana si Ana, angajatele ei, erau complet diferite fata de ea. Cel putin Ana, o fata de vreo 30 de ani, plinuta, cu o figura tampa, rotunda ca o placinta sau ca o mamaliguta, cu nasul borcanat si pistruiat, cu ochii veseli de maimutica, si cu niste buze care ar fi fost senzuale, daca nu ar fi fost umbrite vesnic de o mica dar imposibil de trecut cu vederea, mustacioara.
Oana era un pic mai diferita de Ana, incerca sa ii calce pe umeri Verei, dar era doar o palida copie amuzanta a acesteia, si asta o scotea din sarite, caci constientiza acest lucru, fiind totusi destul de isteata. Daca Ana avea o rautate prost-mascata mimand o dragalasenie copilareasca mult prea exagerata, Oana era cam prea serioasa si vroia sa para doar fata delicata, eleganta si care munceste foarte mult, sacrificandu-se pentru toata lumea. Oana era de fapt o fata inspida, cu o figura comuna, cu un fund foarte mare, mascat insa inteligent de bluze lalai si negre, si cu un nas acvilin pe care zacea un neg la fel de inspid ca si posesoara lui.
Daca Ana radea fara explicatie la fiecare cuvant pe care il spunea, cu un ras molipsitor dar care la un moment dat te scotea din sarite si te facea sa crezi ca este un pic retarda, Oana ofta la fiecare fraza. Vera le examina pe amandoua cu ochii mijiti. Le desemnase asistentele ei la unul dintre cele mai mari festivaluri din Romania, si rezultatul: o mare brambureala. Azi era prima zi a evenimentului de la malul marii, si nimic nu era inca gata. Cand le desemnase pe cele doua sa se ocupe de ce ar fi facut ea in mod normal, atunci cand era si platita pentru treaba asta, si cand mai avea peste 10 asistenti care ii faceau alte treburi, se gandise ca nu va mai fi sunata din minut in minut de catre toata lumea care sa ii ceara explicatii despre Mangalis. Din pacate, desi le daduse cateva milioane celor doua “natange”, cum le numise chiar ea in urma cu doua minute, tot era stresata de toata lumea. Cantareti, producatori de televiziune, operatori, impresari, PR-i, ziaristi, reporteri. Toti o sunau pe ea, spunandu-i foarte clar ca nu se pot intelege cu cele doua asistente, ca sunt incompetente si rauvoitoare. Iar acum Politia! In 10 ani de cand se organiza acest eveniment, niciodata, dar niciodata nu o stresasera cei de la Politie! Si mai era si editie jubiliara!
Chiar daca Verei nu ii mai pasa de Mangalis ca pe vremuri, cand veneau bani cu tona de la Presedentie, de la Primarie, de la Opozitie, de la mafia din oras sau de la copiii de bani gata de prin tara care vroiau sa devina peste noapte vedete, cantand la Mangalis, totusi trebuia sa se ocupe de acest eveniment. Cineva de sus din TV, ii spusese ca daca va arata bine evenimentul, in toamna va fi promovata. Desi parea calma, Vera clocotea de furie.
-        Sunteti amandoua extrem de proaste! Tu, Ana, in mod special! Am auzit ca ai scris numai tampenii pe Facebook! Iar tu Oana, asa indolenta si nesimtitoare….
-        Doamna Vera, cu tot respectul, am slabit trei kilograme de cand ma lupt cu evenimentul asta…
-        Nu se vede!
I-o taie imediat Vera.
Ana izbucnise in ras, insa si Vera si Oana ii aruncara niste priviri atat de ucigatoare, incat Ana inghi in sec si tacu.
-        Ma suna toti! Am crezut ca daca va las pe voi, doua zevzece…
-        Ce inseamna zevzece? Intreba naiva Ana.
-         Prost, natarau, gagauta, neghiob, smintit, retard…! Vaco! Ii suiera Oana printre dinti.
-        Repet, si nu ma mai intrerupeti ca va arunc in mare pe amandoua! Repet… (Vera isi trase rasuflarea si continua mai calm). Ma suna toti, ma intreaba de ce unii dintre artisti nu sunt pe lista, alti artisti se retrag pentru ca nici pana la ora asta nu li s-a spus unde o sa fie cazati, ma suna presa ca nu stie nimic despre eveniment, ca nu a primit niciun comunicat! Si acum Politia! De ce nu ati stiut ca nu este voie sa se auda in noua locatie muzica dupa ora 24.00! La ora 24.00 trebuia dupa programul facut de voi sa presteze urata aia din America, si eu ce ii spun?! Deci nu mai pot cu nervii. Este numai vina mea ca am luat dupa mine doua mucoase!
In acel moment, Vera se opri. Ragai o data, isi holba ochii, apoi facu “Aa..” si se prabusi pe puntea Vasului –Scena din Mangalia.
-        Aoleo! Doamne! Doamna Vera?!
Cele doua fete tipau si galagia i-a adus langa ele pe cativa tehnicieni care lucrau la sonorizare. Un barbat in salopeta de blugi, foarte bronzat, dupa ce ii palpase mana si gatul Verei, spuse:
-        Fetelor, sefa e moarta! Acum cred ca voi o sa va ocupati de eveniment.


Desi Oana si Ana au incercat sa tina in frau situatia, mai ales sa nu se afle ca celebra producatoare si prezentatoare TV Veronica Popescu a murit, se pare ca nu au reusit acest lucru, pentru ca la numai o ora dupa ce femeia a fost depozitata la morga Spitalului Universitar din Constanta, unul dintre artistii care urma sa concerteze in prima seara, un artist de origine bulgara, Iuri Bogdanov, o suna pe Ana, si cu o voce misterioasa o intreba:
-        Este adevarat ca a murit domnisoara Vera?
-        Doamne! De unde ai aflat?
-        Ei, nu conteaza… Spune-mi tu esti bine? Spectacolul se face? Festivalul adica… Adica nu se anuleaza nimic, nu?
-        Nu…
-        Deci eu cant?
-        Canto Iuri, canti. Acum serios, am foarte multa treaba…
-        Daca tot te-am prins la telefon, te rog mult, poti sa ma ajuti cu inca ceva. Si ma revansez! Iti aduc un parfum de trandafiri, ca sunt imaginea lor!
-        Nu merci, nu am nevoie, am acasa vreo 30 de …
-        Asculta-ma ca este in interesul tau…
-        Ce vrei sa spui?
-        Nu pot sa vorbesc la telefon. Ne vedem in jumatate de ora pe plaja, langa Salvamari, si apoi plecam la o terasa sa vorbim.
-        NU am timp de asta Iuri!
-        Repet, am vazut ceva azi si este in interesul tau sa ne vedem!
-        Ok…

Iuri statea in camera de hotel. Fusesera cazati la un hotel tipic romanesc post-revolutionar, in stilul cum sa faci din rahat bici, adica sa faci dintr-o cladire veche si scorojita, dand cu putina vopsea, ceva nou.
Iuri, care se nascuse si crescuse intr-o familie saraca de langa Sofia, nu era foarte deranjat de conditii. Nici noua lui iubita, Luciana, o tanara romanca de vreo 23 de ani, nu remarca faptul ca un artist ar trebui sa stea la 4 stele si nu la 2. Luciana fusese foarte indragostita de Iuri la inceputul relatiei. Era frumusica dar nu era deloc sexy. Devenise mica lui roaba. Ii mai ramasese poate de facut doar sa respire in locul lui, sau sa manance, si sac ante, in rest facea aproape tot. Nu era de mirare ca Iuri se ingrasase cu 20 de kilograme dupa divortul de Melania, cu care avea doi baieti, iar biata Luciana slabise de la inceputul anului aproape patru kilograme.
Mirosind parfumul cu care se daduse in exces Iuri, Luciana isi stranse buzele cu durere, apoi il intreba, ca intr-o doara pe iubitul ei cu douazeci de ani mai mare decat ea.
-        Puiule, te vezi cu cineva acum? Nu mai mergem la masa?
-        Nu piersicut, nu. Du-te sa mananci tu.
-        Mi-e cam naspa sa mananc singura. Si.. mai e ceva..
-        Ce draga?
-        Daca te vede vreun ziarist cu vreo femeie, o sa creada ca esti cu ea, si eu singura… si o sa scrie prostii.. Si stii ca tati s-ar supara… Oricum eu nu cred nimic.. Stiu ca tu esti un scump…dar…Presa… urasc ziaristii astia idioti…Hai pui, te rog…Nu pot sa vin si eu cu tine la intalnire?
-        Luciana. Nu ma enerva.
Tonul lui Iuri se schimbase radical. Nu mai era nici dragstos, nici bland. Parea acum, asa, uitandu-se din oglinda cu ura spre Luciana, cu mustacioara lui neagra si cu o mana ridicata in sus ca sa isi aseze niste par peste inceputul de chelie, semana izbitor cu Hitler, gandi pentru o secunda fata.
Luciana tremura si lasa capul in jos.
-        Te ascult si ma supun…
-        Hai, termina. Nu stau mult. Acum da-mi un sarut si adu-mi un pahar cu votca. Acum nu maine!

Se apropia ora inceperii evenimentului. Surprinzator, de cand murise Vera, Oana si Ana nu statusera o clipa locului. Desi staff-ul si muncitorii de la Mangalis crezusera ca se vor duce acasa fara sa ia niciun ban, si ca Festivalul se va sista in acel an, evident o data cu moartea Verei, iata ca nu se intamplase asa ceva. Dimpotriva, parca impulsionate, fetele incepura sa se descurce din ce in ce mai bine. Lucrurile gresite sau prost organizate se reparasera in mare parte si cat de cat, cel putin pentru prima seara de Festival, totul era organizat ca la carte. Ana se daduse peste cap si facuse chiar si o masa cu gustari pentru artisti, presa si organizatori, de pe care nu lipsea si sampania. Oana se uitase urat la ea, pentru ca ura tot ce inseamna alcoolul, insa ceilalti din stuff fusesera asa de fericiti de ideea Anai, incat, nu mai avusese cum sa interzica sampania. Toata lumea devenise euforica, toti stateau cu cate un pahar in mana si eventual cu cat eo tigara in cealalta, pe punte, asteptand ca ultimele pregatitri sa fie facuse, ca prezentatorii sa poate intra pe scena sis a se inceapa… Din cauza sampaniei, toti se simteau bine, radeau, astfel ca la un moment dat, cand cineva isi aduse aminte de moartea fulgeratoare a producatoarei evenimentului, tacura cu totii, stanjeniti. Chiar in acel moment cineva, unul dintre dansatorii Selenei Ionescu, una dintre artistele in voga in acesst an, care urma sa faca un show special in prima seara, navali pe punte cu figura congestionata.
-        Hello! Oameni! A murit unu’ in baie! E sange peste tot!

Oana si Ana rontaiau cipsuri si beau cate o bere in camera de hotel. Ana scoase din geanta si o sticla de whisky. Era un J&B autentic.
-        De unde il ai fa? O apostrofa, zambind totusi, Oana.
-        Retardul de a cantat doar o melodie, gay sau ceva de genul. Mi-a dat asta si niste bomboane.
-        Ce panorama esti!
-        Pai daca nu a mai ajuns fita pulii de Lolo! Stii foarte bine ca nu aveam ce sa fac in alea cinci minute…
-        Da, in fine. Putreai sa ii ceri bani!
-        I-am cerut. Nu avea. A zis ca se jura sa nu mai aiba parte de sex o luna ca nu are decat 50 de roni in buzunar. Si ca spera sa faca niste bani daca se duce la gay la nudist, si ca poate se revanseaza si…
-        Hai ca esti proasta. Te-a prostit. In fine…
-        Hai noroc! Avem nevoie!
-        Da…
-        Si pentru Iuri! Sa se odihneasca in pace!
-        Si pentru Vera!
Cele doua fete izbucnira in ras.
Iuri fusese mortul din baie. Desi fusese acoperit cu o fosta plasa de pescuit de catre ucigas, pentru ca sangele sa fie oprit, o dunga subtire de lichid rosiatic il alarmase pe dansatorul care daduse strigarea. Panica durase exact trei minute, pentru ca Oana reusise in timp scurt sa ii calmeze pe toti. Luase megafonul si le spusese tuturor ca daca nu continua, nu o sa isi mai ia banii. Ca fusese un mic accident, si nu o crima, ca omul facuse atac de cord si cazuse in baie peste chiuveta. Lumea se calmase instant, mai ales ca nimeni nu il suporta de fapt pe Iuri, care facea playback mereu, si era foarte obraznic atat cu barbatii, cat si cu fetele. Asa ca prezentatoarea Antonia Calamat, alaturi de asistentul ei Gogu Pantelimon, dadura startul evenimentului. Speriati, toti artistii, cantara putin si nu mai facura nicio fita, asa ca evenimentul se termina, cu tot cu recitalul Dolitttei Vas, la ora 24.00 fara cinci minute.
Totul mersese perfect iar cele doua fete aveau ce sa celebreze. Pe de alta parte, urmau inca cinci zile de Festival, iar Politia era in alerta. Trebuiau sa se prezinte la ora 8.00 la sectia din Mangalia.
-        Hai noroc!
-        Noroc!

Oana se trezi extrem de prost. Era ora 9.00. “Fuck! N-am auzit ceasul! O sa am probleme la Politie!”
Apoi se imbraca rapid, cu ochii mijiti si plini de urdori galbene, si urca in masina. Nu mergea nicaieri fara masina. Nici macar cinci metri. De aia si avea fundul acela extreme de mare si plin de celulita. NU se obosise sa ii bata in camera vecina colegei ei Ana. Insa cand intra in masina si gasi capul Anai cu ochii dschisi, postat exact pe scaunul soferului, o apuca o adevarata criza de nervi.

Gavriloiu, un individ grasuyt, plinut si mereu foarte rosu la fata si transpirat, transpire si mai tare in fata comisarului Lazarius. Lazarius se uita la el ca la un limbric. Gavriloiu se ocupa si el de Festivalul Mangalis, dar de partea cu sponsorii, marketingul, intr-un cuvant, de chestiile coioase.  Comisarul simtea ca omul din fata lui are, sau va avea in curand multe probleme cu legea, pentru ca, dupa o experienta de 30 de ani in Politie, ii dai seama imediat daca cel din fata ta este un infractor sau nu. Dupa ce va termina cu acest sir de crime absolute inexplicabile, va cere sa vada toate actele companiilor lui Gavriloiu. Si-l eticheta in minte: “Un pulifric gaozar umflat…”

Usa se deschise in incapere intra o doamna inalta, blonda, cu un nas a la Cyrano de Bergerac . Era Melania, fosta sotie a lui Iuri. Fara sa mai ceara voie sa se aseze, sau sa isi ceara scuze ca intra nepoftita, isi aprinse o tigara, apoi, cu o voce ragusita, anunta:

-        Din acest moment, eu ma voi ocupa de Mangalis. Proasta de Oana nu se pricepe, alealalte doua au murit, norocul vostru ca ma aveti pe mine, ii spuse lui Gavriloiu.

-        Ma tem ca trebuie sa va dau afara… spuse Lazarius.

-        Cat despre Iuri , stiu cine l-a omorat! Cretina aia cu care a fost! Urata aia de Luciana! Avortonul ala!

-        Doamna… condoleante dar… nu cred ca aveti probe sa acuzati …

-        Stiu foarte bine. Si la cat de desteapta sunt, probele le gasesc imediat!

-        Afara imediat!
Comisarul isi iesise din fire.

Cora Scoica asculta muzica la casti. Se pregatea psihic pentru seara cand urma sa cante. Desi vorbise cu organizatoarele de peste sase luni, nici pana azi, 14 august, ziua a doua a Festivalului, numele ei si al artistului neamt cu care ea avea duet, nu erau pomenite, nici pe site-ul official, dar nici pe Facebook-ul evenimentului. Cu toate acestea nu se descuraja. Will ii spusese ca asta e Romania, si ca este dispusa sa dea spaga ca sa cante. O durea sufletul ca Will trebuia sa dea bani, mai ales ca toti nemtii din orasul lui ii dadusera like- pe Facebook si pe youtube la melodiile lor. O deranja enorm si ca cele trei femei isi batusera joc de ea timp de jumatate de an in care o asigurasera ca va avea cel pitin 15 minute de recital pe scena Mangalis. O deranja si ca inca nu stia unde va fi cazata, unde va manca, unde va dormi. O mai deranja si faptul ca alti cantareti, doar cativa, urmau sa primeasca bani pentru scurtul lor moment artistic, in timp ce ea sau altii, era tratati in acest mod josnic. O supara si faptul ca ea urma sa primeasca bani in vreo cateva luni de la o mostenire, dar pana atunci avea conturile aproape goale. Isi amesteca cu un pair roz un amestec de votca si de suc de grapefruit si incerca sa se abtina sa mai fumeze. Nu de alta dar calculase ca in ultimii 15 ani daduse cam 20.000 de euro pe tigari. Statea pe plaja si incerca sa se simta bine dar 1000 de ganduri ii veneau in cap. Se mai ridica sa bea din paharul care se afla intr-un altul mai mare, plin de gheata, o alta gura, cand ramase cu mana la gura. Marea ii aducea ceva in dar. Isi puse ochelarii. Scapa paharul din mana. Recipientul se rostogoli fara zgomot pe nisipul gri, fin si fierbinte.
Din mare, plin de alge, iesi corpul Lucianei. Vanata si umflata. Si foarte moarta.
- Maiculita!

Va urma.