Digital clock - DWR

duminică, 27 septembrie 2015

74. Panica la Vatican - 2

15 septembrie, dimineata. Un satuc din Romania. Un batran grebla gradina curtii sale. Era o casuta tipic romaneasca, alba, cu acoperisul cu tigle. Un horn, probabil un pod mic, un beci.
Pe strada trecu o fata de vreo 14 ani, pe o bicicleta. Batranul o saluta cu mana. Fata ii raspunse masinal. Incepea o noua zi de toamna si o noua etapa in viata ei. Trebuia sa se duca la liceu si asta o speria un pic. Se gandi insa la batranul care ii facuse cu mana, plin de incredere in acea zi, un batran care putea sa moara in orice moment, dar parea asa de fericit. Isi zise ca dupa ce va termina orele sa mearga sa il salute. Vazuse cu coada ochiului ce livada bogata are mosul. Cu siguranta ii va da niste fructe daca va merge sa il salute dupa terminarea orelor. Deci va putea sa economiseasca ratia de 10 lei pe zi dela parinti pentru masa, si sa isi ia eventual un pachet de tigari la cateva zile. Dintr-o data se simtea plina de energie. “Iuhuuu!”
___________________

Ciprian muncea, uda straturile unei gradini cu flori. Actiona mecanic, précis. Se gandea ca abia astepta a o tina in brate iar pe Louana Ionescu, logodnica lui. Dar trebuia sa ii spuna si despre secretul teribil pe care il ascundea. Nu mai putea sa traiasca asa, cu o vina enorma in suflet. Trebuia sa ii spuna despre ceea ce facuse. Sau sa nu ii spuna? Daca, atunci cand va afla, Louana il va parasi definitiv?


-        15 aprilie acelasi an - In urma cu sase luni de la intamplarile de mai sus-

Sase persoane jucau poker intr-un bar din Bucuresti. Era ora 3.00 dimineata. Aerul era gri din cauza fumului de tigari. Barmanul parea ca doarme, dar, daca cineva ii adresa o comanda, se ridica imediat in picioare si aducea bautura.

Cu spatele la usa se afla barbat cu o cicatrice pe fata si destul de  mic de inaltim. Omul insa avea senzatia ca este special pentru ca avea cateva rolisoare in cateva operete din Budapesta, si mai nou si la Bucuresti. Il chema Ianos Sighet. Jumatate ungur, jumatate roman, ii dispretuia insa pe romani. Se credea frumos, dar in realitate, era chiar urat. Buze prea subtiri, nas prea mare, corpul urat, fundul prea mare si o alura greoaie in sacoul lui gri, de parca ai fi privit un urangutan a imbracat in costum. Avea si un neg pe obraz, un neg care din zi in zi parca parea mai mare. Dar Ianos era plin de incredere. Unii credeau despre el ca este un gay ascuns, dar nimeni nu avea curajul sa ii spuna asta, pentru ca Ianos facea niste crize teribile de nervi si cu siguranta iar fi distrus moaca oricarui ar fi indraznit sa ii spuna chestia asta in fatza.

Langa el era Ciprian. Un barbat frumos, brunet, de vreo 35 de ani, dar care avea pe chip sculptata patima viciilor, a alcoolului, noptilor nedomite si miliardelor de tigari trase in piept, cu sete. Ochii lui nu spuneau nimic. Avea doar un tic care poate ii trada nelinistea: sa isi muste obrajii. Si fuma tigara de la tigara.

Langa el statea “clovnul” gastii. Un barbat gras care radea prea mult, in special de el. Ochelarii de argint postati pe varful nasului micut, costumul stramt si parul foarte scurt il faceau sa semene cu Humpty Dumpty, celebrul ou-vorbitor din Alice in tara minunilor. Dar cine ar fi fost un pic atent la esenta glumelor lui Bogdan Stratulat, si-ar fi dat seama ca acesta de fapt nu facea misto de el, ci de ceilalti, iar, dupa ochelarii minusculi, cu lentiel colorate, ochisorii lui vicleni de se uitau cu un dispret nemarginit la colegii lui de la masa de poker.

 

 

Dragos statea langa Bogdan. Era de aceeasi varsta cu toti ceilalti, dar parea cel mai tanar. Radea si el, dar se vedea ca joaca teatru si ca vrea doar sa para amabil. Era extrem de increzut, nu doar pentru ca era director general la un post important de televiziune, dar si pentru ca stia probabil ca este mai bun decat toti ceilalti. Sau poate iti dadea doar senzatia asta?!

 

Langa Dragos era Paul. Paul era un fost jucator de billiard, care dupa ce fusese muscat de un leu intr-o vacanta cu fosta sotie, se lasase de meserie, se ingrasase si se apucase serios de droguri. Era buhait si avea cearcane negre sub ochi.

 

Ultimul dintre ei era Marian. Marian Popovici. Avea cateva tarabe cu legume in piata la Obor. Dar banii ii veneau din vanzarea parcelelor din terenul lui la munte. Era un pic disperat si stresat asa ca ragai si injura in acelasi timp. In loc sa castige, pierduse din nou. Nevasta-sa, Cornelia, nu o sa ii zica nimic acum, dar stia ca dimineata il va face cu ou si cu otet. NU stia ce sa faca. Daca sa renunte pana nu va ramane fara niciun leu, sau daca sa accepte pariul facut de Ciprian.

 

-        Care se baga? Patru dintre noi jucam ultima partida pe datorie, sau nu mai jucam si plecam acasa. Daca facem treaba asta, patru dintre noi vor fi multumiti. Banii se vor returna pierzatorilor, in proportie de 50 la suta, si vom castiga si ceva grandios ulterior.

-        Mie nu imi convine treaba asta, facu Ianos.

-        Hm. Nici mie, zise Bogdan.

-        Dar daca pierzi acum? Intreba Ciprian? Si castig eu tot? E vorba de 15.000 de euro. Ce zici? Ai tupeu?

-        E cacealma, facu Dragos… nu stiu ce sa zic…

-        Baieti. Intreb ultima data. Mai jucam o data si castigatorul doneaza o parte din bani pierzatorilor, dar pierzatorii trebuie sa se ocupe de Papa?

-        Hmmm…

-        Dus, esti dus… NU stiu …

-        Eu ma bag…

-        SI eu!

-        SI eu!

-        Bine ma! Hai! Hai si voi! Ok?

Sase glasuri au strigat: Ne bagam! Cine pierde se ocupa de  Papa Francisc! 

Va urma

sâmbătă, 12 septembrie 2015

73. Panica la Vatican - partea 1

Louana Ionescu, fosta ziarista de renume care acum isi umplea timpul scriind retete pentru propriul blog cu retete culinare, a vazut abia in dimineata zilei de 13 septembrie, pe la ora 10.30 trecute fix,  dupa ce a dormit mai bine de 30 de ore neintoarsa, - dupa un maraton de petreceri, zile de nastere, nunti si mult karaoke - , un mesaj important de la un amic din Italia la care fusese in vizita in urma cu o luna. 
Dar ce s-a intamplat pana cand Louana a citit acel mesaj?

Louana casca, se intinse si isi trosni oasele. 
Multi ii spuneau ca nu este bine sa iti trosnesti oasele, dar la ce stress si nervi avea ea, nu o mai intersa acest aspect. Mai mult decat atat, de cateva luni incerca sa se lase de tigari si de alcool, dar desi se chinuia o saptamana intreaga sa tina un astfel de post, la final de week-end o facea lata. Fuma cat pentru toata saptamana si bea pana adormea imbracata, imbratinsand o sticla goala de whisky. 
- Ufff! I hate my life! marai Louana, in timp ce se indrepta spre baie, mai mult cu ochii inchisi. 

In urma cu cinci ani Louana fusese dependenta, dar pentru o scurta perioada, de heroina si marijuana, din cauza fostului ei iubit, un ialian pe nume Vittorio. Vittorio fusese extrem de cuceritor si dulce la inceputul relatiei lor, apoi devenise insensibil si afemeiat. Faptul ca ea isi daduse demisia de la cele doua reviste pe care le conducea la Bucuresti, ca sa stea cu Vittorio in Florenta cu gandul ca sa isi intemeieze o familie acolo, nu conta deloc pentru "macaronar", care din zi in zi devenea mai irascibil si mai morocanos, de parca se astepta ca ea sa plece cat mai repede, si nu sa stea cu el, cu toate ca insui el o invitase acolo. Asa ca singurele momente cand cei doi se intelegeau bine erau...nu in pat, unde nici nu se mai intalneau de vreo doi ani, ci la masa, la liniute...

Louana depasise cu greu perioada aceea; nu neaparat despartirea de Vittorio - care apoi se cuplase cu o alta romanca, dar chelnerita - ci despartirea de liniute si de tigarile cu marijuana, pe care acum chiar le ura cu patima.
Trista si debusolata, apoi Louana se cuplase, cam la cateva saptamani dupa perioada "Florenta", cu un moldovean frumusel, betiv si bataus care acum lucra in Cehia si facea poduri. Pe Ciprian Mogaldeanu il iubea, si stia ca si el o iubea. Dar deja trecusera vreo cateva luni de cand Cip era plecfat din tara, si acum, dupa ce se zbatuse sa uite marijuanam si de heroina, si dupa ce incerca fara succes sa se lase de alcool si tigari, acum mai trebuia sa faca fata si luptei anti -sex. Reusea, dar se simtea foarte prost, ii ieseau cosuri si era mereu prost dispusa, avea bufeuri si simtea uneori ca ii creste un penis in stomac... Asa ca oricat isi impunea sa nu mai traga la masea si sa "nu se mai afume", vorba maica -si, tot se intampla chestia asta macar din cinci in cinci zile. Dar se considera foarte tare pentru ca nu il inselase pe Ciprian niciodata, poate doar cu chelnerita aia roscata de la restaurantul de karaoke Perla Neagra... Hm.. Dar aia nu e inselat cat te lingi cu o femeie, nu?!

Dupa ce Louana isi facu o cafea aproximativ la fel de tare ca un expreso original servit peste tot pe la Roma, frumoasa bruneta se decise sa isi deschida si telefonul, un Blackberry mutilat de fostul caine pe care il avusese cu Ciprian in urma cu vreun an.
- Hai sa vedem acum, ce mui inutile mi-am mai luat si de la cine! Si fara sa astepte sa citeasca mesajele, deja Louana incepu sa ii injure pe toti.

- Bagami-as pula in mortii mortilor si ranitilor lor de idioti retarzi si crtini si oligofreni in frunte cu Cip, ca m-am saturat de toti care vor sa ma controleze si sa imi dea mie lectii.

Primele mesaje era  la Cipriant: "Ce faci?" "Unde esti?" "de ce nu raspunzi?" "Te futi?" "Te futi, stiu eu ca te futi, curva dracu'!" "De ce nu mai raspunzi acum?" "Te ai suparat?" "Iarta-ma pui, te iubesc, dar nu ma insela!" "Fa, te omor, de ce nu raspunzi?!" "Sa vezi ce scriu pe FB daca nu raspunzi in zece minute!" "Bine, adio!" "Faaa!""Fai te iubesc!" "Te bag la loc la prieteni daca ma suni!" "Bineee..."

Louana ofta.
Apoi urmau mesaje de la mama ei, de la unchiul ei, si el ingrijorat ca ea nu raspundea la telefon, dar probabil stresat de mama ei ca sa o sune. Apoi niste mesaje de la niste pitipoance din show-biz, nimic interesant. Apoi niste rugaminti pentru niste donatii, chestii de binefacere, baluri caritabile...
"Oamenii astia chiar nu au bun simt, sunt in stare sa iti ia si ultimii bani de pe tine! Cat sa ii mai ajut?! Probabil pana cand mai am telefon ca sa le raspund", cugeta intristata bruneta, dand pe gat ultima gura de cafea tare.
Ai apoi vazu mesajul cel mai importnat. Era exact ce si-ar fi dorit sa citeasca ca sa aiba chef si adrenalina ca sa poata sa uite de toate cacaturile cotidiene. O treaba de facut. Ceva serios de rezolvat!

"Louana, este urgent. Avem nevoie de tine. Nu e gluma. Stim ca nr-ai zis ca te mai ocupi si de chestii, gen ca esti detectiv particular. Vezi ca este o chestie secreta. Nu e chiar secreta, ca tocmai au zis la Rai 1. Probabil s-a zis si la voi... A disparut Papa... Seful nostru care lucreaza cu el ne-a cerut ajutorul si noi te-am recomandat pe tine. Te asteptam urgent aici!"

Louana se scarpina in cap. Nu stia ce sa mai creada. Prietenii ei erau foarte simpatici, dar prietenii ei faceau de multe ori bancuri si proaste. Dadu drumul la televizor. Cauta Realitatea TV. Scapa aproape telecomanda din mana cand auzi vocea Adrianei Andone, prezentatoarea postului, care citea de pe prompter cu un ton grav:

.. asadar astazi a fost panica la Vatican si in toata Italia. Papa Francisc a disparut fara urma de mai bine de 30 de ore...

va urma

72. Monstrul din Nuremberg - Partea IV-a

In dimineata zilei de duminica 28 mai, pe la ora 9.00 dimineata, comisarul Lazarius o ruga pe Ella sa cheme toata familia jos, in holul mare al vilei de pe strada Chopin din Nuremberg, casa ce apartinea acum Ellei Ungureanu.

In ultimele doua zile comisarul lipsise din casa unde fusese cazat, si statuse in alte locatii. Unii memebri ai familiei Bugescu si-au dat cu parerea ca "politaiul" se plimbase prin oras ca sa agate prostituate, sau ca vorbise cu anumite persoane prietene cu familia ca sa le afle secretele, sau ca a stat pe la hotel obscur si ieftin fumand marijuana, sau ca avea o amanta secreta in oras, vreo romanca probabil, dar numai el stiuse ce facuse de fapt. Nici macar Cotofana nu fusese impreuna cu el, si din cauza asta, astazi era un pic nesigur pe el si morocanos.
 Toata familia Bugescu, alaturi de Cotofana, care, ca un catelus o urma la cativa pasi pe Ella Ungureanu, care arata mai bine ca niciodata si mirosea extrem de bine, intra in salonul de jos al vilei, la ora 10.00 fix. Toti murmurau si erau un pic nervosi, dar pe de alta parte, individul venit sa ii ajute in rezolvarea misterelor din ultima saptamana le promisese astazi rezolvarea ecuatiei, asa ca se asezara destul de cuminti pe canapele si scaune si asteptara sa afle ce explicatie le va da "baiatul gelat de la Bucuresti".

- Buna ziua! Vorbim in romaneste sper, da?
- Da! incuvintara cu totii, pe mai multe glasuri, unii glumeti, altii nervosi pentru ca fusesera treziti cu noaptea in cap de acest individ inalt, brunet si foarte increzut, desi era doar asistentul "penibilului celalalt".

___________________

- Am sa va informez, asadar, ca am analizat atent in ultimele zile tot ce trebuia analizat, si ca ceea ce va voi spune in cateva minute este real si nediscutabil. De altfel, ca sa va spun adevarul, ma cam grabesc... Mi-am luat un bilet de avion astazi... cam... peste doua ore... Destinatia... nu conteaza, cert este ca o sa ma intorc la relaxarea de unde am fost sustras de catre... hm.. seful meu, spuse Lazarius uitandu-se pe sub sprancene la Aurel Cotofana.
Cotofana incepu sa sughita, nervos.

-Asa ca o sa va rog sa ma lasati sa termin tot ce am de zis, fara sa avem intreruperi, pentru ca sunt la limita cu timpul, si nu as vrea sa mai dau inca 300 de euro ca sa iau alt bilet de avion. Se poate asadar sa nu ma intrerupeti?
Cei din camera incuvintara, morocanosi.

- Multumesc foarte mult. Daca eram acum in Romania, cu niste oameni la fel ca voi, probabil ca ar fi inceput niste discutii sterile si interminabile, dar se vede treaba ca mecanismul german v-a ajutat si pe voi, dragi conationali, sa fiti mai stricti, echilibrati si logici.
Oricum, sa revin la caz; Maior Cotofana, tin sa va felicit. Si sa spun ca datorita dumneavoastra am inteles unde se indreapta speta, sau, mai precis, spre cine sa arat cu degetul. Caine. Un cuvant spus de cineva din familie: caine! Cuvant menit sa il discrediteze pe ... seful meu, m-a adus spre drumul bun. 
 Murmurele din incapere continuara.

- Concluzionand, spuse Lazarius, oftand, este vorba de un MONSTRU… vorba Ellei. Dar monstrul nu este neaparat CAINELE, ci posesorul lui, sau in cazul de fata, posesorii. 
Marcel, sotul Lenutei, mai precis.
- Marcel nu are niciun caine! sari in sus, Lenuta, sora ochelarista si blonda a lui Paul. 
Nu prea frumoasa, dar totusi cat de cat simpatica, acum Lenuta arata ca un adevarat monstru nervos, plin de riduri, cu o mutra ravasita, rautacioasa si cu nasul enorm care parea tuturor ca un penis scurt si gros plasat in mijlocul fetei sale. 
- Doamna...! Am zis sa nu fiu intrerupt!
- Pentru ca spui aberatii!
- Pai atunci daca va spun ca Marcel se fute in draci cu amantul lui, un nazist falit, care este de fapt stapanul in acte al cainelui, si ca planuia ca dupa moartea lui Paul sa va ucida pe dumnevoastra, atunci chiar o sa fiti nervoasa! Poftiti aici mesajele lui Marcel! Dobitocul si-a lasat zilele trecute Facebook-ul deschis!
Comisarul ii arunca scarbit Lenutei vreo duzina de foi de hartie care consemnau discutiile celor doi amanti.
- Doamne! 
Lenuta cazu ca si fulgerata in fotoliu. Abia mai respira.
Toata lumea era agitata si toti se pregateau sa il ia la intrebari pe Marcel, dar Marcel, ia-l de unde nu-i. De afara insa se auzi o masina care demara in tromba.
- Marcel probabil ca a plecat cand a simtit ca voi spune mai multe despre el, spuse relaxat Danut Lazarius, aprinzandu-si o tigara. Dar o sa siti unde il gasiti... In fine. Deja nu ma mai intereseaza. Mai am doar cinci minute, apoi plec la aeroport. Unde am ramas?
- Ca Marcel e homosexual si are un caine care a omorat-o pe mama lui Paul, pe Paul, pe catel si poate pe Ilina... spuse tremurand Cotofana.
- A, da.  Catelul se afla pe Uberstrasse nr 56, unde sta si domnul Will Swartz. Cainele este probabil din rasa mastiff sau pitbull, sau o corcitura intre cele doua rase. E invatat sa sara la beregata. Ucide si pleaca. Fara multe urme...L-am urmarit ieri pe Marcel si se saruta cu acest Will in curte.. Dragoste mare! Era si cainele lor acolo.
A, si fosta iubita a lui Paul este la aeroport deja. I-am luat si ei bilet. Am gasit-o legata in subsol la voi. Abia mai respira saraca... Mi-a confirmat ca Marcel si un alt tip blond si plin de tatuaje au legat-o. Cand mi-a spus ca o injurau si ca nici nu se uitau la ea, mi-am dat seama ca cei doi sunt gay si ca sunt impreuna. Pana sa ajung la Will si apoi la caine, a mai fost doar un pas. Greseala lor? Sa o lase vie pe Ilina...
- Doamne! 
- Mda. Acestea fiind zise, o sa chem un taxi...
-  Dar de ce au facut asta?! intreba Ella, mai mult urland.
- Casa ta. Banii lor, arata cu mana in jurul lui, pe membri familiei Bugescu. Marcel vroia sa termine cu "familia de nebuni" cum scria in mesajele catre Will, si sa isi refaca viata cu Will. Doar ca nu mai aveau niciun euro. Will avea totul amanetat - probabil ca tipul este narcoman, alcoolic inrait sau pur si simplu cheltuie banii -; iar Marcel nu avea nimic pe numele lui. Dar daca Lenuta, si inainte de ea, Paul si mama lui ar fi murit, totul ii revenea copilului, fetei tale draga Lenuto, iar singurul custode era Marcel... Care ar fi beneficiat de tot, impreuna cu Will.
- Ce grozavie! facu Lenuta. Am avut ghinion la barbati, dar asa ceva nu am mai gasit! Multumesc mult... ca m-ai salvat... 
- Cu placere! A, Cotofana, te intreb si pe tine, mai vrei sa ramai, sau nu?
- Pai... 
- Pai ce? Crezi vreodata ca Ella se va uita la tine?! L-a iubit prea mult pe Paul...

Cotofana nu stia daca sa injure sau sa urle de rusine pentru ca fusese deconspirat in cele mai ascunse sentimente ale lui. 
Ella se uita la Aurel cu mila si zambi.
- Doamne, nu mi-a fi inchipui vreodata ca domnul Aurel ma place... Glumesc... Mi-am dat seama inca delainceput, dar... Dar ca sa fiu cinstita, desi nu este genul meu, am fost poate prea amabila cu el doar ca sa aflu cine este ucigasul lui Paul.. pe care l-am iubit enorm. Dar sa stiti ca va inselati cu un singur lucru domnule Lazarius...
- Am inteles, facu morocanos Cotofana, interupand-o, si se ridica de pe scaun. O sa imi fac urgent bagajele. 
- Cu ce ma insel, stimata doamna, facu Lazarius, in timp ce isi lua geanta neagra de pe jos si se indrepta spre usa.
- Desi l-am adorat pe Paul, mi-ar fi placut enorm sa va cunosc mai bine... pe dumnevoastra. Dar acum, adio! Si multumesc!
FINAL


marți, 8 septembrie 2015

71. Monstrul din Nuremberg - Partea a III-a


… - Concluzionand, spuse Ella oftand, este vorba de un MONSTRU… De aia cand Aurel mi-a zis ca il poti ajuta sa rezolve mai repede misterul acesta oribil, am zis sa te cheme imediat! Pentru ca sincer, nu imi pasa nici de sora lui Paul, Lenuta, nici de unchiul lui, Tom, desi imi este simpatic, nici de fetita Lenutei, Mona, nici de Marcel, sotul Lenutei, ci de mine!!! Doar de mine! Eu trebuia sa fiu pe lista! Eu cred ca eu trebuia sa mor, nu Paul! Cineva mie imi vrea rau, nu lor! Pentru ca pielea mea valoreaza mai mult decat a lor! Cel putin eu asa cred… Acum, rezolvati voi cazul!


Comisarul Lazarius era pentru prima data, dupa multi ani, un pic debusolat. In primul rand, Ella il facuse sa se apuce din nou de fumat. In al doilea rand, nu o intelegea. Existau moment cand o vedea ca pe o victim, dar de cele mai multe ori o vedea ca pe “vaduva malefica neagra”. Mai précis, ca pe o nemernica care ar fi tocmit un ucigas, sau mai multi, ca sa puna mana pe everea familiei Bugescu, apoi sa isi suprime soacra (toata lumea stie ca vorba aia: soacra-soacra poama acra!), chiar si pe cateaua care o enerva, si mai mult, chiar pe fosta iubita a sotului, o femeie care acum arata bestial si care abia venise! Cat despre Paul… Nu arata deloc indurerata draguta de ea… Nu plangea decat rar, si cu oameni sau… public, ca sa zicem asa, in jur. Alta in locul ei, cu sotul ucis, s-ar fi aruncat de la etaj! Dar Ella nu. Statea demna, dreapta, serioasa ca o stanca. Si foarte misterioasa!

Comisarul ofta. Nu stia daca Germania, cu aerul ei ciudat, inchis, trist, depresiv, bacovian, ii incurca modul de gandire… Sau daca poate de data asta chiar nu stia sa rezolve misterul… Sau poate, pur si simplu avusese noroc pana atunci in toate cazurile lui?!
Danut deschise o a zecea bere. Pe Lazarius il chema Danut. In buletin nu scria Daniel, sau Dan. Ci Danut. De asta nu se prezenta niciodata decat cu: “Buna ziua. Sunt Comisar Lazarius…”
Danut isi scarpina capul, apoi spatele, apoi pieptul plin de par negru, caci era un barbat foarte viril. Nu mai facuse exercitii de cateva saptamani dar muschii erau la fel de mari si incordati. Si exact in mometul acela cineva batu la usa.
-        Buna ziua!
-        Buna ziua!
Comisarul Lazarius se intoarse.
Era cea pe care o ura foarte mult, dar in acelasi timp o placea. Nu putea sa isi explice exact ce se intampla in mintea sau corpul lui. Ella lua cuvantul.
-        Lazarius… Nu, nu pot sa iti spun asa! Si avand in vedere ca nu iti stiu prenumele, o sa iti gasesc eu unul. Ce zici de Dolfy?
-        Ce?! Ce la Hitler?! De la Adolf Hitler?! Ai innebunit?!
-        Ramane Dolf… sau imi zici prenumele tau!
-        Dan. Zi-mi Dan.
-        Ok. Dan. Am sa iti spun ceva… De fapt nu eu… Unchiul Tom de fapt. De fapt il cheama Toma, dar aici toti ii zicem Tom… Este fratele tatalui lui Paul. Este cu Ginger, fata Lenutei. Sunt aici la usa ta si vor sa vorbeasca cu tine. Pa si pusi! Va las!
-        Heiii!
Comisarul abia apuca sa respire, caci in camera intra un domn in varsta, destul de cocosat, foarte barbos, dar ingrijit, nu mirosind a pisat ca pensionarii din Bucuresti, de mana cu o fetita de vreo sase ani.
-        Gutten tag.. a pardon, stii romaneste. Buna bre tinere… Ma numesc Tom. Sunt unchiul …bietului baiat… Paulica, saracul de el…
Batranul ofta.
-        Buna ziua, spuse si comisarul.
-        Da… Asta mica e nepoata mea, si nepotica lui, fata nepoatei mele. Ma asez jos ca ma omoara guta asta blestemata…
-        Va rog!
-        Am inteles ca il ajuti pe politistul care a venit cu “fosta” lui Paulica… Ce sa zic, un prost mai mare nu gasea… Si eu si Lenuta, nepoata-mea, si barba-su, Marcel, suntem tare uimiti! Nu credeam ca Politia din Romania a decazut in asa hal! Sper ca macar mataluta sa salvezi castanele de pe foc! Baiatul e praf! De patru zile nu a aflat nimic. Auzi si dumneata ce zice seful tau! El intr-una zice ca ranile de la gatul celor morti – Dumnezeu sa ii ierte… - sunt facute de un CAINE, evident toti radem, mai ale Marcel care a avut caini sis tie ca … si…
-        Stati asa! Asa zice Cotofana?!
-        Cine?! Politistul care ii face ochi dulci acum Ellei? Il cheama Cotofana? Hahahahaha!
Batranul se porni pe un ras strasnic care dura vreo trei minute. Radea cu ochii inchisi, caci se simtea foarte bine. Cand termina se uita in jur. Barbatul la care venise disparuse.
-        Copoii astia de la Bucuresti sunt nebuni. Sau prosti. Vom vedea…

Lazarius iesise in strada. Respira cu nesat aerul nemtesc. Apoi il dadu afara. De un lucru nu se indoia niciodata. Ca Aurel Cotofana nu s-ar pricepe la caini. Aurel Cotofana era in timpul liber antrenorul principal al cainilor politisti campioni din Romania.
Dar unde naiba era baiatul asta exact acum?!

VA URMA

70. Monstrul din Nuremberg - Partea a II-a

Comisarul Lazarius isi savura berea rece si cu multa spuma pe terasa hotelului Panoramis din Tunis, Tunisia. Alesese acea zona si acea perioada din an, pentru ca primavara, in luna mai in Tunisia, erau foarte putini turisti acolo, iar lui, cum i se mai spunea Lupul Singuratic, nu ii placea sa fie inconjurat de oameni. Nu avusese de ceva timp vacanta, si acum profita din plin. Savura cu ochii inchisi berea rece, pe care o adusese cu el din Romania, pentru ca nu stia ce legi au in privinta alcoolului tunisienii si nu avea chef sad ea peste vreun Ramadan, care sa ii strice toata placerea. Dar chiar in acel moment, pacea sa sufleteasca a fost deranjata de taraitul insistent al telefonului sau ascuns in mini borseta de sub sezlong. “Shiet!” marai Lazarius.
Stia ca trebuie sa raspunda, pentru ca le daduse acest numar de urgenta doar la doua persoane. Iar ele stiau ca trebuie sa il sune doar daca era ceva foarte important. Nu stia daca era mama lui sau asistentul sau enervant, Cotofana, dar de raspuns, trebuia sa raspunda.
-        Alo?
-        Sunt Cotofana… Sa traiti!
-        Ma deranjezi, sper, cu ceva important!
-        Foarte important, sa traiti…
-        Parca iti luasei si tu vacanta?
-        Da, sa traiti, acum sunt Germania.
-        Iauzi! Nu stiam ca pleci si tu din tara… Si vrei sfaturi despre cum e cu “schoner schooner”…? Acum serios, ai innebunit Cotofana ?! racni Lazarius, plin de nervi.
-        Nu, sa traiti! Va sun pentru ca … nu ma descurc singur!
-        Cotofana!!! Iti arde de glume?! Nu am nevoie de nemtoaice! Obraznicatura!
-        Nu, sa traiti! Nu ma descurc… cu crimele! A fost o crima… De aia am plecat, ca sa ajut o vecina, Ilina, a carui fost iubit a fost omorat aici, in Nuremberg… Dar de cand am ajuns, au mai murit doua persoane! Si altcineva a disparut! E haos total aici! Si toti ma intreaba pe mine cine e criminalul, chiar si politistii nemti… Si eu nu stiu ce sa fac! Am nevoie de dumneavoastra! Vedeti, am vrut sa impresionez pe cineva, dar iesit pe dos. Toti sunt un pic dezamagiti de mine… Numai dumneavoastra ma puteti ajuta… Dumnevoastra rezolvati orice caz! Veniti va rog aici sa ma ajutati! Stiti, m-am indragostit de cineva…
-        Incredibil! Eu am avut de jumatate de an vacanta! Daca vin acolo, imi ratez restul concediului de aici din Tunis!
-        Mda… Si mai este ceva...
Cotofana tusi, isi drese glasul, apoi anunta solemn:
-        Le-am spus tuturor aici ca eu sunt seful, si ca dumeavoastra sunteti adjutantul meu, soldat Lazarius… V-am zis, am vrut sa o impresionez pe cineva…
-        Incredibil! Idiot, mincinos, si obraznic pe deasupra…
-        Va rog Sefu’! E ultima favoare pe care v-o cer! Promit ca …
-        Taci. Ajunge. O sa te ajut… Te sun eu azi dupa ce ajung la aeroport si vad cand e primul zbor. La Nuremberg ai zis?
-        Da sefu’! Multumesc din suflet!
-        Gura! Ne vedem la Nuremberg, probabil diseara.

Atmosfera rece de la Aeroportul din Nuremberg, la ora 2.00 noaptea,  nu se potrivea defel cu hainele de vara pe care si se luase dupa el in asa zisa vacanta in Africa, Comisarul Lazarius. Stranse din dinti si isi zise ca la prima ora a doua zi va trebui sa intre intr-un magazine sa isi cumpere catre ceva mai gros de imbracat.
Dupa ce isi recuperase bagajul micut, negru, se duse spre iesire. “Aus-gang”, silabisi Lazarius, apoi il zari imediat pe Cotofana, care parea foarte schimbat de cum il vazuse ultima data la sectie. Avea o flacara ciudata in ochi, desi se vedea ca era stresat, dar avea o lumina oarecum atragatoare pe chip. “Papitoiul blegoman, se vede ca e indragostit lulea!”, isi zise.
 Langa el, o fata inalta, slaba, bruneta, intr-un palton cenusiu, se uita in pamant. “Probabil Ilina”, isi spuse Lazarius.
-        Buna… Sefu’, zise Lazarius, mijindu-si ochii.
-        Sa tra… Salutare Lazarius! se redresa Cotofana catre Lazarius.
-        Domnisoara, banuiesc ca este Ilina? Intreba Lazarius.
-        A, nu. Eu sunt Ella Ungureanu… Ilina, fata cu care domnul Aurel a venit de la Bucuresti, invitata noastra la nunta ... a disparut. Poate ne ajutati sa o cautam!

Comisarul Lazarius o masura din cap pana in picioare pe Ella, si nu zise nimic. Deja i se parea extrem de suspecta aceasta gagicuta care parea foarte insensibila, desi omul cu care urma sa isi imparta viata fusese asasinat cu cateva zile in urma.
Femeia continua, si mai cu viata.
-        Aurel ne-a spus ca sunteti asistentul lui preferat, cel mai bun adjutant! Poate ne veti ajuta cu tot ce s-a intamplat aici. Si sper sa nu se mai intample, sa se opreasca acest sir de nenorociri… Pentru ca vedeti, sunt mai multe de spus, prea multe s-au petrecut in doar doua-trei zile…
-        O sa avem timp sa vorbim maine dimineata la cafea, cel mai bine, spuse Lazarius, cascand.
-        Da asa e…. In orice caz, bine ati venit! Cum a fost zborul?
-        Placut, placut… E cam frig la voi…
-        Da, a plouat azi… Haideti sa mergem. Veti sta cu noi in vila mea si.. a lui Paul…
-        …fostul ei viitor-sot… ii sopti Aurel Cotofana  sefului sau.
-        Domnul cu care trebuia sa te mariti?
-        Da…
-        Si domnisoara cu care ai venit aici?! Intreba exasperat Lazarius.
-        Vedeti, zise Ella, ea a disparut la cateva ore dupa ce a intrat in casa, ca sa ma ajute sa fac de mancare pentru parastas. A vrut la baie… Eu eram cu gandurile in alte parti, va dati seama, sufeream… ofta vaduva, si o lacrima ii tzasni din coltul ochiului drept.
-        Si? Intreba Lazarius, nemairezistind si scotandu-si pentru prima data dupa mai multi ani o tigara din buzunar.
-        Pardon! Nu se fumeaza in aeroport! Asteptati pana afara! Ii zise Ella.
-        Deci? Ce s-a intamplat cu fata aia, Ilina?
-        Vedeti, ea a vrut la baie, dar a disparut… Nu am stat dupa ea, ma gandeam ca vrea sa il planga si ea pe Paul in linist… Cateva ore a stat singura in baie, sau nu stim unde…
-        Si mai este ceva. De fapt, v-am spus la telefon, pe scurt. Ti-am zis, se corecta Cotofana.  Mama lui Paul a fost gasita si ea moarta. La fel; sfartecata, cu gatul rupt…
-        Dar cine a mai murit? Intre Lazarius. Pentru ca intelesem ca au mai urmat doua crime dupa ce a murit Paul…
-        A, pai nu este foarte important, zise Ella, facandu-I in acelasi timp semn lui Lazarius ca poate sa fumeze, pentru ca iesisera din Aeroport. A murit Piky, catelusa familiei…
-        Ciudat este ca…zise Cotofana…
-        Ce este ciudat?! Urla aproape, Lazarius.
-        Ca a murit la fel ca Paul si ca mama lui: cu gatul taiat…
-        Concluzionind, spuse Ella oftand, este vorba de un MONSTRU… De aia cand Aurel mi-a zis ca il poti ajuta sa resolve mai repede misterul acesta oribil, am zis sa te cheme imediat! Pentru ca sincer, nu imi pasa nici de sora lui Paul, Lenuta, nici de unchiul lui, desi imi este simpatic, nici de fetita Lenutei, nici de Marcel, sotul Lenutei, ci de mine! Eu trebuia sa fiu pe lista! Eu cred ca eu trebuia sa mor, nu Paul!
Si Ella, pentru prima data in acea seara, isi arunca armura rece si zambitoare de pe chip si izbucni in hohote de plans destul de credibile.

Va urma


69. Monstrul din Nuremberg

Ella era foarte vesela. Era de mana cu Paul, iubitul ei, si se plimbau razand prin centrul Nurembergului, intr-o superba zi de primavara. Soarele le mangaia fetele frumoase, tinere si fericite. Paul si Ella erau romani dar stateau de patru ani in Germania. La inceput, Paul lucrase ca zidar, apoi electronist, apoi isi stransese niste bani sa faca o mica afacere. Facea pietre funerare pe care le vindea foarte scump. Ella, timp de doi ani nu facuse nimic, dar in urma cu alti doi ani se apucase serios de un hobby de-al ei care acum ii aducea banuti frumosi. Croseta. Orice, la orice ora, orice textura, pentru oricine. Lucrurile facute de ea la comanda, fie ca erau pentru copii, pentru batrani, sau chestii la moda pentru rock-aritele carora le placea sa imbine jeansii si pielea cu o bluza de lana alba cu modele ciudate, chiar si cerceii crosetati de ea, din ata fina sau din matase, care semanau izbitor de la departare cu niste trandafiri, lalele, frezii sau narcise, se vindeau bine si sigur in Nurenberg dar si in alte orasele din Germania.
Ce doi erau fericiti pentru ca acum stransesera suficienti de multi bani cat sa isi cumpere o vila impreuna, in afara orasului, si peste cateva luni sa se casatoreasca. Deja trimisesera invitatii atat in Germania, la prietenii lor de aici, cat si in Romania, la rudele si cunostiintele lor de acolo. De aceea isi si cumparasera mai intai vila, inainite sa faca nunta, pentru ca cele peste 50-60 de persoane invitate sa aiba unde sa stea cateva nopti, in caz ca petrecerea va dura mai mult.
Cumparasera si bilete pentru luna de miere. Cum vizitasera in cursul celor patru ani de cand erau plecati din tara mai toata Europa, au dorit sa aleaga pentru luna de miere ceva mai special, asa ca au ales Maldive. Acum tropaiau veseli pe strada, in cautarea verighetelor. Era aproape ultimul lucru care le lipsea ca basmul lor frumos sa fie perfect.

Maiorul Cotofana a fost trezit din somn mai devreme decat de obicei. Cineva din apartamentul vecin scapase ceva foarte greu pe jos, si acum urla. Instinctul de politest il facu pe tanarul de 28 de ani sa se ridice din pat in graba, si doar in chiloti, sa bata cu putere la usa din dreapta. “Apartamentul 69… Ha, ha… ”, ranji el, citind numarul apartamentului.
Imediat in pragul usii aparu o tanara inalta, intr-un fel de tricou foarte lung si murdar cu Guns N’ Roses, si niste colanti decolorati verzui-galbeni, cam largi. Avea parul negru zburlit in toate partile si ochii incercanati si plansi.
-        Buna dimineata. Sunt vecinul de langa. Am auzit un zgomot si tipete. Sunteti ok? Ah, permiteti-mi sa ma prezint, Maior Cotofana! Lucrez in Politie.
-        Neata… Sunt Ilina Dobre. Lucrez in banca…
-        De la dumnevoastra s-a auzit?
-        Da, de la mine… am scapat ibricul cu apa pe jos in bucatarie in timp ce imi citeam mesajele…
Tanara fata ofta si din ochi i se scurse o lacrima din ochii albastri, foarte frumosi.
-        Dar s-a intamplat ceva?
-        Pai… A fost socant ce am citit, intr-un mesaj…
-        Ce anume s-a intamplat?
-        Am primit un mesaj din Germania, de la mama fostului meu iubit… Trebuia sa se insoare luna asta. Eram si eu invitata…
-        Asa, si?
-        Si l-au gasit mort azi dimineata, intr-o balta de sange, cu gatul retezat…
Tanara fata izbucni in plans. Maiorul Cotofana o lua in brate si o ajuta sa se aseze pe o canapéa din casa ei. Casa era frumoasa dar in mare dezordine. Rochii amestecate cu prajituri, ciorapi pe lampa, carti deschise peste tot si mai multe cutii de bere pe sub masa. Si o pisica aurie, foarte grasa, se intindea si casca de zor.
-        Va rog sa imi scuzati dezordinea… Eu…
-        Nu este nimic. Stati linistita. Si la mine este dezordine, minti Cotofana.
-        Si acum, hohoti fata, acum sunt invitata la inmormantare, nu la nunta… Of Doamne! Acum va fi groaznic!
-        De ce anume, doar v-ati despartit… El urma sa se casatoreasca cu alta si…
-        Nu! Planuiam sa il recuceresc in doua zile in Germania! Fuck!
-        Am inteles…
-        Nu ma intelegi gresit! Nu vroiam sa raman cu el! Era o chestier de orgoliu… Este vorba ca … ea mi l-a furat! Dar nu vroiam sa ii despart. Doar sa ii arat ca m-am schimbat, ca sunt si eu sexy si nebuna ca ea, nu doar o contopista si o corporatista, cum ma numeau, de 100 de kile…
-        Poftim?
-        Uite!
Tanara scoase de sub o perna o poza cu o femeie grasa langa un tanar foarte simpatic care radea cu gura pana la urechi si care avea o sticla de bere in mana, si o tigara in alta.
-        Cine sunt ei? Intreba Cotofana.
-        El e Paul si asta… asta sunt eu acum patru ani!
-        Aoleo maiculita… pai nu-i de mirare ca…
-        Ca m-a parasit, asta vrei sa spui?!
Si tanara izbucni in plans din nou.
-        O! Nu! Vreau sa spun…
Cotofana se uita indelung la figura dragalasa si la corpul perfect pe care tanara il avea acum.
-        Vreau sa spun ca nu e de mirare de ce sunteti asa de suparata. Vazandu-va acum, sigur s-ar fi indragostit din nou de dumneavoastra si ar fi anulat nunta cu femeia aia care vi l-a furat. Si va inteleg… caci acum nu o sa stie niciodata ce frumoasa ati devenit…
-        Multumesc mult!
Tanara isi sulfa nasul intr-un servetel de pe masa. Apoi isi sterse demna lacrimile, isi aduna parul intr-o coada cat de cat dreapta, si intreba:
-        Domnule Cotofana, vreti sa mergeti cu mine la inmormantarea lui Paul in Nurenberg?
-        Da!
Va urma