Sara Petrescu era o femeie de aproape 40 de ani.
Inalta, bine proportionata. O dezavantaja doar nasul mare, carmit spre stanga.
Era sefa unei reviste de Paparazzi: “STOP CADRU”. Daca o trezeai noaptea din
somn, si o intrebai cine cu cine s-a mai cuplat din lumea show-bizului, iti
recita fara probleme o intreaga enciclopedie de amantlacuri. Pendulase prin mai multe institutii de gen,
si acum, in sfarsit, reusise sa ocupe
scaunul de redactor-sef. Sefia ii placea extrem de mult. In sfarsit avea ocazia
sa se razbune. Sa se razbune pe fostii sefi care se dadusera la ea, si ii
reduceau salariul pentru ca nu prestase sub birouri, ca alte cateva colege, sa
se razbune, pe pitipoancele din show-biz care ii inchisesera de multe ori
telefonul in nasul ei mare si borcanat, in timp ce ele isi masau cu ulei de
migdale picioarele lungi si bronzate, in cate vreo vacanta prin Monaco ori
Dubai… Sa se razbune pe fostele ei colege care o sabotasera, sau care nu o
remarcasera si nu o introdusesera in cercurile lor de barfa, de shop-ing sau de
mega-petreceri… Sa se razbune pe fostii ei iubiti, care o tratasera urat, nu
doar pentru ca era o simpla ziarista si avea un salariu mic, spre foarte mic,
dar si pentru ca o inselasera, poate din cauza nasului ei mare, sau poate din
cauza aerului ei de femeie frigida si ciufuta.
Sara era extrem de satisfacuta de ultimele
intamplari din viata ei si isi jurase, cu lacrimi in ochi, in genunchi in fata
patului ei de virgina, din casa parintilor, ca va calca pe cadavre, daca va fi
cazul, ca sa isi mentina serviciul. 2000 de euro si posibilitatea sa taie si sa
spanzure in cea mai tare revista de monden si paparazzii din Romania, era ceva!
Sara scria rapid o stire despre un miliardar care
agatase vreo trei fete de Bucuresti. Incercase sa afle cumva, prin toate
sursele ei – si avea destule “antene” – daca si unele din dusmancele ei au fost
cu acel baiat. Nu de alta, dar el se divedise a fi si insurat, si apoi, toate
aveau prieten sau sot. Una dintre ele, o mulatra frumoasa, avea si copil nu
numai un sot care se afla in top 100 miliardari din Romania.
Baiatul de bani gata de care scria era la ora
actuala cel mai dorit din Bucuresti. Il chema Anis Radu si era baiatul celui
mai bogat lautar din Bucuresti. Se spunea ca avea o scula extrem de mare si ca
oricine ii privea ochii verzi, se indragostea instant. Asa cum I se intamplase
si ei, in urma cu mai multi ani. Vroia sa il infunde pe Anis. Sa i-o traga ea
lui! Asa cum si el i-o trasese, adica isi batuse joc de ea si o facuse se
indragosteasca de el. “O sa o plateasca pentru ce mi-a facut! La fel ca si
panaramele astea!” isi spuse tastand, Sara, cu un zambet sardonic pe chip.
Era singura in birou, caci toate colegele ei erau la
tigara sau la masa. Se scarpina nervoasa. “Clar ma barfesc puturoasele astea!
Lasa ca va veni si vremea lor. Pe toate le dau eu afara!”
Chiar in acel moment, telefonul ii zbarnaii.
Scarbita ca I se intrerupe firul gandurilor cat si miscarea degetelor pe
tastatura neagra, dar curioasa in acelasi timp in ceea ce privea natura
mesajului primit, Sara se opri din scris, si ridica telefonul.
“Iubita, ti-am trimis o stire pe e-mail. Este despre
fotbalistul ala prost, l-am prins cand manca ceva la un restaurant unde mananc
si eu si i-am facut poza. Cred ca era cu alta gagica decat este deobicei. Poti
vorbi ca sa te sun?”
“ce fotbalist?” scrise rapid Sara, deja plina de
nervi.
Imediat sosi si raspunsul acesteia.
“George Narcis, uitasem sa sriu, dar tu stii ca eu
numai despre Narcis mai scriu eu in ceea ce priveste fotbalul… ca restul nu ii
prea stiu… Te pupic! Ps. Bagi stire?”
Sara se ridica din scaun si isi lua o tigara din
geanta. Era plina de nervi. Stia foarte bine la cine se referise Alma. La
Narcis, evident. Parca ii facea special. Creatura asta enervanta si puturoasa,
care isi lua o gramada de bani doar stand ca o nesimtita acasa si trimitand
stiri rasuflate. Clar, gata, o va aranja si pe ea! Si urat de tot!
Nu isi aprinse tigara, dar statu cu ea intre buzele
subtiri, mimand ca fumeaza. Se calma un pic apoi ii scrise angajatei sale.
“Avem subiectul. Si oricum a mai aparut si la
concurenta”.
Evident Sara nu avea niciun subiect despre Narcis.
Dar “proasta mica” nu stia asta. Si oricum nici nu o intersa sa ii dea vreo
explicatie vreodata despre subiectele pe care tot I le refuza de cand devenise
sefa.
Ii venise de o gramada de ori sa ii zica: “Mortii
ma-ti de panarama, dupa ce ai aparut in Playboy ca <ziarista sexy> si
te-ai intins cu nu stiu cate vedete, acum mai indraznesti sa iti arati nasul
ala carn prin lume! Ordinara dracului!”
Dar nu putea. Ziarista-vedeta tocmai semnase o alta
prelungire a contractului cu revista. In plus de asta era un fel de ruda de
departe de patronului. Si pe de alta parte, chiar stia o gramada de lume. De
doua luni insa nu ii mai publicase nicio stire in revista, cu toate ca Alma ii
tot trimitea e-mailuri, unele mai complexe, cu poze, altele doar niste note
mici informative sau ponturi.
Problema cu Alma era ca era incapatanata. NU vroia
sa renunte la revista. Prefera sa piarda timpul sa scrie stiri care nu erau
niciodata publicate, din diferite motive, si sa nu ia niciun ban, decat sa
plece demna. Sara scrasni din dinti cand primi un nou sms.
“Daca vrei, iti dau altceva despre Narcis. Ca am
vorbit cu el si mi-a mai zis cateva chestii”
O musca nevinovata muri trosnita de o agenda maronie
a unui coleg. Sara isi admira crima cu zambetul pe buze. Asa i-ar fi facut si
Almei daca ar fi putut. Dar nu putea, si mai trebuia sa ii si raspunda. Se
razbuna altfel, insa. Continua sa scrie mai departe stirea. Trecuse o ora deja.
Alma nu ii mai trimitea nimic. Ar fi vrut sa o
umilieasca mai mult, sa o faca sa I mai trimita cateva mesaje, in care sa o
roage sa I se mai publice ceva, sau sa fie sunata, ca sa ii raspunda cu voce
grava, spunandu-I ca are foaret multa treaba si ca nu este de interes
subiectul. Dar trebuia sa ii raspunda, altfel stia ca “scarba mica” ii va scrie
iar patronului si o va pari ca nu este bagata in seama.
Ofta si ii trimise acest mesaj cvasi-politicos:
“Avem deja revista
facuta si oricum nu este de interes. Merci oricum.”
Alma fuma tigara de la tigara uitandu-se la
Iphone-ul complicat de pe masa ei de scris. In timpul asta tragea si o gura din
paharul cu energizant. “Scarba de sefa nu imi raspunde. Nemernica mai este.
Lasa ca o aranjez eu candva…”. Alma isi lua capul in maini si incepu sa planga.
Se simtea cea mai nenorocita creatura din lume. Pentru un amarat de pictorial
sexy si cateva articole pe care ea insasi le daduse la presa despre niste foste
idile, ca sa promoveze niste produse cosmetice si niste saloane de frumusete,
acum nu mai putea sa conduca nicio publicatie. Atat de rai puteau sa fie
ziaristii astia! Colegii ei! Scumpii ei colegi!
In acel moment, telefonul zbarnai:
“Avem deja revista
facuta si oricum nu este de interes. Merci oricum...”
Alma inghiti in sec.
Simtea ca este in stare sa sparga ceva. Se ridica din scaun si se indrepta spre
balcon. Se gandea foarte serios sa se sinucida.
va urma
