-
Ce ma enerveaza astia!
-
Cine draga?
-
Astia cu concursul lor de gatit!
-
Hai mai Lenuto! Chiar nu poti sa treci
mai departe peste depresia asta cauzata de iesirea din concurs?!
-
Nu pot mai sa trec, nu pot! Nu pot!!! Ca am stat
in picioare 30 de ore! Sa vin tocmai din Cluj pentru ei!
-
Ti-au decontat trenul…
-
Pisicii lor de nesimtiti! Mai ales ala
grasu’! Un jegos! S-a dat la mine, nu ti-am zis?!
-
Da mai Lenuto, da’ tu spui ca toata
lumea se da la tine!
-
Pai ca se da!
-
Bine, bine.
-
Stai asa ca un sobolan si nu faci nimic!
Vezi ca sufar si nu faci nimic! Ce barbat am! Nici nu esti barbat! Esti un
sobolan!
-
Dar de ce ma rog sunt sobolan?
Curios, Nelu Dumitrache, un domn
respectabil de vreo 43-46 de ani, cu un pic de chelie si cu o burta destul de
mare – semn ca Lenuta se pricepea, totusi, la gatit sau ca domnul Dumitrache
era pofticios – dadu ziarul National
deoparte – un ziar exact facut pentru domni suficienti, grasi si burtosi -, apoi
se incrunta, usor iritat, isi scoate ochelarii cu rame de aur si ii depuse pe
masuta din lemn de trandafir din sufrageria lor tapetata cu boboci de lalele portocalii.
-
Ia uite ca Domnu’ Sobolete s-a nervozat!
Exclama sotia lui.
-
Nu m-am nervozat, dar nu inteleg de ce
ma rog ma compari tocmai cu o rozatoare.
-
Pentru ca rozi, rozi, si tot rozi, si la
final fugi, ca sobolanul, din fata pericolului.
-
Am inteles.
Domnul Dumitrache paru satisfacut
de raspuns, asa ca isi puse iar ochelarii pe nas, si continua lectura ziarului
sau preferat.
_________________________________________________________________
Patric Fotino scrasni din dinti
apoi ranji machiavelic. Era ora 23.00 fix. Postarea sa pe blog, Adevarul sinistru despre Concursul de Gatit,
avea deja 20 de comentarii.
-
Nenorocitii dracului! Macar asa sa ma
razbun. Oricum nu stie nimeni ca sunt eu cel care scrie aici pe blog…
________________________________________
________________________________________
-
Hai la o tigara sa vorbim!
-
Un minutel, te rog, ca am ceva de scris
si…
-
Am zis acum! In doua minute incepe sedinta
si… nu pot vorbi de fata cu toata redactia, continui sefa de sectie, misterios,
si cu voce mai scazuta.
Oana Lupan, o blonda de 25 de ani,
cu pistrui pe nasul mic si in vant, cu ochelari de baga, inghiti in sec, apoi
isi inchise documentul de pe calculator, uitand, din cauza emotiei sa mai dea un
final “save”, si se ridica in picioare, urmand-o la o distanta
protocolar-serviabila pe sefa ei inalta si cu nasul mare, orientat cumva inspre
stanga, ca o carma defazata.
-
Gata sefa.
-
Vino incoa, vreau sa te intreb despre
Big Chef, am auzit ca ai fost si tu acolo. Vreau sa stiu toata detaliile
murdare care se ascund in spatele concursului!
_____________________________________________________
Azi, Dorobantiul, centrul fitelor si podiumul gentilor
LV fake sau nu, era in fierbere. Celebra Pusy, fosta sotie a lui Titi Pampon, celebrul
lautar machidon, venise acolo sa bea o cafea impreuna cu o alta celebritate
damboviteana, prietena ei, “Nuti Clarvazatoarea”. Pusy fusese desemnata cea mai
sexy femeie divortata din show-biz, iar colega ei de masa, cea mai
controversata clarvazatoare si astroloaga din Romania. Facuse o demonstratie de
spiritism in centrul Capitalei, imbracata numai in costum de baie, si culmea,
demonstratia ii si iesise.
Deja chelnerii dadusera niste telefoane la anumite
redactii de ziare, cand le vazura pe cele doua dive intrand in local, si un
card de paparazii se napusti la intrarea in local.
-
Nu aveti voie, pardon! Spuse managerul
si le inchise usa in nas, lasandu-i pe ziaristi sa se chinuie incercand sa faca
poze prin geamul aproape opac al barului.
Chelnerii se invarteau printre ele, pana cand,
nervoasa, Nuti le-a poruncit:
-
Gata, merci! Acum lasati-ne in pace! Sau
vrei sa te transform in pisica?
-
Doamna, daca vreti motan, mai bine,
glumi unul dintre baieti.
-
Poate vrei sa ma enervezi, hai intinde-o
de aici ca nu-ti mai las bacsis.
Dupa o pauza, Nuti spuse:
-
Deci tu vrei sa stii de ce ai fost
scoasa din concurs...
-
Da, pentru ca eu am gatit foarte bine.
-
Nu ti-au explicat?
-
Cica mancarea nu prea avea aspect si
gust. Nu e adevarat!
-
Mda, arata cat de cat ok… Plus ca am
vazut-o pe una care a trecut mai departe cu simpla mamaliguta! Auzi tu, la Big
Chef cu mamaliguta?!
-
Pai asta zic. Cine a avut cu mine ceva
si de ce?! Ajuta-ma sa inteleg. Puteam sa castig eu cei 100.000 de euro. Eram
la un pas!
-
Mda… Lasa-mi sa imi intorc cartile…
-
Stii ca nu de asta vorbesc. Il stii pe
seful ala mare, stiu ca ati fost impreuna. Afla de la el, are el nu stiu cate relatii! El stie to ce misca peste tot!
-
Nu te incurci… Ce imi iese la treaba
asta?
-
Deocamdata nimic. Dar daca intru la anul
si castig…
-
Nu exista. Nu stau pana la anul.
-
Rea esti mai! Bine, o sa ma gandesc cum
pot sa te ajut…
-
Atunci o sa incerc sa iti aflu. Dar tine
minte, informatia ti-o dau cand ai treaba aia pentru mine!
-
Bine fata! Hai noroc!
Si cele doua femei, blonda si
bruneta, ciocnira cate un pahar de vin rosu din 1977.
_______________________________________________________________
Alina Prodan spala pe jos in barul insalubru din central
oraselului Copsa Mica. Desi era o bucatareasa excelenta, patronul barului,
fostul ei amant, rar o lasa sa si gateasca, pentru ca recent el se casatorite
cu Passion, o blonda sexy care semana cu un travestit, care fusese stripteosa
si care avea senzatia ca stie sa faca mancare. Dar toate preparatele facute de
Passion, pe numele ei real, Eufrosina Muiu, aratau jalnic, aduceau toate a voma
sau a imensi gandaci arsi, si aveau un gust ingrozitor. Dar pentru ca “La Copsa
rosie” era singurul restaurant din Copsa Mica, in fiecare zi, sute de mineri pe
langa cateva beri baute dupa serviciu, si mai multi litri de tarie, inghiteau
si porcariile gatite de Passion. Dar, cand se afla prin oras ca Eufrosina are
chef de stat acasa, sau este pe stop si nu nu are chef de gatit, sau este
plecata din oras – cel mai probabil la amantul din Brasov, fostul ei peste, cu
care inca mentinea o trainica si umeda prietenie, tot orasul, cu catel si cu
purcel, dadea iama la “La copsa rosie” pentru ca “gatea bunatati Prodanca mica!”
Gigel Secuiescu, patronul “Copsei rosii” era
multumit de situatie, si pentru ca nu avea curajul sa se impuna in fata sotiei
sale in detrimental fostei amante, inchidea ochii cand vedea ca restaurantul
sau iese mai mult in pierdere decat in castig, dar mergea mai departe, cu
gandul ca intr-o zi lucrurile poate s-or aranja de la sine.
Alina era plina de negreala pentru ca de cateva ore
stergea constiincioasa podeaua. Ochii i se umplura de lacrimi si picaturi mari
si calde cazura pe mainile ei innegrite, cu unghii scurte si roase, si pe carpa
gri zdrentuita pe care o tinea in mana.
“Of Doamne! Nu mai pot! Si nu este vinovata Passion,
eu sunt de vina. De fapt nu sunt eu de vina, de vina e Gigel! De fapt, eu sunt
de vina, ca am acceptat situatia. De fapt nu, nu sunt eu de vina, e de vina
javra aia de jurata de la Big Chef care nu m-a lasat sa trec mai departe!”
Si Alina rasturna inciudata galeata cu mozol pe jos,
pe dusumeaua care tocmai fusese spalata.
Mizeria se replie incet dar temeinic la loc, asemeni
unor facturi in cutia postala a unui somer, asemeni unui cancer care
recidiveaza sau asemenea unor ganduri negre in capul unui depresiv.
-
Alino! Ai innebunit! Ce este asta? urla
Gigel, care statea la tejghea si care vazuse miscarea nervoasa a femeii.
-
Mi-e rau. Azi ma duc acasa. Sa spele
Passion a ta pe jos!
-
Alinuta, te dau afara!
-
Da-ma! Pa!
Zeci de cameramani, sunetisti, redactori, fotografi,
asistente, costumiere, machioze, stiliste misunau pe platou. Era finala
concursului de gatit, si de data asta patronul ceruse ca totul sa se desfasoare
in direct, pentru ca totul sa fie cat mai credibil si ca ratingul sa fie si mai
mare. Toata lumea era foarte emotionata. Atat cei trei concurenti ramasi in
joc, cat si membrii juriului, dar si echipa. Era ultimul tur de manivela si déjà
toata lumea se pregatea sa plece intr-o binemeritata vacant dupa un sezon
foarte greu, dar foarte bun. “Cel mai vizionat din toate sezoanele si care a
spart concurenta”, scriau ziarele.
Regizorul de platou, un domn inalt, zvelt, cu o
mutra rautacioasa si cu niste ochelari mari, pe nasu-i borcanat, anunta in
portavoce:
-
Toata lumea este pregatita? In cateva
secunde ii dam drumul si vom fi in direct! Concurentii! Alo? Ma auziti?! Trebuie
sa fiti concetrati maxim! Veti avea dupa introducerea de 3 minute, timp doar o
ora ca sa preparati reteta finala, cu care puteti lua cei 100.000 de euro…
-
Cu TVA sunt doar vreo 70.000 …mormai
unul dintre cei ramasi in concurs, un tanar frumusel, blond, cu accent de
moldovean.
-
Gura, ca nu suntem la Cireasa de pe tort
aici! Aici avem disciplina si strictete! Sau ai senzatia ca esti tu mai smecher
decat colegii tai?
Florin Teodoriu, tacu din gura si
lasa nasul in jos. Langa el se mai aflau doi ultimo concurenti care se bateau
cu el pe marele premiu. Bruneta dar cam plinuta Lavinia si Dorulet, un domn rubicund, cu aer cam gay, cu ochi vicleni.
-
Gata echipa, sunteti si voi gata?
-
Gata raspunsera cei trei, Lavinia, Florin
si Dorulet, intr-un glas!
-
Sa intre juriul! Aplauze! Incepem!
Filmam! Start!
Cele trei prajituri cu dulceata de caise si blat din
piure de pere, ciocolata, inghetata si bezea, garnisite cu migdale, sirop de
menta si serbet de trandafiri aratau ca in cele mai frumoase vise. Una mai
rotunda, alta in forma de para, alta in forma de banana – cea a lui Dorulet,
dar toate pareau extraordinary de apetisante.
Juratii se apropiara de cele trei pupitre. Fiecare
dintre ei avea cate o casca bine ascunsa in ureche si mascata perfect de parsi
de gulerul de la haina. Doar Willmei i se vedea un pic snurul negru, dar auzi
in casca comanda rapida si scurta a unuia dintre asistentii de regie care ii
spuse sa is idea parul mai spre dreapta, si ca printr-o mica scamatorie, cablul
negru care ii facea legatura cu lumea sordid a televiziunii, se pierdu
infrumosul ei par saten, buclat, vopsit cu o anumita vopsea care bagase mai
multe sute de mii de euro in publicitate in acest an la respective televiziune.
Doar nu degeaba Willma era iubita secreta a domnului italian Franco Frazonelli, care aducea pe
piata celebrele vopseluri de par si de oua.
-
Doamnele primele, sopti cu gratie, cel
mai scund dintre jurati, un ins cu voce subtire, cu chelie dar cu un cioc
galben, ca de pasare, zis Pasare.
-
Vai, merci tare mult.
-
“Vai colega, ce finut esti azi! Lasi
doamnele! Altadata te imbulzeai tu sa imi iei fata, sa papi tu primul, in loc sa ma lasi pe mine!” Remarca in gluma, usor
balbait, al treilea Chef, cel gras, dupa ce auzi silabisindu-se aceasta
replica de vreo doua-trei ori in urechea sa.
Regia era in crize. “Puceanu este
surd?! Sau ce are azi?!”
Jurata Willma se apropie incet, ca o
pisica, de prima farfurie cu desert.
“Invarti sensual lingurita in
desert, si apoi o bagi incet in gura. Faci <Hmmmm>, apoi iei sticla de
apa, arati eticheta, si bei cu senzualitate o gura. Apoi treci mai departe!”, i
se spunea in casca Willmei.
-
Hmmmm, facu Willma, apoi holba ochii,
scoase un urlet ca de porc injughiat, si se pravali pe jos.
-
Alo! Alo ce se intampla?! Ati
innebunit?! Willma, asta nu este in scenario, urla innebunit regizorul de
platou.
Intr-adevar, acea
editie a fost cea mai vizionata dintre toate, dar a fost si ultima.
Nelu Dumitrache se holba cateva
minute la ziarul National, pe a carei
prima pagina statea scris cu litere de-o schioapa:
“Crima la Big Chef! Jurata
asasinata de o concurenta!”
Era ora 6.00 dimineata si domnul Dumitrache trebuia
sa ajunga la cabinetul lui de avocatura.
-
Cumparati sau nu ziarul?
-
Da, da, il cumpar.
Se culcase devreme pentru ca avea treaba de
dimineata, isi pusese si dopurile in urechi si adormise pe la ora 21.00, si nu
apucase sa se uite la finala Big Chef. Nevasta-sa era la mama ei, dupa o alta
cearta zdravana, asa ca nu exista nimeni care sa il trezeasca ca sa vada
emisiunea. Iar acum aceasta stire ingrozitoare!
-
Dumnezeule, sunt terminat! Doamne, biata
Willma!!!
Cei 150 de suspecti se foiau nervosi, prin unghere diverse ale Politie Capitalei. Erau raspanditi in toata cladirea. Unii venisera tocmai din provincie pentru acest interogatoriu. Cei 15 politisti care se cupau de caz, se luptau cu miile de hartii, documente si cu nervii. Nervii lor si ai suspectilor. Aproape toti erau plini de nervi ca trebuiau sa lucreze duminica.
- Sa pastram un pic linistea. Mai stam cateva ore si apoi o sa fiti redirectionati la hotel! Nu aveti voie sa parasiti Bucurestiul si nici tara,evdient. spuse maiorul Tomica, un domn simpatic, invartindu-si mustatile. Nu era absolut deloc stresat, era chiar fericit ca a ptut pleca de acasa, de la nevasta care se vaita secunda dRenunţaţie secunda, avand o sarcina cu probleme. De aia se facuse politist, ca sa capete intr-o zi un caz cu greutate. Si iata, acest caz venise. De aia maiorul era asa de bine dispus si de aceea isi freca mustata cu atat de mult aplomb.
Ironia sortii era ca suspectii, dintre care 60 de concurenti si restul, oameni din echipa de filmare si de productie a emisiunii, dar si ceilalti doi jurati, eraucazati exact la hotelul unde fusesera cazati pe timpul filmarilor si unde se facusechiar castingul de la inceput. Si locul unde trebuia sa aiba loc petrecerea de final.
Maiorul era atent la toate detaliile. Vroia neaparat sa fie avansat si vroia sa castige o prima astfel ca sa poate permite un cadou pentru iubita lui.. Ah, mai era si nevasta-sa.. Deci inca un motiv sa castige prima, si astfel sa rezolve cazul.
Maiorul era extrem de optimist, pentru ca vazuse toate filmele cu Poirot, Sherloch Holmes, Colombo, Piedone, Cojac, Verdic Crima cu Angela Lansbury, Crimele din Midsomer, Comisarul Rex, Diagnostic: Crima... De altfel, de cand citise despre crima isi facuse o mica impresie, iar acum, vorbind cu suspectii, clar avea sa isi dea seama de rezultat.
Problema era simpla. Cineva otravise o prajitura cu cianura iar jurata Willma murise. Dar cine sa fie? Evident, pe Willma o urau foarte multi oameni, printre care fostii ei soti, apoi fostii ei angajati care fusesera dati afara de la restaurantele ei, apoi fostii concurenti, cei care fusesera dati afara.
Ii elimina pe cei de pe lista care murisera sau care nu se aflau in tara, dar si pe cei cu alibiiuri batute in cuie. Maiorul se rzgandi la final, si ii repuse la loc pe lista suspectilor chiar si pe cei cu alibiiuri solide.
Intr-un colt, o parte dintre fostii concurenti, extrem de nervosi, injurau televiziunea respectiva, Politia, prajitura ucigasa, pe Willma si apoi pe ei insusi, pentru ca daca nu s-ar fi inscris nu ar fi fost aici, pe frigul asta, noaptea, la Politie, ca ultimii criminali.
____________________________________________
- Sunt chemati in cabinetul domnului maior urmatorii:
Lenuta si Nelu Dumitrache, Patric Fotino, Oana Lupan, Pusy Pampon, Nuti Clarvazatoarea, Alina Prodan, domnul Regizor de Platou de la Big Chef, Florin Teodoru, doamna Lavinia, domnul jurat Pasare, domnul Dobre Puceanu, celalalt jurat si domnul Dorulet.
_______________________________
- Dragilor, in primul rand buna ziua si apoi va multumesc ca ati stat pana la ora 6.00 dimineata aici la Politie, la rugamintea mea, in loc sa va duceti la hotel, ca sa rezolv acest caz.
- Cu placere, acum putem sa plecam? marai blogarul Patric Fotino.
- Chiar acum, cand am rezolvarea cazului, draga domnule "Omul verde".
- Ah, mi-ati aflat blogul...
- Deci stati jos si ascultati. Banuiesc ca vreti sa plecati acasa. Veti pleca pe rand, mai putin o persoana. Suspectul principal. Dar abia maine dimineata veti afla cu totii, numele criminalului. De aceea va rog inca o data sa nu parasiti niciunul dintre voi orasul, pana maine la ora 12.00. Incepem?!
- Vreau un pic la baie inainte, se ruga ziarista Oana Lupan, stau prost cu vezica si am baut o gramada de cafea.
- O sa incep atunci cu dumneavoastra, ca sa puteti pleca mai repede. E bine?
- Va multumesc din suflet! spuse recunoascatoare fata.
___________________________________
- Dumneata domnisoara ai reusit sa aflii cam totul despre acest concurs, la rugamintea sefei tale. Tu vei pleca, dar sefa ta, este in alta camera, si va intra in locul tau. La revedere!
In camera intra grav, si se aseaza pe un scaun ramas gol, fata inalta cu nasul stramb de la inceput, iar Oana se furisa afara, fugind cat o tineau picioarele.
- Sa continuam. Incepem cu doamna Lenuta Dumitrache. Dumneavoastra nu aveti nicio treaba cu asasinatul. Sunteti libera sa plecati. Apoi domnul Patric Fotino, sunteti un bloggar nebun, acid, dar nu un terorist...
Rand pe rand principalii suspecti isi auzeau numele si paraseau cladirea, obositi mai rau ca in timpul concursului Big Chef, dar foarte fericiti.
Dupa 30 de minute, in sala a mai ramas doar Nelu Dumitrache, rosu, transpirat si obosit. Ochelarii de aur ii atarnau din buzunarul de la haina, si in mana inca tinea, mototolit, un exemplar al ziarului sau preferat.
- Stiu ca dumneavoastra sunteti criminalul, dar nu stiu exact de ce ati facut-o...
- Vai de mine! Eu nu am parasit Clujul! Am aflat din presa cine a murit.
- Exact, exact, "cine a murit". Nu trebuia sa moara altcineva oare?
- Nu stiu despre ce vorbiti.
- Raspundeti-mi la o intrebare. Dumneavoastra va iubiti sotia?
- Nu o mai iubesc, ma enerveaza. O urasc chiar. Daca nu se baga in toata prostia asta...
- .... "nu murea fosta colega de liceu, Willma, nu?!" continua fraza maiorul.
- E adevarat ca am fost cu Willma colegi, dar nu, nu... nu ne-am mai vazut de o groaza de timp.
- De aia nu ati vrut sa mergeti la Bucuresti? Si ati lasat-o singura pe sotia dvs? Ca sa nu va recunoasca Willma? Sa nu isi aduca aminte de dumneavoastra si de faptul ca in liceu era obsedata de dumneavoastra, sau de banii dumneavoastra... Si ca sotia dumneavoastra sa nu isi rateze sansa la premiu, mai ales ca este o foarte buna gospodina, si arata si foarte bine... Deci o urati pe doamna Lenuta?!
- NU am nicio treaba cu crima. Si oricum, sa revin la intrebare, vroiam sa divortez! Nu o mai iubeam pe sotia mea!
- Deci va urati sotia?
- Da, normal.
- Mintiti cu nerusinare. Atunci de ce ati impanzit internetul cu mesaje incurajatoare la adresa sotiei? De ce?
- Pai, asa m-a rugat.
- Nu. Eu cred ca de fapt dumneavoastra va venerati sotia. Si ati vrut sa il omorati pe alt jurat. Cel care s-a dat la sotia dumneavoastra. Cianura a fost strecurata intr-un transport de gem de caise din Cluj, dupa ce ati aflat informatia de la domnii de la National, ziarul unde aveati pile, ca ultima reteta va fi o prajitura cu gem de caise. In fiecare seara de concurs, primul jurat care gusta prajitura era Dobre Puceanu, dar regia, a schimbat in ultima noapte tot scenariul, pentru ca era in direct si trebuia dinamizat.
- Pai si daca spuneti aceste lucruri, de ce nu aduceti un argument la faptul: DE ce nu au murit si concurentii care au gatit prajitura si care trebuiau sa guste din preparat?! Daca sunteti asa de inteligent.
- Stiati foarte bine de la sotia dumneavoastra, dar si de la postarule blogarului dat afara din concurs: Omul verde, tabieturile ultimilor trei finalisti. Niciunul dintre ei nu consuma zahar, din diferite motive. Dorulet are diabet si are probleme de sanatate si nu are voie deloc zahar, Lavinia era la regim, si jurase intr-o noapte in casa Big Chef, ca nu va mai manca deloc zahar pana nu va iesi din concurs, pentru ca i se spusese ca arata ca "scroafa la televizor"...
- Pai si celalalt, Florin?!
- Cu el e alta poveste. El a avut in trecut o intoxicatie in adolescenta, cu lichior de caise, si nu se poate atinge de atinge de caise, in nicio forma, caci altfel face icter. A gustat din prajitura, este adevarat, dar nu din partea cu caise.
- Deci ma veti inchide, asta este, pana aici mi-a fost...
murmura trist si resemnat Nelu Dumitrache.
- Ba dimpotriva.
Cineva va fi inchis, dar nu dumneata, ci ... Pasare. Va spun asta, dar sa tineti secret. Oricum, aici nu ne aude nimeni, am scos de ani de zile toate camerele... Sotia lui este iubita mea, ma rog, amanta mea, deocamdata. Am nevoie doar de cateva cuvinte, o declaratie, de la dumneavoastra, cum ca ati auzit de la sotia dumneavoastra ca Pasare premedita acest lucru inca de acum cateva luni, ca ii vroia raul Willmei, ceva de genul... ca sa pot sa il infund vreo 20 de ani. Si ca sa pot sa plec linistit in Dubai in vacanta cu banii de prima. Ce ziceti, libertatea lui sau a dumneavoastra?
Si maiorul scoase din dulap o sticla de whiskysi doua pahare si ii turna cu generozitate lui Nelu Dumitrache, care ramasese fara cuvinte, apoi conchise:
-Nu-i asa, Nelule, crima asta a picat la tanc!
-Nu-i asa, Nelule, crima asta a picat la tanc!
FINAL
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu