Zilele trecute am remarcat, uitandu-ma pe strada, ca
de cand sunt eu aici in Frankfurt, nu am vazut nicio pisica. Ed mi-a zis ca a vazut
una acum vreo luna dar ca se pare ca era de rasa, si nu maidaneza, pentru ca
avea zgarda, si arata dezorientata: parea ca se pierduse. Ce s-a intamplat oare
cu toate pisicile din Frankfurt? Sau, daca ma gandesc mai bine, as deduce ca
daca nu sunt pisici, probabil ca nu exista nici sobolani.
Prietenul meu a ras, misterios, apoi mi-a spus ca
asa este si ca stie si explicatia pentru acest lucru. M-a rugat insa nu mai spun
la nimeni, daca se poate, toata istoria pe care el mi-o va povesti. L-am
linistit, spunandu-i ca daca o voi scrie candva despre asta, voi zice la final
ca este doar o simpla poveste. Zambindu-mi indulgent, stiind ca lumea nu prea
ma crede atunci cand povestesc ceva, pentru ca mereu bag inflorituri, prietenul
meu si-a aprins tacticos o tigara si a inceput sa imi istoriseasca una dintre
cele mai oribile, dar si amuzante povesti pe care le-am auzit in viata mea.
Totul se intampla in urma cu vreo 20-30 de ani. In
cartierul vechi din Frankfurt, care era, ca si acum plin de chichinete de tot
felul unde se servesc cele mai ademenitoare feluri de mancare, de la wursti
imensi nemtesti stropiti cu sos de vin rosu sau mustar, pana la kebabi mustind
de condimente nemaintalnite, sau specialitati din bucataria asiatica. Fiind
unul dintre cele mai mari orase din Germania, era si atunci, ca si acum, plin
de vizitatori de tot felul, turisti, oameni de afaceri, oameni politici, vedete
sau copii de bani gata dornici sa isi satisfaca poftele de tot felul, dar mai
ales pe cele culinare. Era insa o mare problema. Cum spune neamtul: Eine grosse
Problem. Sobolanii. Trebuie spus ca orasul Frankfurt - nu stiu daca si alte
orase din Germania - are o structura mai ciudata in ceea ce priveste
canalizarea. Aflandu-ma la o discutie cu niste prieteni de-ai mei profesori de
la Universitatea Goethe, am aflat ca sub fiecare cladire din acest oras se afla
cate un mic tunel care comunica, practic, cu ceea ce inseamna canalizarea
intregului oras. Un fel de alt mic si ingust oras sub un mare oras. Imediat
m-am gandit ca un hot sau o echipa de hoti isteti, in astfel de conditii, ar
putea sa dea lejer o spargere la Banca Europeana, sau la vreo alta banca mare
de aici, care avea de buna seama un astfel de tunel sub ea. “Nu”, mi-a spus
profesorul Dirk, ranjind din spatele halbei imense cu bere blonda. “Nu se poate
asa ceva, pentru ca nemtii nu ar intra niciodata sa se murdareasca in zoaiele
infecte si urat mirositoare ale orasului, iar strainii nu stiu de unde incep si
unde se termina iesirile si intrarile canalului subteran, asa ca ar ramane
sufocati acolo.”
Hm, am admis eu, un pic ironic, gandindu-ma ca
majoritatea nemtilor oricum nu ar putea intra in acele canale inguste pentru ca
aproape toti au ditamai burdihanul si probabil ca s-ar fi blocat acolo inca de
la primii metri.
Cum Dirk facea parte din categoria barbatilor grasi,
am preferat insa sa nu ii impartasesc acest nevinovat gand, mai ales ca imi
doream sa aud mai departe povestea aceasta care devenea deja foarte captivanta.
Dirk, care avea vreo 40 de ani acum vreo cinci ani
cand mi-a povestit intamplarea, prin 1990, cand s-au petrecut aceste lucruri
cat si cele ce urmeaza, era doar un student la Facultatea de Filosofie din
Frankfurt. Gurmand si atunci, ca si acum, frecventa cu regulariate cateva
localuri asiatice sau turcesti din Centrul vechi al orasului, pentru ca se
saturase pana peste cap de mancarurile nemtesti ale mamei lui care nu avea alta
imaginatie decat:
Luni: supa de oase, cartofi fierti si apoi prajiti
si ceafa de porc care intotdeauna avea un gust cam ranced, marti: sos de
ciuperci, chiftele si piure de cartofi, miercuri: peste prajit si parjoale
facute din piure-ul ramas de cu o zi inainite, joi: carnati pe orez, vineri
supa de legume si iar niste carnati care ramasesera de cu o zi inainte, sambata
si duminica: snitel si salata de varza si ca desert: placinta de cartofi dulci.
Ca si bauturi, foarte rar se servea cate un pahar de vin de mere - un vin
dulceag si strident care te indemna mai degraba sa sari in sus dupa ce il bei,
in loc sa te imbete sau sa te moleseasca.
Sanatoasa, oarecum, mancarea aceasta il dezgustase
pana la varsta de 9 ani pe micul Dirk, apoi incepuse sa ii placa, iar dupa 20
ani, cand cu oaresce reticenta acceptase invitatia unui coleg venit din Egipt,
la un restaurant arabesc, isi daduse seama ca primele lui impulsuri de mic
copil fusesera cele adevarate: ura mancarea de casa a mamei lui.
-
Si ce s-a intamplat cu pisicile? Si cu
Centrul vechi din Frankfurt plin de restaurante? Si cu tunelurile misterioase
de care spuneai la inceput?, l-am intrerupt eu pe E., un pic nervoasa pentru ca
mi se povestea asa de mult despre acel nene profesor obez si despre
preferintele lui culinare care nu ma interesau catusi de putin. Dar intr-adevar
eram oarecum de acord cu acest Dirk: nici mie nu imi placea mancarea germana.
-
Ho. Ai rabdare. Vroiam sa iti fac un
tablou intreg al lucrurilor care s-au intamplat in acea zi de iarna, acum 20 si
ceva de ani, in inima Frankfurtului.
-
Ok.
-
Asadar, Dirk mi-a spus ca la inceputul
anilor ‘90 se petrecea ceva absolut infiorator. Atat pentru sanatatea publica
cat si pentru turismul sau comertul nemtesc. Sobolanii. Se inmulteau foarte
rapid si erau de nestavilit. In orice casa, daramite carciuma sau loc public,
era cel putin o familie de sobolani. Cu toate ca erau uneori starpiti,
sobolanii se regrupau si in locul unei familii, in locul respectiv se cazau
alte trei sau patru. Cand, la un moment dat, intr-un restaurant scump din
Centrul Vechi, dupa ce a fost asezata pe masa o friptura de miel, la lumina
lumanarilor, clientul – un demnitar important – a vazut asezati la o palma de
farfuria lui, doi rozatori cenusii care il priveau rautacios, aratandu-si
infometati dintii lungi, s-a spart toata buba.
-
Ce s-a intamplat?
-
Ministrul a luat foc. In copilarie
avusese o trauma cu niste sobolani si a decis ca nu se mai pot lasa lucrurile
asa. A facut in mare secret o adunare. Au venit cei mai inteligenti savanti.
Din toate tarile. (Dirk era prieten cu acest ministru.) Mai intervenea insa o
problema. In Germania erau interzise sa fie folosite anumite produse chimice
pentru dezinsectie. Se pare ca niciodata seful statului nu a stiut de aceste
intalniri. Pentru ca poate ar fi oprit totul. Totul a fost insa secret si
foarte bine pus la punct.
Si intr-o zi de decembrie 1990, un
telefon fix a sunat in casa unui tip de la canalizarea orasului Bucuresti.
Viorel, sau Nea Punga. Initial nu a crezut ce i se spune si s-a speriat. Apoi
si-a dat seama ca era treaba pe bune, ca avea ca castige un sac intreg de
marci. Ca trebuia sa isi faca o echipa, maxim 7 oameni in total, si ca trebuiau
sa aterizeze in maxim o saptamana, inainte de Craciun, in Frankfurt si sa se
ocupe de o problema. O mare problema.
-
Viorel? Deci roman? Un roman de-am
nostru?
-
Da. Nimeni din nicio tara nu avea
substantele respective pentru combaterea sobolanilor decat romanii.
Nimeni nu a stiut initial ce s-a petrecut in
subsolurile Frankfurtului dupa ce echipa formata din 7 oameni inclusiv Viorel
alias Nea Punga, a ajuns acolo.
Totul era secret. Tot ce se dorea era starpirea
acelor creaturi scarboase.
Dupa ce Ed a facut o pauza destul de lunga, pentru
ca isi desfacuse o bere si pentru ca parea ca nu mai are nimic de adaugat, m-am
enervat din nou. Povestea era foarte interesanta, desi destul de scarboasa. Dar
trebuia sa aflu adevarul pana la capat. Deci ce facuse Viorel? Cum reusise sa
starpeasca sobolanii?
-
Mai, iarta-ma ca te intrerup, dar nu imi
plac pauzele de publicitate. Chiar sunt curioasa. Sa inteleg ca Viorel si gasca
lui au speriat rozatoarele. Ce s-a intamplat. Ai aflat asta de la amicul tau,
Dirk?
-
Mda. Am aflat. Pregateste-te sa asculti
ceva ingrozitor. Speram sa nu ma obligi sa iti povestesc tot.
Intr-o dimineata rece de decembrie, echipa din
Romania a ajuns in Frankfurt. Aveau la ei o gramada de otravuri letale. Aveau
costume speciale si masti. Dar erau oarecum speriati, pentru ca una este
Bucurestiul pe care il stiau ca in palma, si alta era acel oras ciudat, mare,
rece.
Dar nu mai aveau nicio clipa de pierdut. Trebuiau sa
rezolve situatia pana pe data de 24 decembrie. Era deja 20 decembrie.
Au fost cazati intr-o casa micuta din periferia
orasului. Aveau insa la discretie tot ce doreau de mancare. Si-au dat seama ca
sobolanii erau si acolo, caci Viorel a gasit inca de la intrarea in casa cat si
in camera lui sau pe holuri excremente de sobolan.
Trebuia ca in maxim doua ora sa vina legatura lor
din Germania si sa ii duca in Centru Vechi. Acolo li se va arata planul
orasului cat si harta secreta cu toate tunelurile de dedesubtul cladirilor.
Viorel nu putea sa manance mai ales dupa ce vazuse
cacarezele de sobolete. Asa ca inghitind in sec ca pentru a-si inghite usoara
senzatie de voma, a tras totusi o gura de votca pe care sio strecurase in
bagaje si si-a zis: Asta e ocazia vietii mele. Ori eu, ori ei! (adica
sobolanii)
Cand a intrat impreuna cu cei sase prieteni si
colegi in culoarele umede si salcii de sub Frankfurt, lui Viorel I s-a facut
tare frica. Se gandea ca are un var prin alianta evreu. Daca poate…?! Dar si-a
revenit imediat cand a vazut ca locul este spuzit de mii de mogaldete de
cacareze sobolanesti. Mai mult chiar, fiecare tunel care avea cam un metru, era
sapat in zeci de locuri de alte tunele mai micute care insa nu duceau nicaieri.
Viorel, antrenat in Romania cu asa ceva, a inghitit iar in sec, a mai tras o
gura de votca pe care o avea in sacul lui verde de armata, si a pornit mai
departe. Observa insa ceva ciudat. In afara de cacatul soriceilor, mai era si
un altfel de cacat, ca un fel de cacat de om, sau de vaca. Si toate duceau
inspre centrul Frankfurtului, adica subsolul Garii.
La un moment dat si-a rugat amicii, care si ei erau
un pic debusolati, sa se opreasca si sa nu mai zica nimic, pentru ca auzea
niste zgomote ciudate.
A mers tiptil, pe burta, cu felinarul in mana, spre
canalul respectiv. Cand a avut o revelatie. Zeci de soricei se dadeau din fata
lui, sau unii, mai rautaciosi, incercau sa il muste. Dar atat el cat si colegii
lui erau imbracati in costume speciale, care rezistau raidului de rozatoare. La
un moment dat a inceput sa auda un fel de plansete. A mers incet dupa el, desi
marea de sobolani intalniti se facea tot mai deasa.
Printr-o deschizatura a putut vedea ceva ce nimeni
in viata lui nu a mai vazut. Mii de sobolani sacrificau un porc. Porcul era
inca viu, pentru ca inca urla, indurerat, dar sobolanii il legasera, nu se stie
cum, cu mii de sforicele in jurul picioarelor si a cozii lui rasucite. Alti
sobolani il muscau pofticiosi de fund si altii, probabil femele, stateau pe
capul imensului porc si ii devorau ochii. Bietul animal incerca sa se apere sau
sa urle, dar fiind extrem de obez – cantarea poate 500 de kilograme-, abia se
putea misca si abia mai putea plange. Si acum intelesese. Deci acei sobolani
furau an de an mancarea oamenilor nu numai pentru ei cat mai ales pentru porcul
pe care il aveau, ca sa intre si ei in randul oamenilor. Ca de Craciun sa aiba
porcul lor.
Viorel se felicita ca nu acceptase nimic de mancat
pentru ca probabil I s-ar fi intors stomacul pe dos.
Nimeni nu il mai incomoda inpsre camera terorii
pentru ca toti sobolanii intalniti pe culoare primisera o portie buna de ser
otravitor, asa ca dupa cateva zvarcoleli, toti isi ridicasera labutele rozalii
cu gheare minuscule in sus, abandonandu-se Zeului Mortii.
Tovarasii lui din Romania nu ziceau nimic. Aveau
insa, pe sub mastile special construite pentru astfel de cazuri, ochii holbati.
Viorel mai avea doar cativa metri pana sa intre
intr-o camera mai mare, unde era tinut porcul mai mult mort decat viu si unde
erau peste 2000 de sobolani.
“Probabil acesta este cartierul lor general. Un fel
de Piata a Constitutiei”, se gandi rapid Viorel. Trebuiau sa actioneze acum.
Cat majoritatea soriceilor mai mari sau mai mici din oras erau acolo.
Cu un pic de regret pentru imensul porc crescut de
sobolani ce urma sa piara si el, Viorel anunta lovitura. “Baieti. Acum e
momentul. Verificati-va mastile. Aruncati otrava. Si apoi, rapid, inspre
iesire!”
Ed se opri pentru ca si-a dat seama ca i se
terminasera tigarile.
-
Ma duc dupa tigari.
-
Cred ca glumesti! NU pleca fara sa mi
spui ce s-a intamplat!
-
Totul a decurs bine. S-a rezolvat. Si
gata.
-
Si au murit toti sobolanii?
-
Evident. Viorel si echipa lui erau cei
mai buni din lume.
-
Si ce face acum Viorel? Mai traieste?
-
Am inteles ca are o vila in Argentina. Si
un fel de hotel pe nume: Primaria Sobolanilor. A ramas prieten cu Dirk. Poate
mergem si noi acolo…
FINAL
Buna ziua, eu sunt Allison Howarts Dupa ce am fost în rela?ie cu Anderson ani de zile, s-a despar?it de mine, am facut tot posibilul sa-l aduc înapoi, dar totul a fost în zadar, l-am dorit atât de mult din cauza iubirii pe care o am pentru el, L-am implorat cu tot, am facut promisiuni, dar el a refuzat. I-am explicat problema mea prietenului meu ?i ea mi-a sugerat ca ar trebui sa contactez mai degraba o caseta de vraja care m-ar putea ajuta sa arunc o vraja pentru a-l readuce, dar eu sunt tipul care nu a crezut niciodata în vraja, nu am avut de ales decât sa-l încerc, eu i-a trimis caseta vraja ?i mi-a spus ca nu este nicio problema ca totul va fi bine înainte de trei zile, ca fostul meu se va întoarce la mine înainte de trei zile, a aruncat vraja ?i surprinzator în a doua zi, era în jurul orei 16.00. Fostul meu m-a sunat, am fost atât de surprins, am raspuns la apel ?i tot ce a spus a fost ca îi pare atât de rau pentru tot ce s-a întâmplat, încât a vrut sa ma întorc la el, încât ma iube?te atât de mult. Eram atât de fericit ?i m-am dus la el încât a?a am început sa traim din nou ferici?i împreuna. De atunci, mi-am facut promisiune ca oricine ?tiu ca are o problema de rela?ie, a? fi de ajutor unei astfel de persoane, referindu-l la ea singura casa de vraji reala ?i puternica care m-a ajutat cu propria mea problema. e-mail: ogagakunta@gmail.com pute?i sa-i trimite?i un e-mail daca ave?i nevoie de asisten?a sa în rela?ia dvs. sau în orice alt caz sau WhatsApp, la +2348069032895
RăspundețiȘtergere1) Vraji de dragoste
2) Vraji de dragoste pierdute
3) Vraji de divor?
4) Vraji de casatorie
5) Vraja de legare.
6) Vraji de rupere
7) Alunga un iubit trecut
8.) Dori?i sa va promova?i în vraja dvs. de birou / Loterie
9) dori?i sa va satisface?i iubitul
Contacta?i acest om grozav daca ave?i vreo problema pentru o solu?ie de durata
ogagakunta@gmail.com