2. Misterul pestelui spada

***
Niciodata nu as fi crezut ca invitata fiind la rudele indepartate ale iubitului meu, Tom, mai précis, la sexoasa, desi trecuta lui matusa Cornelia si la sotul ei, inca ultra gelos pe farmecele, nurii si doritorii neveste-sii, Barbu Ionica, zis Lascarica, (pentru ca era fan al personajului cu acelasi nume din celebrele filme ale lui Nicolaescu) ca voi rezolva o crima. Si inca una pe care nu reusise inca sa o rezolve SRI-ul nostru smecher. Haha!
Recunosc, cand am plecat de acolo, dupa 4 ore, din casa lor in glorie, in timp ce ei inca se holbau la mine, si probabil ca nu intelegeau cum naiba “copila aia” (adica eu)  reusise sa dezlege misterul ala incurcat. Ma umflam in pene, mai ditai ca un sultan, un fazan sau un curcan… Nu stiu exact cum sa ma descriu, dar eram extrem de mandra de mine!

***
Initial am intrat in casa familiei Barbu cu inima stransa. Ma gandeam ca desele mele aparitii Tv poate au stranit intrebari si controverse si voi fi supusa unui ditamai interogatoriu sau macar unor priviri sticloase si rautacioase din partea, in special, personajelor feminine. Din fericire, insa, doar Tusa Cornelia, o dulceata de femeie, nebunica, in stilul meu, si cu niste sani, extrem de generosi (daca ar fi existat Playboy in anii 70’, sigur Tanti Cornelia ar fi fost pe coperta), si nepotica ei de numai un an, Lilicuta, in rest doar barbati!

Unchiul Barbu, fratele lui, Alin, si niste nepoti din nu stiu ce alta parte, Viorel si Papi, de vreo 13 si respectiv 15 ani. Destul de obraznici sa se uite la mine cu nesecat interes, dar destul de inteligenti incat sa tina cu mine, la nevoie, sa imi asculte ordinele – de genul: "as vrea si eu niste vin cu apa minerala" - si sa imi impartaseasca ideile.

***
Sa va povestesc insa de la inceput. Era extrem de frig si desi nu suport transportul in comun, am fost de acord de data asta. Autobuzul 104 ne-a adus chiar fix langa blocul cu pricina unde urma sa ne petrecem Craciunul. Evident ca un taxi ar fi costat de 5 ori mai mult.

Era oricum, un Craciun destul de trist, pentru ca tatal meu era bolnav, avea cancer bietul de el, si oricum nu il mai vazusem de ani si ani, pentru ca locuia in Franta cu noua lui familie, iar cu mama, care locuia in alt cartier al Bucurestiului, abia de corespondam sporadic. Nu il suporta pe noul meu iubit, ca de altfel, pe niciun alt iubit din viata mea, ideea era ca in trecut nici eu nu tinusem la cineva in mod special si folosisem ura ei ca motiv sa ma despart de bietii baieti. Acum insa nu ii mai mergea. Chiar imi iubeam alesul. Iar mama facea greva, si nu imi mai raspundea la telefon.

Cert este ca ajunsesem, destul de ingandurata dar si infrigurata in blocul 78. La numai cateva minute dupa ce ne-am salutat, pupat, asezat la masa si toastat, unchiul Lascarica a inceput sa isi idea sms-uri indracite cu cineva. La un moment dat, se opreste, ofteaza si spune.”Sarmanul rus, Sasha, fostul meu sef… Are numai o ora cat sa foloseasca telefonul mobil. Ca e la bulau. Vorbeam de meciurile noastre de table… Hehe, ce o sa le mai duc lipsa! Putini stiu sa joace bine table, si femeile, aproape deloc! Nevasta-mea, cel putin, hehehe, niciodata nu a jucat! Dar patronu’, mama, mama, era priceput! Il lasam sa ma bata, ca sa iau o prima! Si ce fericit era…”

***
Lascarica de Rahova avea vreo 60 de ani, era diabetic, dar insa se tinea bine, si fusese concediat cand patronul fusese bagat la zdup pentru omor deosebit de grav. Evident, in urma inchiderii lui, fusesera descoperite si niste sume mari lipsa, multe hartii incurcate, facturi restante, si evident, fabrica de sticla intrase in faliment. Sincer, la prima vedere, auzind cum povesteste Unchiul Lascarica toata tarasenia, cu retinere visavis de patronul rus, ai fi avut senzatia, nu numai ca Sasha era vinovat de toate crimele de care fusese invinuit, dar ca probabil mai avea si alte bube negre la activ.

Pe scurt, ce se intamplase?!

Intr-o dimineata de decembrie, primele doua persoane, Anita si Sabina Stamate (surori, in varsta de 43 si 47 de ani, venite in fabrica sa deschida si sa inceapa curatenia) au sunat la ora 7.30, disperate, la Politie, Salvare, Pompieri si cateva televiziuni. Managerul fabricii, Damian Alexandrescu, care era in certuri mari cu patronul rus, fusese gasit pe jos, intr-o balta de sange. Cauza mortii: inima perforata de un obiect ascutit. Obiectul fusese gasit langa trupul lui Damian, era vorba de o lampa atipica in forma de peste spada.

Initial toata lumea, pana si Politia, a vrut sa creada ca fusese un accident sau o sinucidere, nu de alta, dar se apropiau Sarbatorile de iarna si oamenii vroiau sa stea si ei acasa, adica, Gelu, numit si Assante, datorita asemanarii cu celebrul actor, cat si Grasu’, colegul lui, sa ramana linistiti cu familia si copiii acasa, nu sa investighez crime la 0 grade. Dar pacatosul de biletel din vesta “omoratului”, le-a stricat la toti planurile.

De altfel, unchiul lui Tom, iubitul meu, se inchina si dracuia in acelasi timp: “Doamne, firar a dracului naibii de treaba, daca as fi stiut ca se lungeste treaba atat, si ca mai pe urma o sa fim si concediati, as fi umblat eu la mort la costum, i-as fi gasit biletele, si in Dambovita cu ele!”

-        Ete! Ce sa zic! Mormai oarecum blazata dar si amuzata, nevasta lui Lascarica. Ce sa te mai faci si tu! Pana la Dambovita iti ingheta sapcalia! Daca tot ai fi luat biletul, il ardeai naibii aici in casa, sau pe drum si il aruncai intr-un gunoi, sau nu stiu, il mancai, il inghiteai, ca nu te mai cata nimeni la WC sa vada ce-ai scos!

-        Fomeie! Taci ca spui prostii fata de copiii astia!

Eu insa am dat din cap, adica nimeni nu spunea prostii, totul era OK, cool, si toata treaba era fascinanta!

Am mai remarcat ceva. Ca unchiul lui Tom se inrosise la fata cand se pronuntase numele Stamate. Ca sa verific ceva, am sunat la redactie la mine si am cerut cu Sabina. In tot acst timp m-am uitat la unchiul lui Tom. Nicio clipire. Aham…

Sincer, povestea suna destul de misto, dar nu intelegeam anumite aspecte… Plus ca nu credeam o iota cum ca Sasha ar fi omorat pe cineva, chiar si pe un subaltern crizat, nervos si obraznic. Desi nu il stiam pe Sasha asta, imi inspira o fiinta supusa, blanda si draguta… (Poate pentru ca fostul meu pisoi, care decedase in urma cu un an, il chemase Sasha?! Hmmm)

Pe scurt, unchiul iubitului meu povestise ca barbatul era oricum urmarit de vreun an de cand iubita lui facuse plangere la politie pentru faptul ca in timp ce ea se afla cu acesta in vacanta, in Dubai, niste oameni, se pare ca pusi de iubitul rus, ii sparsesera casa. Tot el ii marturisise iubitei moldovence, o blonda frumoasa de peste Prut, ca a vrut doar sa o verifice, sa stie sigur ca nu este inselat, si ca acum ca nu este inselat, poate ca o va cere de nevasta.

Se pare ca dragostea lor era foarte mare, confirma si matusa lui Tom, care se pare ca empatiza cu moldoveanca din Chisinau.

Am mai aflat ca fosta sotie a rusului, o romanca pe nume Magda, se afla pe lista suspectilor, ceva de genul, razbunare ca este parasite, desi avea se pare un alibi, cat si unchiul lui Tom, care statuse pana noaptea cu o seara inainite de moartea administratorului si care nici el nu se intelegea cu acesta. Culmea, nici unchiul lui Tom nu prea avea alibi, ceea ce o nelinistea pe biata matusa a lui Tom.

Domnu’ Barbu, serios de data asta, ne-a zis insa, fara frica, de parca ar fi fost posesorul unor coaie uriase, mari si paroase, stropite cu aur: “Mie mi se falfaie de prostia asta, nu mai stiu ce Dumnezeu am facut eu in noaptea aia, stiu ca am plecat spre dimineata acasa, dar nu am facut nimic. Si sa indrazneasca careva sa puna gheara pe mine ca mor cu el de gat!”

Acum intelesem ingrijorarea matusii lui Tom de la inceput. Ca orice femeie, ii era teama pentru omul ei. Ca cine stie?! Mai ales ca si lui Nea Lascarica ii cam placea vinul.. Si la betie, cine stie ce naiba se intampla?! Mai ales daca nu e vinul bun!

Dupa ce ingurgitasem, cu ochii la unchiul lui Tom, mai précis la povestea lui, aproape vreo jumatate de duzina de sarmale, facute de matusa lui Tom, am priceput ca exagerasem, pentru ca déjà ma durea burta. Pusese capac un fel de visinata facuta in casa si un pahar de vin de tara. Vai de burta mea! Dar ca sa nu pierd nimic din ce se mai spunea la masa despre crima, m-am prefacut ca raspund la un mesaj de Craciun, dar am pus telefonul pe inregistrare, si am plecat linistita spre baie.

Trebuie sa recunosc ca eu ador casele cu pe putin doua bai. Se spune ca nu vei divorta niciodata daca te muti cu partenerul intr-o casa cu macar doua bai. Se pare ca teoria mea era buna, pentru ca desi aveau 3 camere, sotii Barbu, nu aveau o baie, sau doua, aveau patru bai! M-am simtit ca in rai, evident, si am pornit sa le vizitez pe toate, mai ales ca sincer, de la atatea mancaruri romanesti, ma durea burta rau de tot. Si am mai uitat sa specific ceva: eu exact cand sunt pe buda judec cel mai limpede.

>>>>> 

Dupa vreo ora si 40 de minute, timp in care, vreo 20 de minute mi le-am petrecut analizand si schimband baile din casa, ca un catelus care isi cauta cea mai buna parte de nisip ca sa isi faca treburile, m-am intors inapoi, spalata, dichisita, mai usoara si mai doritoare ca niciodata sa rezolv “misterul din Fabrica de sticla”.

Din pacate pentru mine, se pare ca lumea se plictisese de poveste, asa ca tot familionul se afla in bucatarie unde se faceau clatite. Vorba aia: la placinte inainite, la razboi, inapoi!

Eu insa aveam asul din maneca! Mi-am recuperat linistita telefonul de pe masa, m-am strecurat intr-una din incaperile goale, si, fericita, i-am dat drumul la inregistrare, cu gandul ca ce voi asculta mai departe, cat timp lipsisem, ma va lumina cat de cat, in acest caz incalcit. Cand colo:

“- A plecat, ba? - Ihi! – Vezi ca a pus telefonul pe inregistare!

- Da, ce crede ca o barfim?! Ce fete aduci si tu, zau daca te inteleg! - Ei… m-am obisnuit cu ea. E putin … (pauza)…. In rest e ok. - Pai sa fie cu capul cum vrea (aha, despre asta fusese vorba in pauza aia..!!!) dar nu la noi in casa! (pauza) - L-ai oprit?! - Stai asa. Cred ca da. (pauza lunga)”

Asadar aveam o “frectie” de inregistrare. O janghina, un jet, un bulshiet, un rahat, o porcarie, un nimic, un fas! Si o frectie de petrecere. Si o frectie de Craciun. Uff. Da, ma enervasem.  Am tras aer in piept! Dar, macar ceva! Macar sa rezolv crima. Asa ca am pornit la investigat prin casa lor, in timp ce ei toti zbierau si se bucurau de cat de mare si cum se invarteste in aer cate o clatita. In ceea ce ma priveste, desi pofteam un pic, pentru ca desi bucataria era departe, mirosea grozav de bine, mi-am jurat ca nu vreau sa mai pun gura pe nicio clatita, si in general pe nimic de mancat din casa lor, pentru ca o clipa de placere culinara, echivala cu un sfert de ora de stat pe buda.

***

Deceptionata si un pic enervata, m-am retras intr-un dormitor, pe intuneric, si am inceput sa fac pe Poirot. Cica celulele cenusii gandesc mai bine in liniste si pe intuneric. Aiurea! Nimic. Mi se parea ca sunt toti vinovati.

La un moment dat, am crezut ca lesin! Imi picase fisa.

Neavand niciun clopotel de ala care se folosea prin filme sau la teatru pentru a anunta ceva deosebit, al strigat din toti rarunchii:

-        Veniti incoace! Am descoperit misterul!

Cu mic, cu mare, toti au venit, incet, incet, inspre mine.

-        Rusul asta are o amanta, ati zis?

-        Dap. Are. Dar vrea, vroia, sa o ia de nevasta. Si ea e distrusa rau ca acum nu o mai ia! E ca in doliu, déjà. E livida. Nici nu mai vine la serviciu de tristete. Si a slabit!

-        Pai a slabit ca se fute! Si joaca teatru.

-        Vai de mine…

-        Da! Se … cu criminalul! Si criminalul este o criminala! Este una din surorile care au intrat in fabrica. Ca una dintre ele a adormit mai mult in noaptea aia. Iar, tu, nea Barbu, iti zic eu ce ai facut in noaptea aia. In noaptea aia … tu ai furat ceva!

Broboane de sudoare picau de pe fruntea inrosita a lui Nea Lascarica, in timp ce ma privea cu ochii mari.

-        Nea Barbu, oricum, dumneata nu ai omorat pe nimeni. In noaptea aia, adica acum cateva zile de Craciun, sotia ta tocmai terminase de facut mancarurile...

Doamna Barbu incuvinta.

-        Asa… Pofticios, cum este dansul, Nea Barbu a furat din cratitile din casa mai multe feluri de mancare. Si probabil si ceva vin. Si daca stau sa ma gandesc, si ceva visinata de asta. Furat spun, pentru ca obiceiul spune ca abia dupa Craciun sa le mananci…

-        Auzi, donsoara’cu ce drept…?!

-        Taci nea Lascarica ca eu doar vreau sa te apar. Ideea e ca ‘mneata le-ai luat de dimineata, ai plecat mai devreme, sa fi fost vreo 5… - 6…?

-        Am plecat la 4.30’de acasa, marai Lascarica.

-        Asa. Ai ajuns acolo la Fabrica, si nemancat fiind, din post, ai dat iama in toate. Mai mult decat atat, cand au intrat cele doua surori Stamate, le-ai invitat la masa.

-        Ete dracovenie! De unde stii tu?! Dar nu-i chiar cum spui! Comenta rosu la fata unchiul.

-        Pai nu m-ai lasat sa termin tot ce am de spus. Ideea e ca tie nu iti placea de Sabina, iti placea de cealalta!

Ochii de vulture al coane Barbu se infipsera un cutin intr-un miel jumulit pe chipul disperat al lui Lascarica…

-        Am si o veste buna si o veste rea, continuai eu. Draga matusa lui Tom, sotul dumitale nu v-a inselat, lui ii place sa joace table, asa cum ii place sa manance bine. Si sora mai mica Stamate, colega lui, dar fara sani ca ai dumitale, ca am vazut cum arata, intr-o poza din fabrica de acum 4 ani dintr-un dulat cu mai multe poze, este AS la table. De altfel, se pare ca amandoua surorile sunt lesbiene. Nu le plac barbatii.

-         Cat despre cea mai mare, Sabina, ea a fost vrajita de moldoveanca.

Daca sora mai mica s-a dus intr-o camera sa manance carnati si sa joace table cu unchiu’ lui Tom, sora mai mare, ajutata de tipa din Chisinau, amanta oficiala a celui inchis, l-au omorat pe administrator. Sau mai degraba, moldoveanca l-a casapit simplu, i-a pus piedica si omul a cazut pe o lampa de asta Peste spada… Probabil ca asa i-a si explicat problema noi ei iubite.

-        Dar care e motivatia? Sari cu gura Alin, fratele mai mic al unchiului lui Tom. De ce dracului l-au omorat pe om?

-        Pai e simplu. Omul avea cheia de la seiful cu bani. Doar era administrator! 

Unchiul Barbu incuvinta cu ochii in jos.

-        Blonda din Chisinau tocmai fusese parasita. Am vazut niste poze tot in dulapul ala unde am scotocit, cu toata fabrica, cred ca de la un team-building. Pai nevasta aluia arata de 100 de ori mai bine decat blonda. Blonda nici macar nu era blonda! In plus de asta tipul vroia nu numai sa ii dea papucii, dar sa o dea si afara. Ea vroia numai banii. A obtinut banii… Si a scapat de o umilinta publica… Pana acum.

-        Extraordinar! Dar cum iti explicit ca sotul meu nu isi mai aduce aminte nimic din ultimele ore… Ca nu cred ca minte el asa de bine… Si nu a auzit sau vazut nimic suspect desi era acolo, in caldirea in care se facea crima?!

-        Pai eu spun, dar nu te superi, matusa…?! Pot sa iti spun acum matusa?

-        Da, poti sa imi spui… Dar spune o data!

-        Pai carnaciorii facuti de matale, sarmalele, lebarul, drobul, vinul si visinata ta, sunt bune rau, dar te ia un crampe la stomac dupa ce la mananci, mai ales daca ai tinut post, ca stai si doua ore la baie! Asta mi s-a intamplat mie, si cred ca asta a patit si Nea Lascarica.

- Auzi, nu se lasa pagubasa nevasta lui Lascarica, da' ce era scris in biletelul ala de l-a incriminat pe rus?

- E neimportnat. Probabil ceva de genu: "Te bat pana te omor daca nu dai prima de Craciun la oameni".
- Asa-i numai ca era : "Te omor daca mai furi din prima de Craciun a oamenilor!". Fetito, esti aur curat! Tom, buna alegere ai facut: e desteapta foc! Il sun acum pe sefu' sa ii zic de tine! Te plateste bine ca sa il aperi la proces! Mi-a zis bietul om ca nu e vinovat, dar nu-l crezusem! Hai, mai bei o visinata? Una mica!

-        Multumesc. Cred ca pana la urma va fi un Craciun chiar frumos! am zis zambind.

FINAL

1. Crima din tramvaiul 15

Ioana Popescu

                  Capitolul 1 

Comisarul Doru Draculescu, un barbat bine facut, nici prea slab, nici prea gras, cu parul grizonat, cu privirea rece, dura si un pic malitioasa, storci nervos un mustiuc de Lucky Strike in scrumiera portocalie. In fata lui, asistenta sa personala, se uita pe sub ochelari la seful ei, scriind ceva pe computerul de serviciu.

Chelnerul venit ca sa le reimprospateze scrumiera si sa aduca comisarului Draculescu o alta bere, (probabil a zecea), si asistentei sale un tonic, era tare cumsecade. Marinica se uita rugator la cei doi ofiteri, el si ea, care sedeau de peste 2 ore la ultima masa din local si discutau soptit despre crima de noaptea trecuta. Marinica parea fericit ca cineva va descoperi cheia misterului tuturor acestor intamplari stranii, care au culminat cu acel oribil omor, savarsit chiar cand el era de tura. Si chiar de Craciun.

In sensul ca spera ca cineva sa rezolve cazul, pentru ca pana la proba contrara, toti chelnerii, bucatarii, femeile de serviciu, soferii, chiar si patronii, erau suspecti. Mai mult decat atat, el era cam pe prima parte a listei facuta de politistii de la Sectia 7, pentru ca servise in acea noapte fatidica la restaurant pana tarziu, mai precis pana aproape de dimineata.

Cum identitatea victimei s-a facut relativ usor, mai ales dupa pozele din ziar, cazul a devenit unul de interes international. O vedeta ucisa in localul unde el lucra! Doamne, ce nebunie!

Toata presa i-a facut lui Marinica poze, fie ele din fata, cand zambea ca prostul cu paharele in mana, fie, dupa ce nevasta lui l-a mustruluit pe cinste, a inceput sa se fereasca de reporteri si de presa, asa ca aparea in ziare precum Libertatea, Click, Adevarul sau National, ca un tip gras si prost care se fereste de reporteri... Ceea ce nu l-a prea ajutat. Asadar va imaginati ca atunci cand cei doi ofiteri de politie au aterizat in Trattoria Italianos, el a incercat sa le indeplineasca si cele mai mici doleante.

Insa nici comisarul Doru Draculescu, nici asistenta lui nu se gandeau la bietul Marinica. Fiecare avea pe cap cateva probleme personale, in plus de asta intervenise si treaba asta murdara exact in ziua lor libera.

O crima problematica, mai ales ca totul se intamplase fara ca cineva din SRI sa stie ca mostenitorul Marii Britanii era in Bucuresti. Mai mult decat atat, de Sus, de la Presedentie, care era pe fir direct cu Marea Britanie, li se cerea sa nu dea niciun detaliu pe care in timpul anchetei lar fi descoperit. Si mai mult decat atat, in niciun caz sa recunoasca ca adevaratul mostenitor al Coroanei Angliei daduse ortul popii.

Stirea pentru presa fusese asa:

„Un actor de stand up comedy, de origine britanica, cunoscut mai mult ca si imitator al principelui de Kent, mostenitorul Marii Britanii, a fost gasit mort intr-un restaurant din Capitala Romaniei, Bucuresti, loc unde venise sa isi petreaca vacanta. Cauzele deceselui nu au fost inca stabilite de Politia din Romania, dar ancheta este in curs de desfasurare.”

                                                    Capitolul 2

Redactia unui ziar mic din Capitala Romaniei. Sedinta de redactie.

Redactorul sef este un tip plinut. Nervos. Isi roade incontinuu obrajii pe dinauntru, fumeaza tigara de la tigara se uita urat la toata lumea. Il cheama Gheorghe Negru, dar colegii, pentru ca este extrem de rautacios si cinic, l-au poreclit, pe la spate, Omu’ Negru. In jurul lui sunt asezati aproximativ 11 ziaristi, majoritatea dintre ei, sefi de sectie la diferitele departamente din ziar, dar printre ei stau relaxati si oameni fara mare importnata, cum ar fi secretara Georgeta, amanta patronului, pusa acolo ca sa observe tot ce se intampla, cat si amanta lui Negru, tipa de la DTP, care in schimbul unei relatii ascunse, cerea sa aiba fata de ceilalti colegi o atitudine gen Elena Ceausescu. Spre deosebire de sinistra Leana, Elena Neamtu, sef DTP, nu avea functie de conducere propriu zis in ziar, dar toti ii stiau de frica. Elena era o femeie inca tanara, dar care se pare ca prinsese si un strop de tinerete ceausista, pionera si asa mai departe. Se incapatana sa isi vopseasca parul blond argintiu desi din ce in ce era mai rar, se ruja cu ceva roz- sidefiu, si desi se vroia „o Barby” semana mai degraba cu o sperietoare de ciori, purta tocuri medii, pentru ca nu putea suporta tocurile inalte din cauza problemelor la coaloana si la rinichi, si fuste scurte si se incapatana sa nu isi faca nicio operatie estetica, desi pana si iubitul ei oficial, nu numai amantul i-au sugerat ca Lumina, ziarul unde lucra, avea o pagina de reclama la niste cabinete de chirurgie plastica....deci putea sa isi faca moca! Ea, nu si nu. Nimeni nu stia daca ii era frica de ace, de doctori sau pur si simplu era atat de nebuna la cap incat nu vedea ca se degradeaza si chiar se credea „cea mai frumoasa din tara”.

Oamenii in sala de sedinte erau stresati, atmosfera este incarcata, parca ar fi urmat o explozie sau macar un tunet. Fumul este gros, sa il tai cu cutitul. Un catel sau un copil ar fi tusit daca ar fi fost obligati sa stea un minut inauntru. Multi din incapere aveau ochii rosii si lacrimau dar nu aveau curajul sa comenteze. Dregandu-si glasul, Negru spuse cu o voce de bariton:

-         - Nu cred nimic. Mi se pare un mare „bulshiet”! Nu exista asa ceva! Sa ne spuna asa ceva pe comunicat de presa SRI-ul?! Eu pot sa va invat pe toti de aici ce e aia SRI, CIA, Politia Romana si asa mai departe! Ceva e putred, bagami-as pula!

Glasul puternic al redactorului sef, baga deobicei spaima in toti angajatii, aflati ca apostolii lui Isus, in jurul mesei, la ultima cina, cea de taina. Dar de data asta, parca nimeni nu il mai credea. Aveau senzatia ca Sefu’ chiar exagereaza. Ce SRI, ce CIA? Era o banala crima, din dragoste, probabil...

-         - Sefu’! Te rog nu te enerva! Copiii nu au gasit altceva! Totul pare sa indice ca cei de la Guvern au avut dreptate! Nu exista vreo legatura! Georgiana a sunat in Anglia si i-au ras in nas sclifositii aia, spunand ca mostenitorul tine nu stiu ce Bal Caritabil in seara asta! Nici pe departe sa fi zburat in Romania zilele astea si in niciun caz sa fie si mort, pe deasupra! Nu are cum sa fie el! Mortul este un simplu actor de stand up comedy, nu are cum sa aiba vreo legatura cu ...

-         - Poti sa taci din gura macar 3 secunde?! Pana la urma sunt seful tau si asculti ce zic eu!

-         - Sefu’, cu tot respectul, si Mihut, patronul, a zis sa o lasam balta, sa zicem ce scriu comunicatele, ca nu avem nicio pista,

 lua cuvantul un individ gras, cu mutra de preot comunal, care atunci cand vorbea, aveai chiar senzatia ca te afli in biserica, la slujba.

Vocea lui calma si groasa sparse parca norii grosi de fum din camera. De fapt nu erau vocea lui cea care disipase fumul dens din incapere. Usa se deschisese si ........

                                                        Capitolul 3

Comisarul isi mai aprinse o tigara. In patul lui se tavalea Piky, una dintre asistentele Oanei Ionescu, vedeta care era imaginea Trattoriei Italianos. Amandoua erau blonde. Dar spera ca Piky sa nu fie blonda din aceea falsa. Parea ingenuua, parea buna, era buna la pat, prea buna chiar. Daca ar fi fost mai tanar ar fi facut prostia sa ii ceara sa mai ramana. Insa avusese destule experiente cu astfel de pipite, care erau oarecum ca si sacalii, sau ca soldatii lui Alexandru Macedon. O data ce le permiteai sa stea un pic, invadau peste tot. Si se trezea peste 3 zile nu numai cu mama domnisoarei, dar si cu o haita intreaga de prieteni in casa lui, majoritatea dintre ei gay. Invadarea nu se oprea aici. Peste 5 zile, sub pat era plin de pantofi si de chiloti rosii xxs, in baie, in loc de periuta lui de dinti, tronau mai multe instrumente care serveau la vopsit sau de periat sau smuls ceva, una cu cap de iepuras, si alta de ursulet, aduse ea, apoi descoperea ca in bucatarie nu mai era nimic de mancat iar provizia de alcool din frgider disparea pe nesimtite. Asa ca isi drese glasul si spuse:

-         - Picky, ai 5 minute sa pleci.

-        -  Poftim?

-         - Astept mai multi generali, trebui sa discutam ceva important...

-         - Pai de ce eu nu am voie sa stau?

-        -  Sunt secrete de stat! Te-ai imbracat?

-         - Ok... ok...

                                                              Capitolul 4

Scena crimei era desprinsa parca dintr-un film horror. Cand chelnerul Marinica a deschis usa restaurantului, fix, la ora 8.00 dimineata, podeaua era plina de cioburi. Cioburi de pahare si de cani, tigari fumate pana la jumatate, chistoace de tigari, si... si ceva ce initial paruse lichior de visine varsat din greseala de angajati, dar, din nenorocire, avansand inspre partea din fata a restaurantului, Marinica descoperi ca de fapt, lichiorul la care se ganise el initial era de fapt sange.

Marinica isi imaginase tot ce este mai rau. Apoi cineva il batu pe spatele rotofei.

-         - As vrea si eu o cafea cu lapte, fara zahar. Dar as vrea sa stau la o masa curata.

-         - Da, desigur, poftiti sus la etaj, aici este... dezordine pentru ca a fost o petrecere...

-         - Da, stiu. Am vazut totul de afara. Cafeaua va rog, spune un ins de vreo 45 de ani, cu o palarie mare pe cap, urcand scarile.

                                                              Capitolul 5.

Cineva se apropie de usa comisarului. O mana inmanusata verifica clanta, apoi mana scoate din buzunarul hainei gri un pistol. Tinteste spre cheie. Nu se aude nimic, pistolul are amortizor. Usa se deschide.

Pe jos, pe podea, intre televizor si pat se afla cadavrul blondei Piky.

Se aude un clinchet. Persoana misterioasa tresare. Este clinchetul de la tramvaiul 15 care trece exact pe sub geamul comisarului.

                                                               Capitolul 6.

Negru isi lasase de cateva zile barba sa creasca. Din cauza mortii Elenei. Nu o iubise foarte mult, dar tinuse la ea, in plus de asta, tipa murise in locul lui. Nu a avut nicio vina el, pana la urma, ca tipa i-a umblat printre lucrurile din birou! De unde sa stie el ca in birou era o bomba.

Se uita sa vada cine misuna pe coridor, apoi striga, cu glasul lui gros:

-         Sedinta! Haideti, incepem mai repede azi! Ca trebuie sa fug la Cotroceni, am o intalnire cu Presedintele!

-         - Gata Sefu’!

-        -  Sefu’, felicitari pentru deductia dumneavoastra! Sunteti mai tare ca Politaii...

-         - Liniste! Ati cu totii? Unde sunt fetele?

-         - Dana si Irina de la Economie si Social sunt in taxi, acum am vorbit cu ele...

-        -  Bine, le asteptam. Acum insa...

Negru insa nu mai avu timp sa mai spuna nimic, caci se pravali pe jos, bolborosind ceva si scuipand sange.

....................

-         - Ce naiba s-a intamplat?!

-         - Doamne, ce tragedie, lesin!

-         - Este incredibil! Eu imi dau demisia!

-         - Ieri Elena, azi el, doamne, nu mai beti cafea, copii, stati departe de cafea! O fi otravita!

In timp ce toti sefii de departement urlau, socati, invartindu-se in jurul cadavrului lui Negru, usa se deschise incet, si se ivi un picior mic, incaltat cu un pantof albastru de satin.

Ziaristii, unul cate unul, se oprira cu ochii pironiti de doamna care intrase in incapere. Femeia scunda, cu o palarie mare, tot albastra, ca si pantofii, saluta delicat dar ferm, in acelasi timp, intr-o romaneasa stalcita

-        -  „Bun zeaua”. Apoi, se indrepta spre un domn imbracat in costum negru, caruia ii spuse ceva, timp de 2 minute la ureche.

-       -   Buna ziua din nou din partea Majestatii Sale, regina Angliei...., incepu omul in negru.

-         - Bunaaa ziuaaa, facura in cor, ca la scoala, ziaristii.

-         - Majestatea sa are de facut un anunt. Va multumeste pentru incercarea dumeavoastra de a rezolva crima din Romania denumita „Crima Capitala Romaniei”, dar nu mai este nevoie. Totul s-a clasat, si Scotland Yard-ul a rezolvat toata incurcatura.

                                                     Capitolul 7

„Crima Capitala Romaniei” devenise subiect de stiri pana si in Miami. Un post de televiziune difuza un reportaj despre o crima din Capitala unei tari din Europa de Est, unde dupa ce un actor murise, mai multe alte persoane care incercasera sa rezolve crima fusesera gasite ucise. Se ma spunea in reportaj ca Politia din Romania, aka „Tara lui Dracula”, inca mai cauta criminalii.

Un barbat cu mustata insotit de doua blonde bronzate ridica ochii la televizorul imens din si mai imensul hol al hotelului „Sky Paradise”. Una dintre femei se opri si rosti in romaneste razand:

-        -  „Hahaha! Prosti mari sunt astia frate. Ne cautara si in cur si nu ne gasira!”

-          „Piky! Mai subtire!” se auzi o voce baritonala din spatele mustatilor castanii. "Hai la treaba ca mai avem si alte cazuri!"

                                                         final

De ce "365 de…" ?

... Inceputul ...

Despre mine, chestii nestiute

1.  

                              Ochelarii – prima trauma

De cand eram mica m-am folosit de cifre, desi le-am urat ulterior din tot sufletul. Nu cred ca exista ceva sa urasc mai mult decat cifrele, hartogaria si birocratia, si cu toate acestea, prin generala eram destul de buna la matematica cat sa iau premiul  I (eu si alti alti 6-7 copii, toti incoronati - la propriu  - la final de an de catre sfanta si draga doamna Bocaneala, drept: Cei mai buni din clasa), iar ulterior, am fost olimpica la Economie. Hmmm… Nu prea mai tin minte cu ce se manca materia aia (tin insa minte ca am trecut mai departe la primele teste de Economie si ca urma ceva parca de "Pe tara", dar m-a apucat durerea de burta si am lasat foaia vag completata, ca sa ies mai repede din clasa de examen), dar stiu ca imi facea o deosebita placere sa fac ceva complet diferit de ceea ce ma delecta pe mine in mod deosebit si cee ace credeau mama su bunica ca ma definesc (adica sa pictez, sa cant, sa cos, sa dansez… in general treburi artistice…)

Probabil ca scurta mea pasiune de atunci pentru cifre a intrat in coma pe vremea cand am inceput – dupa primele clase – sa nu mai vad bine la tabla.

 (Trebuie precizat ceva important si crucial: eu stateam in banca cu Daniel Bugan, “cel mai destept din clasa”, un baiat dragut, inalt, atletic, educat, prea educat pentru lumea asta, dintr-o familie de adventisti, baiat cu care ma intelegeam extrem de bine si care imi provoca intelectul, si ma facea sa vin voioasa la scoala, si sa scap de vomitatul matinal care insemna de fapt: “scarba & frica de scoala”, incat, de la aversiunea pe care o avusesem pentru “SC. 96” (dap, acum vad si eu ca e 69 intors!) in primele zile ale lui septembrie 1984, abia asteptam sa inceapa ziua de LUNI ca sa ma vad cu Daniel!)

Sa revin... Mioapa fiind, ajunsesem de la nota 10 + … la -7…

Nimeni nu intelegea ce se intampla cu mine, mai precis cu inteligenta si muncitoarea eleva, devenita pioniera cu lantisor rosu pe stanga – adica: sef de grupa - Popescu Ioana…

Pana cand un doctor sau doctorita, zau ca nu ma tin minte, a venit si in clasa la noi, si ne-a luat pe toti la un control “de vedere”. Ceea ce de fapt era teribil de simplu si logic de dedus pentru toata lumea matura din jurul meu, faptul ca eram mioapa din cauza parintilor si ca voi deveni la un moment dat dependenta de ochelari (si mama si tata poarta ochelari, si chiar dioptrii maricele) nu mi-a fost spus decat la tragicul control de vedere, cand mi s-au recomandat ORIBILII OCHELARI.

Stiam ca mama e singura (FARA SOT SAU IUBIT) si ca poarta ochelari si mai stiam ca nicio actrita frumoasa, dar nici Alba ca Zapada si nici macar Scufita Rosie sau Cenusareasa nu purtau ochelari. Lumea mea devenea alta. O lume mica, gri si difuza in care eu eram inchisa, o lumea in care eu aveam sa ajung probabil ca mama, adica singura si trista, iar fetele celelate urmau sa creasca frumos, fara ochelari, sa aiba iubiti, sa aiba plete blonde si lungi, sa zboare cu balonul sau pe cai de abanos alaturi de printii sau de sultanii lor, iar eu sa stau sa tocesc la matematica, singura si trista…

Mai mult decat atat. M-au luat de langa Daniel, din ultima banca si m-au pus cu un baietel plinut, e adevarat, foarte simpatic, Claudiu, (care incerca orice ca sa ma cucereasca, imi punea floricele in banca si imi cara ghiozdanul de exemplu) dar care mie nu imi placea deloc… Si fix in prima banca… “Banca tocilarilor..” Of.

Astfel, ochelarii mi-au distrus astfel cheful pentru cifre, pentru scoala, pentru lectii bine invatate. Am inceput sa chiulesc, asa cu ochelari cu tot. Imi gasisem o mica gascha, din care faceau parte o fata de tirist, Nicoleta, care aducea reviste porno la scoala, o tigancusa grasuta, cu fata patata, Angelica si inca o fata Oana, mai tarancuta asa. Si ma rau decat atat, incepusem sa ma uit la "golani", cum spunea mama, adica un semy-gay, George, parca, un menelist cu cercel in ureche si la inca vreo astfel de 3-4 creaturi, dragute, dar care nu aveau in comun nimic cu mine.
Culmea, pentru ca eram destul de desteapta, am intrat totusi – dar cu meditatori, pentru ca mama si-a dat seama ca devenisem extrem de lenesa si deprimata – prima in calasa la liceu. La Filologie-istorie. De atunci au inceput disputele cu mama. Eu vroiam la Tonita, sau macar la Liceul de muzica. Nu, mama a vrut, si i-a iesit, sa ma dea la cel mai aproape liceu de langa casa ever (la 3 minute de mers pe jos), la Liceul Industrial 27, acum se numeste Octav Onicescu.

Sa revin la cifre. Si acum pot sa calculez din minte sume complicate, dar nu o fac decat rar, cand mi se pare ca sunt pacalita la ceva, sau cand ma intrec cu cineva, in rest, mi-am lasat sa zaca in mocirla si mucegai partea creierului meu care se ocupa de calcule, radicali etc… Dar recunosc ca mereu cifrele m-au scos din incurcatura. Acum de pilda, am pornit acest blog, si practic cifrele sunt motivatia mea. 365 de zile, 363 de povesti sau povestiri politiste scrise mine –de fapt, ca sa fiu corecta, pe care promit public ca le voi scrie! de azi pana la anul pe vremea asta.

Recunosc ca nu sunt in ce amai buna forma. Si o sa incep iar cu cifrele!

Pentru ca nu am mai fost la sala de 7 ani, nu am mai alergat sau facut macar un sport de 7 ani, si sunt fix imediat dupa Craciun, cand am ingurgitat peste 10 sarmale, 4 carnati, zeci de cipsuri, peste 10 pahare de vin si de bere si 1 mic de visinata. Am uitat sa trec pe lista cele peste 100 de bomboane rontaite in ultimele zile…

Nu este vorba ca ma ingras, dar capsorul meu miorlaie si undeva un ingeras in spune: “Salate! Salate! Si fara alcool si tigari!”

Promit. O sa incerc asta chiar de azi. NU de alta dar vreau sa am capul limpede ca sa scriu cat mai bine.

Acestea fiind zise, adica inceputul, o sa trec si la prima poveste politista pe care o voi scrie in urmatoarea 20 de minute si apoi o voi posta pe blog. Asa ca tineti-mi pumnii. Si va astept cu reactii fie aici, fie pe pagina mea de FB "Ioana Popescu Cont Real", sau pentru apropiati, pe mobil.

Va pupacesc! J

Ioana