Ioana Popescu |
Capitolul 1
Comisarul Doru Draculescu, un barbat
bine facut, nici prea slab, nici prea gras, cu parul grizonat, cu privirea
rece, dura si un pic malitioasa, storci nervos un mustiuc de Lucky Strike in
scrumiera portocalie. In fata lui, asistenta sa personala, se uita pe sub
ochelari la seful ei, scriind ceva pe computerul de serviciu.
Chelnerul venit ca sa le reimprospateze
scrumiera si sa aduca comisarului Draculescu o alta bere, (probabil a zecea),
si asistentei sale un tonic, era tare cumsecade. Marinica se uita rugator la
cei doi ofiteri, el si ea, care sedeau de peste 2 ore la ultima masa din local
si discutau soptit despre crima de noaptea trecuta. Marinica parea fericit ca
cineva va descoperi cheia misterului tuturor acestor intamplari stranii, care
au culminat cu acel oribil omor, savarsit chiar cand el era de tura. Si chiar de
Craciun.
In sensul ca spera ca cineva sa rezolve
cazul, pentru ca pana la proba contrara, toti chelnerii, bucatarii, femeile de
serviciu, soferii, chiar si patronii, erau suspecti. Mai mult decat atat, el
era cam pe prima parte a listei facuta de politistii de la Sectia 7, pentru ca
servise in acea noapte fatidica la restaurant pana tarziu, mai precis pana
aproape de dimineata.
Cum identitatea victimei s-a facut relativ
usor, mai ales dupa pozele din ziar, cazul a devenit unul de interes international.
O vedeta ucisa in localul unde el lucra! Doamne, ce nebunie!
Toata presa i-a facut lui Marinica
poze, fie ele din fata, cand zambea ca prostul cu paharele in mana, fie, dupa
ce nevasta lui l-a mustruluit pe cinste, a inceput sa se fereasca de reporteri
si de presa, asa ca aparea in ziare precum Libertatea, Click, Adevarul sau
National, ca un tip gras si prost care se fereste de reporteri... Ceea ce nu
l-a prea ajutat. Asadar va imaginati ca atunci cand cei doi ofiteri de politie
au aterizat in Trattoria Italianos, el a incercat sa le indeplineasca si cele
mai mici doleante.
Insa nici comisarul Doru Draculescu,
nici asistenta lui nu se gandeau la bietul Marinica. Fiecare avea pe cap cateva
probleme personale, in plus de asta intervenise si treaba asta murdara exact in
ziua lor libera.
O crima problematica, mai ales ca totul
se intamplase fara ca cineva din SRI sa stie ca mostenitorul Marii Britanii era
in Bucuresti. Mai mult decat atat, de Sus, de la Presedentie, care era pe fir
direct cu Marea Britanie, li se cerea sa nu dea niciun detaliu pe care in timpul
anchetei lar fi descoperit. Si mai mult decat atat, in niciun caz sa recunoasca
ca adevaratul mostenitor al Coroanei Angliei daduse ortul popii.
Stirea pentru presa fusese asa:
„Un actor de stand up comedy, de
origine britanica, cunoscut mai mult ca si imitator al principelui de Kent,
mostenitorul Marii Britanii, a fost gasit mort intr-un restaurant din Capitala Romaniei,
Bucuresti, loc unde venise sa isi petreaca vacanta. Cauzele deceselui nu au fost
inca stabilite de Politia din Romania, dar ancheta este in curs de desfasurare.”
Capitolul 2
Redactia unui ziar mic din Capitala
Romaniei. Sedinta de redactie.
Redactorul sef este un tip plinut.
Nervos. Isi roade incontinuu obrajii pe dinauntru, fumeaza tigara de la tigara
se uita urat la toata lumea. Il cheama Gheorghe Negru, dar colegii, pentru ca
este extrem de rautacios si cinic, l-au poreclit, pe la spate, Omu’ Negru. In
jurul lui sunt asezati aproximativ 11 ziaristi, majoritatea dintre ei, sefi de
sectie la diferitele departamente din ziar, dar printre ei stau relaxati si
oameni fara mare importnata, cum ar fi secretara Georgeta, amanta patronului,
pusa acolo ca sa observe tot ce se intampla, cat si amanta lui Negru, tipa de
la DTP, care in schimbul unei relatii ascunse, cerea sa aiba fata de ceilalti
colegi o atitudine gen Elena Ceausescu. Spre deosebire de sinistra Leana, Elena
Neamtu, sef DTP, nu avea functie de conducere propriu zis in ziar, dar toti ii
stiau de frica. Elena era o femeie inca tanara, dar care se pare ca prinsese si
un strop de tinerete ceausista, pionera si asa mai departe. Se incapatana sa
isi vopseasca parul blond argintiu desi din ce in ce era mai rar, se ruja cu
ceva roz- sidefiu, si desi se vroia „o Barby” semana mai degraba cu o
sperietoare de ciori, purta tocuri medii, pentru ca nu putea suporta tocurile
inalte din cauza problemelor la coaloana si la rinichi, si fuste scurte si se
incapatana sa nu isi faca nicio operatie estetica, desi pana si iubitul ei
oficial, nu numai amantul i-au sugerat ca Lumina, ziarul unde lucra, avea o
pagina de reclama la niste cabinete de chirurgie plastica....deci putea sa isi
faca moca! Ea, nu si nu. Nimeni nu stia daca ii era frica de ace, de doctori
sau pur si simplu era atat de nebuna la cap incat nu vedea ca se degradeaza si
chiar se credea „cea mai frumoasa din tara”.
Oamenii in sala de sedinte erau
stresati, atmosfera este incarcata, parca ar fi urmat o explozie sau macar un
tunet. Fumul este gros, sa il tai cu cutitul. Un catel sau un copil ar fi tusit
daca ar fi fost obligati sa stea un minut inauntru. Multi din incapere aveau
ochii rosii si lacrimau dar nu aveau curajul sa comenteze. Dregandu-si glasul,
Negru spuse cu o voce de bariton:
- - Nu cred nimic. Mi se
pare un mare „bulshiet”! Nu exista asa ceva! Sa ne spuna asa ceva pe comunicat
de presa SRI-ul?! Eu pot sa va invat pe toti de aici ce e aia SRI, CIA, Politia
Romana si asa mai departe! Ceva e putred, bagami-as pula!
Glasul puternic
al redactorului sef, baga deobicei spaima in toti angajatii, aflati ca apostolii
lui Isus, in jurul mesei, la ultima cina, cea de taina. Dar de data asta, parca
nimeni nu il mai credea. Aveau senzatia ca Sefu’ chiar exagereaza. Ce SRI, ce
CIA? Era o banala crima, din dragoste, probabil...
- - Sefu’! Te rog nu te
enerva! Copiii nu au gasit altceva! Totul pare sa indice ca cei de la Guvern au
avut dreptate! Nu exista vreo legatura! Georgiana a sunat in Anglia si i-au ras
in nas sclifositii aia, spunand ca mostenitorul tine nu stiu ce Bal Caritabil
in seara asta! Nici pe departe sa fi zburat in Romania zilele astea si in
niciun caz sa fie si mort, pe deasupra! Nu are cum sa fie el! Mortul este un
simplu actor de stand up comedy, nu are cum sa aiba vreo legatura cu ...
- - Poti sa taci din gura
macar 3 secunde?! Pana la urma sunt seful tau si asculti ce zic eu!
- - Sefu’, cu tot
respectul, si Mihut, patronul, a zis sa o lasam balta, sa zicem ce scriu
comunicatele, ca nu avem nicio pista,
lua cuvantul un individ gras, cu mutra de
preot comunal, care atunci cand vorbea, aveai chiar senzatia ca te afli in
biserica, la slujba.
Vocea lui calma
si groasa sparse parca norii grosi de fum din camera. De fapt nu erau vocea
lui cea care disipase fumul dens din incapere. Usa se deschisese si ........
Capitolul 3
Comisarul isi mai aprinse o tigara. In
patul lui se tavalea Piky, una dintre asistentele Oanei Ionescu, vedeta
care era imaginea Trattoriei Italianos. Amandoua erau blonde. Dar spera ca Piky sa nu fie blonda
din aceea falsa. Parea ingenuua, parea buna, era buna la pat, prea buna chiar.
Daca ar fi fost mai tanar ar fi facut prostia sa ii ceara sa mai ramana. Insa
avusese destule experiente cu astfel de pipite, care erau oarecum ca si
sacalii, sau ca soldatii lui Alexandru Macedon. O data ce le permiteai sa stea
un pic, invadau peste tot. Si se trezea peste 3 zile nu numai cu mama
domnisoarei, dar si cu o haita intreaga de prieteni in casa lui, majoritatea
dintre ei gay. Invadarea nu se oprea aici. Peste 5 zile, sub pat era plin de
pantofi si de chiloti rosii xxs, in baie, in loc de periuta lui de dinti,
tronau mai multe instrumente care serveau la vopsit sau de periat sau smuls
ceva, una cu cap de iepuras, si alta de ursulet, aduse ea, apoi descoperea ca in
bucatarie nu mai era nimic de mancat iar provizia de alcool din frgider
disparea pe nesimtite. Asa ca isi drese glasul si spuse:
- - Picky, ai 5 minute sa
pleci.
- - Poftim?
- - Astept mai multi
generali, trebui sa discutam ceva important...
- - Pai de ce eu nu am
voie sa stau?
- - Sunt secrete de stat!
Te-ai imbracat?
- - Ok... ok...
Capitolul 4
Scena crimei era desprinsa parca
dintr-un film horror. Cand chelnerul Marinica a deschis usa restaurantului,
fix, la ora 8.00 dimineata, podeaua era plina de cioburi. Cioburi de pahare si
de cani, tigari fumate pana la jumatate, chistoace de tigari, si... si ceva ce
initial paruse lichior de visine varsat din greseala de angajati, dar, din
nenorocire, avansand inspre partea din fata a restaurantului, Marinica
descoperi ca de fapt, lichiorul la care se ganise el initial era de fapt sange.
Marinica isi imaginase tot ce este mai
rau. Apoi cineva il batu pe spatele rotofei.
- - As vrea si eu o cafea
cu lapte, fara zahar. Dar as vrea sa stau la o masa curata.
- - Da, desigur, poftiti
sus la etaj, aici este... dezordine pentru ca a fost o petrecere...
- - Da, stiu. Am vazut
totul de afara. Cafeaua va rog, spune un ins de vreo 45 de ani, cu o palarie
mare pe cap, urcand scarile.
Capitolul 5.
Cineva se apropie de usa comisarului. O
mana inmanusata verifica clanta, apoi mana scoate din buzunarul hainei gri un
pistol. Tinteste spre cheie. Nu se aude nimic, pistolul are amortizor. Usa se
deschide.
Pe jos, pe podea, intre televizor si
pat se afla cadavrul blondei Piky.
Se aude un clinchet. Persoana
misterioasa tresare. Este clinchetul de la tramvaiul 15 care trece exact pe sub
geamul comisarului.
Capitolul 6.
Negru isi lasase de cateva zile barba
sa creasca. Din cauza mortii Elenei. Nu o iubise foarte mult, dar tinuse la ea,
in plus de asta, tipa murise in locul lui. Nu a avut nicio vina el, pana la
urma, ca tipa i-a umblat printre lucrurile din birou! De unde sa stie el ca in
birou era o bomba.
Se uita sa vada cine misuna pe coridor,
apoi striga, cu glasul lui gros:
-
Sedinta! Haideti,
incepem mai repede azi! Ca trebuie sa fug la Cotroceni, am o intalnire cu
Presedintele!
- - Gata Sefu’!
- - Sefu’, felicitari
pentru deductia dumneavoastra! Sunteti mai tare ca Politaii...
- - Liniste! Ati cu totii?
Unde sunt fetele?
- - Dana si Irina de la
Economie si Social sunt in taxi, acum am vorbit cu ele...
- - Bine, le asteptam.
Acum insa...
Negru insa nu mai avu
timp sa mai spuna nimic, caci se pravali pe jos, bolborosind ceva si scuipand
sange.
....................
- - Ce naiba s-a
intamplat?!
- - Doamne, ce tragedie,
lesin!
- - Este incredibil! Eu
imi dau demisia!
- - Ieri Elena, azi el,
doamne, nu mai beti cafea, copii, stati departe de cafea! O fi otravita!
In timp ce toti sefii
de departement urlau, socati, invartindu-se in jurul cadavrului lui Negru, usa
se deschise incet, si se ivi un picior mic, incaltat cu un pantof albastru de
satin.
Ziaristii, unul cate
unul, se oprira cu ochii pironiti de doamna care intrase in incapere. Femeia
scunda, cu o palarie mare, tot albastra, ca si pantofii, saluta delicat dar
ferm, in acelasi timp, intr-o romaneasa stalcita
- - „Bun zeaua”. Apoi, se
indrepta spre un domn imbracat in costum negru, caruia ii spuse ceva, timp de 2
minute la ureche.
- - Buna ziua din nou din
partea Majestatii Sale, regina Angliei...., incepu omul in negru.
- - Bunaaa ziuaaa, facura in cor, ca la scoala, ziaristii.
- - Majestatea sa are de
facut un anunt. Va multumeste pentru incercarea dumeavoastra de a rezolva crima
din Romania denumita „Crima Capitala Romaniei”, dar nu mai este nevoie. Totul s-a clasat, si Scotland Yard-ul a rezolvat toata incurcatura.
„Crima Capitala Romaniei”
devenise subiect de stiri pana si in Miami. Un post de televiziune difuza un
reportaj despre o crima din Capitala unei tari din Europa de Est, unde dupa ce
un actor murise, mai multe alte persoane care incercasera sa rezolve crima
fusesera gasite ucise. Se ma spunea in reportaj ca Politia din Romania, aka „Tara
lui Dracula”, inca mai cauta criminalii.
Un barbat cu mustata insotit de doua
blonde bronzate ridica ochii la televizorul imens din si mai imensul hol al
hotelului „Sky Paradise”. Una dintre femei se opri si rosti in romaneste razand:
- - „Hahaha! Prosti mari sunt
astia frate. Ne cautara si in cur si nu ne gasira!”
-
„Piky! Mai subtire!” se auzi
o voce baritonala din spatele mustatilor castanii. "Hai la treaba ca mai avem si alte cazuri!"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu