marți, 8 septembrie 2015

71. Monstrul din Nuremberg - Partea a III-a


… - Concluzionand, spuse Ella oftand, este vorba de un MONSTRU… De aia cand Aurel mi-a zis ca il poti ajuta sa rezolve mai repede misterul acesta oribil, am zis sa te cheme imediat! Pentru ca sincer, nu imi pasa nici de sora lui Paul, Lenuta, nici de unchiul lui, Tom, desi imi este simpatic, nici de fetita Lenutei, Mona, nici de Marcel, sotul Lenutei, ci de mine!!! Doar de mine! Eu trebuia sa fiu pe lista! Eu cred ca eu trebuia sa mor, nu Paul! Cineva mie imi vrea rau, nu lor! Pentru ca pielea mea valoreaza mai mult decat a lor! Cel putin eu asa cred… Acum, rezolvati voi cazul!


Comisarul Lazarius era pentru prima data, dupa multi ani, un pic debusolat. In primul rand, Ella il facuse sa se apuce din nou de fumat. In al doilea rand, nu o intelegea. Existau moment cand o vedea ca pe o victim, dar de cele mai multe ori o vedea ca pe “vaduva malefica neagra”. Mai précis, ca pe o nemernica care ar fi tocmit un ucigas, sau mai multi, ca sa puna mana pe everea familiei Bugescu, apoi sa isi suprime soacra (toata lumea stie ca vorba aia: soacra-soacra poama acra!), chiar si pe cateaua care o enerva, si mai mult, chiar pe fosta iubita a sotului, o femeie care acum arata bestial si care abia venise! Cat despre Paul… Nu arata deloc indurerata draguta de ea… Nu plangea decat rar, si cu oameni sau… public, ca sa zicem asa, in jur. Alta in locul ei, cu sotul ucis, s-ar fi aruncat de la etaj! Dar Ella nu. Statea demna, dreapta, serioasa ca o stanca. Si foarte misterioasa!

Comisarul ofta. Nu stia daca Germania, cu aerul ei ciudat, inchis, trist, depresiv, bacovian, ii incurca modul de gandire… Sau daca poate de data asta chiar nu stia sa rezolve misterul… Sau poate, pur si simplu avusese noroc pana atunci in toate cazurile lui?!
Danut deschise o a zecea bere. Pe Lazarius il chema Danut. In buletin nu scria Daniel, sau Dan. Ci Danut. De asta nu se prezenta niciodata decat cu: “Buna ziua. Sunt Comisar Lazarius…”
Danut isi scarpina capul, apoi spatele, apoi pieptul plin de par negru, caci era un barbat foarte viril. Nu mai facuse exercitii de cateva saptamani dar muschii erau la fel de mari si incordati. Si exact in mometul acela cineva batu la usa.
-        Buna ziua!
-        Buna ziua!
Comisarul Lazarius se intoarse.
Era cea pe care o ura foarte mult, dar in acelasi timp o placea. Nu putea sa isi explice exact ce se intampla in mintea sau corpul lui. Ella lua cuvantul.
-        Lazarius… Nu, nu pot sa iti spun asa! Si avand in vedere ca nu iti stiu prenumele, o sa iti gasesc eu unul. Ce zici de Dolfy?
-        Ce?! Ce la Hitler?! De la Adolf Hitler?! Ai innebunit?!
-        Ramane Dolf… sau imi zici prenumele tau!
-        Dan. Zi-mi Dan.
-        Ok. Dan. Am sa iti spun ceva… De fapt nu eu… Unchiul Tom de fapt. De fapt il cheama Toma, dar aici toti ii zicem Tom… Este fratele tatalui lui Paul. Este cu Ginger, fata Lenutei. Sunt aici la usa ta si vor sa vorbeasca cu tine. Pa si pusi! Va las!
-        Heiii!
Comisarul abia apuca sa respire, caci in camera intra un domn in varsta, destul de cocosat, foarte barbos, dar ingrijit, nu mirosind a pisat ca pensionarii din Bucuresti, de mana cu o fetita de vreo sase ani.
-        Gutten tag.. a pardon, stii romaneste. Buna bre tinere… Ma numesc Tom. Sunt unchiul …bietului baiat… Paulica, saracul de el…
Batranul ofta.
-        Buna ziua, spuse si comisarul.
-        Da… Asta mica e nepoata mea, si nepotica lui, fata nepoatei mele. Ma asez jos ca ma omoara guta asta blestemata…
-        Va rog!
-        Am inteles ca il ajuti pe politistul care a venit cu “fosta” lui Paulica… Ce sa zic, un prost mai mare nu gasea… Si eu si Lenuta, nepoata-mea, si barba-su, Marcel, suntem tare uimiti! Nu credeam ca Politia din Romania a decazut in asa hal! Sper ca macar mataluta sa salvezi castanele de pe foc! Baiatul e praf! De patru zile nu a aflat nimic. Auzi si dumneata ce zice seful tau! El intr-una zice ca ranile de la gatul celor morti – Dumnezeu sa ii ierte… - sunt facute de un CAINE, evident toti radem, mai ale Marcel care a avut caini sis tie ca … si…
-        Stati asa! Asa zice Cotofana?!
-        Cine?! Politistul care ii face ochi dulci acum Ellei? Il cheama Cotofana? Hahahahaha!
Batranul se porni pe un ras strasnic care dura vreo trei minute. Radea cu ochii inchisi, caci se simtea foarte bine. Cand termina se uita in jur. Barbatul la care venise disparuse.
-        Copoii astia de la Bucuresti sunt nebuni. Sau prosti. Vom vedea…

Lazarius iesise in strada. Respira cu nesat aerul nemtesc. Apoi il dadu afara. De un lucru nu se indoia niciodata. Ca Aurel Cotofana nu s-ar pricepe la caini. Aurel Cotofana era in timpul liber antrenorul principal al cainilor politisti campioni din Romania.
Dar unde naiba era baiatul asta exact acum?!

VA URMA

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu