Comisarul Lazarius
isi savura berea rece si cu multa spuma pe terasa hotelului Panoramis din Tunis, Tunisia. Alesese acea
zona si acea perioada din an, pentru ca primavara, in luna mai in Tunisia, erau
foarte putini turisti acolo, iar lui, cum i se mai spunea Lupul Singuratic, nu ii placea sa fie inconjurat de oameni. Nu
avusese de ceva timp vacanta, si acum profita din plin. Savura cu ochii inchisi
berea rece, pe care o adusese cu el din Romania, pentru ca nu stia ce legi au
in privinta alcoolului tunisienii si nu avea chef sad ea peste vreun Ramadan,
care sa ii strice toata placerea. Dar chiar in acel moment, pacea sa
sufleteasca a fost deranjata de taraitul insistent al telefonului sau ascuns in
mini borseta de sub sezlong. “Shiet!” marai Lazarius.
Stia ca trebuie sa
raspunda, pentru ca le daduse acest numar de urgenta doar la doua persoane. Iar
ele stiau ca trebuie sa il sune doar daca era ceva foarte important. Nu stia
daca era mama lui sau asistentul sau enervant, Cotofana, dar de raspuns,
trebuia sa raspunda.
-
Alo?
-
Sunt
Cotofana… Sa traiti!
-
Ma
deranjezi, sper, cu ceva important!
-
Foarte
important, sa traiti…
-
Parca
iti luasei si tu vacanta?
-
Da, sa
traiti, acum sunt Germania.
-
Iauzi! Nu
stiam ca pleci si tu din tara… Si vrei sfaturi despre cum e cu “schoner
schooner”…? Acum serios, ai innebunit Cotofana ?! racni Lazarius, plin de
nervi.
-
Nu, sa
traiti! Va sun pentru ca … nu ma descurc singur!
-
Cotofana!!!
Iti arde de glume?! Nu am nevoie de nemtoaice! Obraznicatura!
-
Nu, sa
traiti! Nu ma descurc… cu crimele! A fost o crima… De aia am plecat, ca sa ajut
o vecina, Ilina, a carui fost iubit a fost omorat aici, in Nuremberg… Dar de
cand am ajuns, au mai murit doua persoane! Si altcineva a disparut! E haos total
aici! Si toti ma intreaba pe mine cine e criminalul, chiar si politistii nemti…
Si eu nu stiu ce sa fac! Am nevoie de dumneavoastra! Vedeti, am vrut sa
impresionez pe cineva, dar iesit pe dos. Toti sunt un pic dezamagiti de mine… Numai
dumneavoastra ma puteti ajuta… Dumnevoastra rezolvati orice caz! Veniti va rog
aici sa ma ajutati! Stiti, m-am indragostit de cineva…
-
Incredibil!
Eu am avut de jumatate de an vacanta! Daca vin acolo, imi ratez restul
concediului de aici din Tunis!
-
Mda… Si
mai este ceva...
Cotofana
tusi, isi drese glasul, apoi anunta solemn:
-
Le-am
spus tuturor aici ca eu sunt seful, si ca dumeavoastra sunteti adjutantul meu,
soldat Lazarius… V-am zis, am vrut sa o impresionez pe cineva…
-
Incredibil!
Idiot, mincinos, si obraznic pe deasupra…
-
Va rog
Sefu’! E ultima favoare pe care v-o cer! Promit ca …
-
Taci.
Ajunge. O sa te ajut… Te sun eu azi dupa ce ajung la aeroport si vad cand e
primul zbor. La Nuremberg ai zis?
-
Da sefu’!
Multumesc din suflet!
-
Gura!
Ne vedem la Nuremberg, probabil diseara.
Atmosfera rece de
la Aeroportul din Nuremberg, la ora 2.00 noaptea, nu se potrivea defel cu hainele de vara pe
care si se luase dupa el in asa zisa vacanta in Africa, Comisarul Lazarius.
Stranse din dinti si isi zise ca la prima ora a doua zi va trebui sa intre
intr-un magazine sa isi cumpere catre ceva mai gros de imbracat.
Dupa ce isi
recuperase bagajul micut, negru, se duse spre iesire. “Aus-gang”, silabisi
Lazarius, apoi il zari imediat pe Cotofana, care parea foarte schimbat de cum
il vazuse ultima data la sectie. Avea o flacara ciudata in ochi, desi se vedea ca
era stresat, dar avea o lumina oarecum atragatoare pe chip. “Papitoiul blegoman,
se vede ca e indragostit lulea!”, isi zise.
Langa el, o fata inalta, slaba, bruneta,
intr-un palton cenusiu, se uita in pamant. “Probabil Ilina”, isi spuse Lazarius.
-
Buna…
Sefu’, zise Lazarius, mijindu-si ochii.
-
Sa tra…
Salutare Lazarius! se redresa Cotofana catre Lazarius.
-
Domnisoara,
banuiesc ca este Ilina? Intreba Lazarius.
-
A, nu.
Eu sunt Ella Ungureanu… Ilina, fata cu care domnul Aurel a venit de la
Bucuresti, invitata noastra la nunta ... a disparut. Poate ne ajutati sa o
cautam!
Comisarul
Lazarius o masura din cap pana in picioare pe Ella, si nu zise nimic. Deja i se
parea extrem de suspecta aceasta gagicuta care parea foarte insensibila, desi
omul cu care urma sa isi imparta viata fusese asasinat cu cateva zile in urma.
Femeia
continua, si mai cu viata.
-
Aurel
ne-a spus ca sunteti asistentul lui preferat, cel mai bun adjutant! Poate ne
veti ajuta cu tot ce s-a intamplat aici. Si sper sa nu se mai intample, sa se
opreasca acest sir de nenorociri… Pentru ca vedeti, sunt mai multe de spus, prea
multe s-au petrecut in doar doua-trei zile…
-
O sa
avem timp sa vorbim maine dimineata la cafea, cel mai bine, spuse Lazarius,
cascand.
-
Da asa
e…. In orice caz, bine ati venit! Cum a fost zborul?
-
Placut,
placut… E cam frig la voi…
-
Da, a
plouat azi… Haideti sa mergem. Veti sta cu noi in vila mea si.. a lui Paul…
-
…fostul
ei viitor-sot… ii sopti Aurel Cotofana
sefului sau.
-
Domnul
cu care trebuia sa te mariti?
-
Da…
-
Si
domnisoara cu care ai venit aici?! Intreba exasperat Lazarius.
-
Vedeti,
zise Ella, ea a disparut la cateva ore dupa ce a intrat in casa, ca sa ma
ajute sa fac de mancare pentru parastas. A vrut la baie… Eu eram cu gandurile
in alte parti, va dati seama, sufeream… ofta vaduva, si o lacrima ii tzasni din
coltul ochiului drept.
-
Si?
Intreba Lazarius, nemairezistind si scotandu-si pentru prima data dupa mai
multi ani o tigara din buzunar.
-
Pardon!
Nu se fumeaza in aeroport! Asteptati pana afara! Ii zise Ella.
-
Deci?
Ce s-a intamplat cu fata aia, Ilina?
-
Vedeti,
ea a vrut la baie, dar a disparut… Nu am stat dupa ea, ma gandeam ca vrea sa il
planga si ea pe Paul in linist… Cateva ore a stat singura in baie, sau nu stim
unde…
-
Si mai
este ceva. De fapt, v-am spus la telefon, pe scurt. Ti-am zis, se corecta
Cotofana. Mama lui Paul a fost gasita si
ea moarta. La fel; sfartecata, cu gatul rupt…
-
Dar
cine a mai murit? Intre Lazarius. Pentru ca intelesem ca au mai urmat doua
crime dupa ce a murit Paul…
-
A, pai
nu este foarte important, zise Ella, facandu-I in acelasi timp semn lui
Lazarius ca poate sa fumeze, pentru ca iesisera din Aeroport. A murit Piky,
catelusa familiei…
-
Ciudat
este ca…zise Cotofana…
-
Ce este
ciudat?! Urla aproape, Lazarius.
-
Ca a
murit la fel ca Paul si ca mama lui: cu gatul taiat…
-
Concluzionind, spuse Ella oftand, este vorba
de un MONSTRU… De aia cand Aurel mi-a zis ca il poti ajuta sa resolve mai
repede misterul acesta oribil, am zis sa te cheme imediat! Pentru ca sincer, nu
imi pasa nici de sora lui Paul, Lenuta, nici de unchiul lui, desi imi este
simpatic, nici de fetita Lenutei, nici de Marcel, sotul Lenutei, ci de mine! Eu
trebuia sa fiu pe lista! Eu cred ca eu trebuia sa mor, nu Paul!
Si Ella, pentru prima data in acea seara, isi arunca
armura rece si zambitoare de pe chip si izbucni in hohote de plans destul de
credibile.
Va urma
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu