Cat de cat,
lucrurile se mai linistisera in clasa de Teatru a lui Ianculovici. Dupa nebunia
cu disparitia si apoi aparitia Luciei, parca excesul de adrenalina si feromoni
pe care tinerii il aveau, se topise brusc. Sau poate Politia ii speriase un
pic?! Sau, cine stie, aparitia ziaristilor si paparazzilor, care se uitasera
chioras la fiecare in parte, de parca fiecare ar fi fost vinovat…
In orice caz,
studentii aveau, mai mult ca niciodata, chef de repetitii. Fiecare din ei isi
juca rolul din ce in ce mai bine, si cei care aveau putine replici de spus, ori
mai improvizau alte mici roluri de umplutura, ori se faceau utili, ducand
gunoiul, aducand si montand recuzita, cosand hainele de epoca imprumutate de la
un Teatru, haine care erau desirate pe
la maneci, cumparand mancare, golind scrimierele sau lucrand la promovarea
spectacolului. Erau cu adevarat o echipa.
Noua Julieta, Luci,
altadata bronzata ca o mulatra, uitase ca exista solar, si din ce in ce, pielea
ei se albea, ajungand la culoarea ei normala de moldoveanca. Pe de alta parte, Luci capatase un
aer mai linistit, mai calm, in concordanta cu personajul sau, Julieta. Toata
lumea uitase ca alte doua fete ar fi trebuit sa aiba rolul principal, si
acestea din urma, respectiv Vali si nepoata detectivului Badea, Violeta, isi
vedeau de rolurile lor micute, bucuroase, pana la urma, ca nu au de invatat
zecile de pagini ale rolului Luciei.
Si cu toate acestea, la finalul lunii martie, o intamplare groaznica
petrecuta in Campus, ii dadu peste cap pe toti.
Fusesera descoperite niste mesaje de amenintare. Mesajele il priveau pe
Ianculovici. Se pare ca cineva cerea redistribuirea actorilor, in special
pentru rolul lui Romeo. Despre Julieta se pomenea doar ca: “este perfecta
pentru primul spectacol, dar dupa aia o sa vedeti ca veti vrea sa luati pe alta”.
In plus, erau date tot felul de sfaturi actoricesti, idei de noi decoruri si de
o alta coloana sonora. Cum mai multe persoane din afara Teatrului, nu numai
ziaristi sau fosti colegi, sau colegi din alti ani, vizionasera primele
incercari ale piesei, dar mai si filmasera pe ascuns repetitiile, nu se putea
stii cu siguranta cine putea scrie un astfel de bilet, pentru ca suspecti erau
prea multi.
Cat despre scrisori, Ianculovici era amenintat in limbaj urban, in mod
elegant va putem spune doar ca i se spunea ca va primi ceva tare si mare in
zona anala daca nu va urma instructiunile din bilet.
Totusi, aceasta chestiune cu amenintarea a avut si un impact pozitiv.
Cativa studenti s-au gandit sa modernizeze finalul spectacolului si sa ii dea o
alta turnura. Urma sa fie un fel de farsa burleasca, tragi-comica. Cei zece
actori si profesorul lor au fost de accord in unanimitate. Nu se putea o mai
mare palma pentru hartuitorii anonimi decat marele final inventat de ei!
-
Unchiule!
-
Alo!
Da?
-
Iarta-ma,
stiu este ora 7.00 dimineata…
-
Da
nepoato… M-am obisnuit… Noroc ca am niste vecini care nu stiu ce naiba repara
sau construiesc la ei in casa si m-am trezit de vreo ora… Asa ca sunt fresh! Ia
zi, ce probleme mai ai?
-
O
nenorocire!
-
Ce s-a
intamplat?
-
Au
murit….
Fostul
politist sari ca ars din fotoliu, dand un ghiont cainelui, un buldog englez
care ii semana perfect, care se rostogoli pe mocheta. Noroc ca animalul era
extrem de docil si isi iubea enorm stapanul.
-
Doamne
fereste! Zi-mi cine a murit!
-
Acum
m-au sunat de la Politie si pe mine. Au fost gasiti de femeia de serviciu de la
Facultate…
-
Cine?
-
Paris
si Romeo! Repetau… Ieri seara repetau la un pahar de vin! Erau imbracati in
costume si repetau…
-
Sunt
morti?! Cum?!
-
Aveau
lamele cutitelor infipte in gat!
-
Doamne
Dumnezeule!
-
Teapa!
-
Poftim?!
-
E 1
aprilie! Pacaleala! Hai ca te-am speriat!
-
Vai ce
bataie iti trag eu cand te prind! Ce sperietura mi-ai tras!
-
Ideea e
ca te invitam la premiera! Si vrem sa facem o caterinca de genul ca sa se
creada ca Romeo si Julieta au murit. Cam asa vreau sa fie reactia ta, pentru ca
Luci vrea sa cheme televizunile, sa filmeze, cica o sa fie si in direct de la
finalul piesei, si tu fiind un om de vaza, respectabil, o sa fii foarte
credibil! O sa fie cateva secunde de panica!
-
Vai de
mine… Pai dupa asta nu o sa mai fiu om respectabil…
-
Unchiule!
Este in slujba artei!
-
Bine,
bine, dar tu cu ce te alegi?!
-
Pai, eu
o sa plang cel mai tare! O sa joc cu adevarat rolul de doica disperata la
final, nu in piesa, cand nici nu ma vad! Deci este important si pentru mine,
vezi bine, nu doar pentru Romeo si Julieta…
-
Adica
Paul si domnisoara uracioasa si ciudata, Lucica, parca?
-
Da,
astia… Asta e. Oricum mie imi plac chestiile mai moderne. Dar important este
finalul!
-
Bine,
am inteles! Vino la un ceai mai incolo!
-
O sa
vin. Merci tare mult!
-
Intre
timp o sa ma gandesc si eu la o pacaleala pentru tine, diavolito!
Badea era in sala.
Transpirase un pic din cauza caldurii trupurilor, dar si datorita
reflectoarelor de deasupra. Dar nu putea sa isi scoata sacoul roz. S-ar fi
vazut urmele de transpiratie de la subrat. Isi simtea din plin toate cele peste
100 de kilograme.
Isi puse in gand sa
lase dulciurile si sa se reapuce de vechea lui cura cu mere. Se stramba a
dezgust. Numai gandul la mere ii provoca foame si durere in stomac. Ofta si isi
muta privirea la sala, nu fara sa se gandeasca ca aici ar fi fost bine sa se
afle si o firma de paza. Abia in urma cu jumatate de ora aflase de la Violeta, despre
scrisorile de amenintare ale unui individ obsedat de Romeo si Julieta. Chiar
daca nu o priveau direct pe nepoata lui, aceste chestii il enervau. Isi
incrunta sprancenele. Simtea ca se va intampla ceva neplacut. Stomacul nu ii
dadea pace. Nu, nu din cauza celor trei pahare de sampanie! Si mai avea unul
pus bine sub scaun! Zambi. Nu, ci pentru ca intotdeauna cand simtea ca se va intampla
o nenorocire, simtea ca un mic junghi in stomac. Incerca sa isi scoata
gandurile negative din minte si incepu sa cerceteze locatia.
Sala micului Teatru
Europolis era arhiplina. Probabil ca reprezentatii Teatrului National care
refuzasera gazduirea tinerilor actori isi rodeau acum unghiile de ciuda. Se
vandusera peste 200 de bilete si oamenii stateau pe unde apucau. Cum la barul
de jos fusese permisa servirea bauturilor alcoolice, si cum era aproape ora
20.00, toata lumea era extrem de relaxata si de bucuroasa. Era un spectacol
atipic, pentru ca desi actorii erau inca niste tineri studenti, Julieta era
jucata de “fata aia frumoasa rapita si batuta”. PR-ul facut de Lucia fusese bun
si acum roscata culegea roadele.
Se umflase in pene
de mandrie, si nu ii mai ajungeai la nas nici cu prajina. Nici macar cu iubitul
ei, Ahmed, nu mai vorbea. Il trata de dus si din cand in cand ii dadea ordine
scurte cu un ton ascutit. Nu se mai uita nici macar la Profesorul Ianculovici.
Dar se oprea din timp in timp ca sa dea autografe, presarate cu inimioare si
pupici, publicului, care astepta nerabdator ca spectacolul sa inceapa.
Imbracata cu o pelerina lunga si neagra menita sa ii ascunda costumul de scena
de dedesubt, Luci se plimba de colo pana colo in Teatru, sorbind gratioasa din
paharul de sampanie roz.
Se auzi gongul si
cineva o striga sa intre in culise pentru ca urma sa inceapa:
Romeo si Julieta!
In scena intra un baiat dragut, blond. Povestitorul. A fost intampinat
cu aplauze puternice.
“….Cele doua familii importante ale Veronei erau
Capulet si Montague. Neintelegerile dintre cele doua familii erau atat de
mari si durau de atat de mult timp, incat nu era posibil ca un servitor al
casei Capulet sa se intalneasca cu un servitor al casei Montague, fara ca din
aceasta sa iasa o cearta.In primul act, batranul lord
Capulet a organizat un dineu fastuos la care a invitat multe doamne frumoase si
numerosi nobili. La acesta petrecere toti erau primiti in afara de cei din
familia Montague. Cu toate acestea Romeo, fiul batranului lord Montague
merge mascat la petrecere pentru a o vedea pe Rosalinda, femeia pe care o iubea..
(…)”
Urmarind monologul povestitorului, Emanuel Badea isi dadu seama ca o
recunoaste pe tanara, de fapt pe tanarul paj care recita asa de frumos. O
recunoastea din descrierile nepoatei sale. “Da, e o adaptare a textului, dar o
adaptare interesanta… Si fata care vorbeste… Frumoasa fata… Pura, calda, calma,
cuminte… Valentina, parca o cheama. Dar joaca bine. Pare un baietel… Un mic Puck!
Dar parca ar fi mers mai bine in rolul Julietei, si nu fata aceea cu voce
ascutita si privire taioasa, Lucia… Evident si Violeta putea sa joace bine… Hm…
Este insa ceva ciudat la toata atmosfera asta… Iar ma doare stomacul! Uf, ceva scarbos
se va intampla…”
Va urma
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu