Surpriza
Detectivul Ciucu era extrem de nervos.
Nici prea
gras, nici prea slab, nici inalt, nici prea scund. Cu o fata rumena dar nu
foarte rotunda, semana un pic cu celebrul personaj Bundy din Love and Mariagge!
Motivul supararii?!
Cel mai bun politist din oras, cel mai bun prieten
al lui, care lucra mereu sub acoperire, Emanuel Badea, care facea si pe
detectivul pentru el, patise ce patise. O luase razna fara nicio logica …Ce
tragedie urata!
Disparitia lui Badea, dupa sirul de crime din
Facultatea de Tearu si Film, al carui autor fusese, a reprezentat o mare
lovitura pentru sectia lui Ciucu. Firma de detectivi particulari nu mai mergea
asa de bine de cateva luni, de cand carcotasii si barfitorii il asociasera purtarea
ciudata a lui Badea si cu “nebunul batran si gras de Badea”. Secretara lui,
Oana Trandafir, care semana mai degraba cu o rosie sau cu un pepene mare,
plinuta, roza si verde, cu extra parfum ieftin imprasiat peste tot, ii depuse pe
birou trei scrisori. Erau de fapt facturi.
Ciucu ofta. Altadata, veneau cereri de rezolvare a
unor cazuri grele, si cate 20 pe zi. Pe atunci se compara cu un fel de Sherloch
Holmes, pentru ca ii placea sa il tachineze pe Badea si sa il asemene cu
celebrul Hercule Poirot… Iar Badea… Trebuia sa si-l scoata dracului din cap! Chiar
atunci, secretara isi bag din nou pe usa capul roscovan, cu nas carn, cu buze
rosii, creionate cu mult peste desenul natural al lor, cu ochii verzi-caprui,
cu sclipiri de tiganca-smechera.
-
Domnule Ciucu, sa stiti ca eu m-as cam
duce acasa. S-a facut ora 16.00…
-
Este 16.00 fara 8 minute…
-
Fara 7, mai précis, de fapt acum e fara
6!
-
Bine, bine, du-te… Ai terminat tot?
-
Am terminat tot ce mi-ati zis sa fac, ma
refer la e-mailuri, cereri de sponsorizare, cererile acelea ca sa fiti invitat
la cele doua evenimente… si niciun raspuns pana acum, desi balurile sunt maine
si poimaine…
-
Bine, bine! De ajuns! Uneori am senzatia
ca te comporti cu mine la fel de urat ca si nevasta-mea… marai el, cam nervos.
-
Domnule Ciucu, nu va suparati, dar au
venit rudele mele in tara, Aniela si Valy, din Italia, si o sa stea cateva
zile. Si acum saracele stau prin Dorobanti la un suc, sa ma astepte, in loc sa
ma vad cu ele…
-
Ce nasol, sa te astepte in buricul
targului, in Dorobanti… la fite. Ma faci sa plang…se schimonosi inciudat si
plictisit Ciucu.
-
Mda. Bine domnule, radeti cat vreti, ca
atunci nu va mai fac nicio supriza!
-
Ce surpiza, domnisoara Trandafir?!
-
Maine veti vedea daca ma lasati sa plec
o data!
-
Bine! Aurevoir!
-
Se zice Ciao, in Italia!
-
Bine! Pa!
Aniela si Valy
Aniela si Valy erau verisoarele din Italia ale
Oanei. Desi pe una o chema Aneta Pupaza si pe cealalta Viorica Petre, - fosta
Pupaza, caci se maritase, si apoi divortase, de Vasilica Petre, tambalist, acum
renuntase la numele ei - , pe Facebook, langa pozele lor un pic mai mult retusate,
tronau nume de imprumut cu iz celebru si glamouros: Aniela de Pisa si Valy de Florenta.
Suficiente insa, pentru cativa taranoi, fie romani,
fie italinieni, fie din alte tari care aveau acces la Internet, care aveau
nevoie de femei cu bani ca sa le jupoaie de parale. Se prefaceau ca balesc dupa
ele si le dedeau like-uri si comenturi zi si noapte.
Problema devenea destul de spinoasa atunci cand cele
doua toape cu haine luate de la second-hand, cu tenuri galbene si ridate si cu
nasuri cam mari, se vedeau cu admiratorii lor reali de pe Facebook, la cate
vreo terasa. Socul era grozav pentru bietii barbate, care in loc sa vada doua
finute italience cu posetele doldora de parale, descoperau doua pitipoance
fanate, imbatranite, cu haine demodate, si care le cereau lor sa le plateasca
consumatia.
Desi barbatii
le faceau mai departe complimente, pentru ca italienii sunt oameni fini, o
persoana mai inteligenta ar fi priceput ca acele complimente de data asta sunt
facute in bataie de joc. Dar se pare ca pe cele doua surori Pupaza nu le
deranja acest lucru, caci dolcele far-niente
italian se asezase asa de bine pe creierasele lor odihnite, incat se obisnuisera
sa traiasca asa, proaste, batjocorite, imbatranite dar fericite, pentru ca de
undeva scoteau ele niste banuti cu care sa supravietuiasca.
Si totusi, desi multi dintre voi si-ar imagina ca
cele doua femei erau fericite asa, traind ca niste gaini, in lumea lor, se pare
ca problemele cu care se confruntau in ultima vreme aveau nevoie de un ajutor
consistent. De aceea, dupa indelungi consultari, se resemnasera sad ea niste
bani sis a vina in Romania, la Bucuresti, unde o aveau pe una dintre putinele
lor rude si prietene, in acelasi timp, Oana. Oana Trandafir ii stia pe toti si
stia sa rezolve lucrurile. Habar nu aveau ele ca de vreo doi ani Oana era
secretara intr-un cabinet de detectivi particulari. Ceea ce stiau ei era ca
demica Oana le ajutase fie cu sfaturi, fie si idei si chiar si material. Acum
insa erau extreme de speriate. Ultima lor speranta era Oana, caci nu vroiau sa
apeleze la Politie.
Terasa Trattoria Italica, din Dorobanti era plina de
lume, asa ca cele doua femei isi zisera ca acolo ar fi cele mai de fite. Obraznice
si cu tupeu, dupa vreo zece minute cand nici un chelner nu se ivise ca sa le
serveasca, au inceput sa urle si sa agite mainile incarcate de gablonturi.
-
Vino! Alo! Baiatu’! Aici! Comanda!
Chiar atunci, de dupa colt,
transpirata un pic, petru ca déjà era mijlocul lunii iulie, si afara era foarte
cald, se zari Oana.
-
Oanaaaa!
-
Fetelor!
-
Oana, stai jos si asculta-ne! Suntem speriate! Foarte speriate!
-
Poftim?! Glumiti!! Nu se poate! Voi?! Dar
de ce?! V-ati bagat in ceva?
-
Oana, n-o sa iti vina sa crezi ce ni s-a intamplat acum
doua luni!...
- Ce ???
- Trebuie sa ne ajuti! Suntem amenintate cu moartea!
Va urma
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu