miercuri, 17 iunie 2015

55. Croaziera in iad (PARTEA 1: Pitipoancele)

Surpriza
Detectivul Ciucu era extrem de nervos. 
Nici prea gras, nici prea slab, nici inalt, nici prea scund. Cu o fata rumena dar nu foarte rotunda, semana un pic cu celebrul personaj Bundy din Love and Mariagge! Motivul supararii?!
Cel mai bun politist din oras, cel mai bun prieten al lui, care lucra mereu sub acoperire, Emanuel Badea, care facea si pe detectivul pentru el, patise ce patise. O luase razna fara nicio logica …Ce tragedie urata!
Disparitia lui Badea, dupa sirul de crime din Facultatea de Tearu si Film, al carui autor fusese, a reprezentat o mare lovitura pentru sectia lui Ciucu. Firma de detectivi particulari nu mai mergea asa de bine de cateva luni, de cand carcotasii si barfitorii il asociasera purtarea ciudata a lui Badea si cu “nebunul batran si gras de Badea”. Secretara lui, Oana Trandafir, care semana mai degraba cu o rosie sau cu un pepene mare, plinuta, roza si verde, cu extra parfum ieftin imprasiat peste tot, ii depuse pe birou trei scrisori. Erau de fapt facturi.
Ciucu ofta. Altadata, veneau cereri de rezolvare a unor cazuri grele, si cate 20 pe zi. Pe atunci se compara cu un fel de Sherloch Holmes, pentru ca ii placea sa il tachineze pe Badea si sa il asemene cu celebrul Hercule Poirot… Iar Badea… Trebuia sa si-l scoata dracului din cap! Chiar atunci, secretara isi bag din nou pe usa capul roscovan, cu nas carn, cu buze rosii, creionate cu mult peste desenul natural al lor, cu ochii verzi-caprui, cu sclipiri de tiganca-smechera.
-       Domnule Ciucu, sa stiti ca eu m-as cam duce acasa. S-a facut ora 16.00…
-       Este 16.00 fara 8 minute…
-       Fara 7, mai précis, de fapt acum e fara 6!
-       Bine, bine, du-te… Ai terminat tot?
-       Am terminat tot ce mi-ati zis sa fac, ma refer la e-mailuri, cereri de sponsorizare, cererile acelea ca sa fiti invitat la cele doua evenimente… si niciun raspuns pana acum, desi balurile sunt maine si poimaine…
-       Bine, bine! De ajuns! Uneori am senzatia ca te comporti cu mine la fel de urat ca si nevasta-mea… marai el, cam nervos.
-       Domnule Ciucu, nu va suparati, dar au venit rudele mele in tara, Aniela si Valy, din Italia, si o sa stea cateva zile. Si acum saracele stau prin Dorobanti la un suc, sa ma astepte, in loc sa ma vad cu ele…
-       Ce nasol, sa te astepte in buricul targului, in Dorobanti… la fite. Ma faci sa plang…se schimonosi inciudat si plictisit Ciucu.
-       Mda. Bine domnule, radeti cat vreti, ca atunci nu va mai fac nicio supriza!
-       Ce surpiza, domnisoara Trandafir?!
-       Maine veti vedea daca ma lasati sa plec o data!
-       Bine! Aurevoir!
-       Se zice Ciao, in Italia!
-       Bine! Pa!

Aniela si Valy
Aniela si Valy erau verisoarele din Italia ale Oanei. Desi pe una o chema Aneta Pupaza si pe cealalta Viorica Petre, - fosta Pupaza, caci se maritase, si apoi divortase, de Vasilica Petre, tambalist, acum renuntase la numele ei - , pe Facebook, langa pozele lor un pic mai mult retusate, tronau nume de imprumut cu iz celebru si glamouros: Aniela de Pisa si Valy de Florenta.
Suficiente insa, pentru cativa taranoi, fie romani, fie italinieni, fie din alte tari care aveau acces la Internet, care aveau nevoie de femei cu bani ca sa le jupoaie de parale. Se prefaceau ca balesc dupa ele si le dedeau like-uri si comenturi zi si noapte.
Problema devenea destul de spinoasa atunci cand cele doua toape cu haine luate de la second-hand, cu tenuri galbene si ridate si cu nasuri cam mari, se vedeau cu admiratorii lor reali de pe Facebook, la cate vreo terasa. Socul era grozav pentru bietii barbate, care in loc sa vada doua finute italience cu posetele doldora de parale, descoperau doua pitipoance fanate, imbatranite, cu haine demodate, si care le cereau lor sa le plateasca consumatia.
 Desi barbatii le faceau mai departe complimente, pentru ca italienii sunt oameni fini, o persoana mai inteligenta ar fi priceput ca acele complimente de data asta sunt facute in bataie de joc. Dar se pare ca pe cele doua surori Pupaza nu le deranja acest lucru, caci dolcele far-niente italian se asezase asa de bine pe creierasele lor odihnite, incat se obisnuisera sa traiasca asa, proaste, batjocorite, imbatranite dar fericite, pentru ca de undeva scoteau ele niste banuti cu care sa supravietuiasca.
Si totusi, desi multi dintre voi si-ar imagina ca cele doua femei erau fericite asa, traind ca niste gaini, in lumea lor, se pare ca problemele cu care se confruntau in ultima vreme aveau nevoie de un ajutor consistent. De aceea, dupa indelungi consultari, se resemnasera sad ea niste bani sis a vina in Romania, la Bucuresti, unde o aveau pe una dintre putinele lor rude si prietene, in acelasi timp, Oana. Oana Trandafir ii stia pe toti si stia sa rezolve lucrurile. Habar nu aveau ele ca de vreo doi ani Oana era secretara intr-un cabinet de detectivi particulari. Ceea ce stiau ei era ca demica Oana le ajutase fie cu sfaturi, fie si idei si chiar si material. Acum insa erau extreme de speriate. Ultima lor speranta era Oana, caci nu vroiau sa apeleze la Politie.


Terasa Trattoria Italica, din Dorobanti era plina de lume, asa ca cele doua femei isi zisera ca acolo ar fi cele mai de fite. Obraznice si cu tupeu, dupa vreo zece minute cand nici un chelner nu se ivise ca sa le serveasca, au inceput sa urle si sa agite mainile incarcate de gablonturi.
-       Vino! Alo! Baiatu’! Aici! Comanda!
Chiar atunci, de dupa colt, transpirata un pic, petru ca déjà era mijlocul lunii iulie, si afara era foarte cald, se zari Oana.
-       Oanaaaa!
-       Fetelor!
-       Oana, stai jos si asculta-ne! Suntem speriate! Foarte speriate!
-       Poftim?! Glumiti!! Nu se poate! Voi?! Dar de ce?! V-ati bagat in ceva?
-       Oana, n-o  sa iti vina sa crezi ce ni s-a intamplat acum doua luni!...
- Ce ???
Trebuie sa ne ajuti! Suntem amenintate cu moartea!


Va urma

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu