Eu si mama |
Niciodata nu m-am lasat inconjurata de oameni fara talent
sau prosti. Mereu, cine era langa mine, ii simteam eu, chiar de aveam 4-5 ani sau
35 de ani, cei de langa mine aveau ceva talent la ceva si stiau sa ma faca sa
imi exprim si o alta latura a mea, care avea de asemenea, un pic din acel talent.
Viteza, dansul, regia, actoria, pictura, muzica, moda, fitnessul, scrisul…Datorita lor mi le-am dezvoltat...
Recunosc ceva: Sunt lenesa. Si exagerat de
depresiva. Numai motivata si fortata, dar nu fizic, ci motivata psihic, pot fi
cea mai buna. Nu am nevoie ca altii, de studiu intens sau antrenamente
obositoare ca sa ajung sus .. Se mira foarte multi si nu inteleg/cred cum eu
pot sa citesc o carte groasa in 2-3 zile, … eu citesc extrem de rapid… iar cand mi se explica corect, invat imediat.…Am
nevoie doar de cateva repetitii si de ceva motivatie. Si pot fi aproape geniala.
Problema este ca am nevoie sa ma motiveze intotdeauna cineva bun... foarte bun. Eu nu pot singura.
Cand ma uit in mine si in oglinda vad uneori un urias ocean de zadarnicie… de negru,
de tristete…. Si simt o prapastie… si simt ca nu mai am de ce… UIT SA GANDESC… si
ma deprim… practic de la vreo cativa ani (stiam deja sa citesc) am simtit aceasta
depresie… citeam la cativa ani pe un calendar-ceva sau ceva similar, era ceva de Cracoun sau de Anul Nou, pus prin casa, ce zicea Isus : Zadarnicia , Zadarniciilor… Mama era
mirata si incurcata ca o intreb asa ceva. Eu am intrebat-o..., desi in sinea mea intelesem
despre ce e vorba.. A incercat sa imi explice altceva decat trebuia explicat..
Ma uitam la ea, imi dadea seama cat de naiva ma crede. Si cat de naiva de fapt
este ea in ceea ce ma priveste. Si culmea, nimeni nu imi explicase ce inseamna
sa fii naiv.. Am lasat-o in pace…
Ideea pe care o intelesem de la cativa ani era … ca
tot acolo o sa ajungem cu totii, in mormant.. Candva. De aia, de cum am inceput sa pot
sa fac ce vreau, mi-am inceput sa imi traiesc viata…la maxim!
Dar depresia nu m-a parasit… si de aia am nevoie de
cineva optimist langa mine! Sa ma scoata din starea asta… care vine destul de
constant…
Bunica stia cel mai bine sa ma motiveze. De asta
regret enorm disparitia ei. Din cauza asta si din alte mii de cauze o voi
regreta mereu pe ea….
Am nevoie... nu neaparat de lux, desi uneori luxul imi
este indispensabil in anumite stari de depresie acuta si anxietate pe care le
am destul de des, am nevoie spun, nu de lux neaparat, ci de chef de viata,
pozitivism, laude, aplauze, prieteni adevarati, energie, zambete.
Zambete
adevarate. Oameni puri si buni. NU am nevoie de puli, ci de oameni puri, nu de
extravaganta, ci de inteligenta!!!!, nu de glume proaste ci de umor bun si mai ales de...libertate.
Pentru ca eu, desi am "sclipiri", nu sunt nici prea
inteligenta, nici prea culta (am mari lacune ptr ca mi a placut sa invat numai ce
aveam eu chef, si ce nu mi a placut, am sters pur si simplu din creier) si nu am
fost niciodata prea decenta, nici la 4 ani cand dansam in fata rudelor mele in costumul Evei, nici
peste 28 de ani, cand am pozat goala ,iarna, in padure, ca sa obtin un rol intr
o telenovela, asa credeam eu, ca asa il voi obtine, avand in vedere ca ma filma
Acasa TV...
Prin prisma lumii, sa zicem ca mi-a fost nitel rusine
ulterior… dar eu asa sunt facuta… daca am chef sa arat ceva , nu imi este
rusine sa il arat! Pentru ca ce este frumos, si lui Dumnezeu ii place!
Si daca as putea sa traiesc intr o lume in care dansez pe mese, sa cant unde
vreau eu, sa dansez cu pitici, cu gay, cu femei sau cu barbati idioti, cand
vreau eu, si cant so sa fac super mega show la evenimente, fara ca cineva sa comenteze, as face o cu
placere! O lume in care ma machez si ma imbrac cum DORESC eu in acel moment,
fie in haine calugarita, fie in haine ciudate din piele, latex... pentru ca asa vreau eu, nu ca
sa primesc ceva sau sa obtin ceva… Pentru ca scanteia din creierul meu va
produce, prin chestia asta, niste sinapse, care ma vor ajuta ca sa merg mai
departe, sa creez mai bine, sa fiu mai bine, motivational, psihic, fizic,
intelectual.. Urasc sa stau intr-o lume in care trebuie sa te imbraci numai la
costum si sa bei apa plata. Sa zambesti doar un pic, formal, si sa nu te
machezi decat cu fond de ten… Bleoh!
Prin libera exprimare a oricui in orice… prin asta inteleg
fericire… Sa fim ce vrem noi, fara sa ne certe cineva, numai asta inteleg eu
prin libertate si fericire deplina.
o sa mai revin...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu