- Cand va intoarceti?
O doamna in varsta de vreo 60-70 de
ani statea in pragul vilei sotilor Florescu. Era bunica copiilor Erik si a
Denisei si mama vitrega a lui Carol.
-
Mama, ti-am zis, stam tot week-endul si
cum luni am treaba la prima ora si se intuneca devreme, ar fi bine ca sa nu
piarda vremea tancii tai…
-
Ba “tancii tai” dragul meu! Pentru mine
sunt “ingerasii mei”! Facu batrana si ii stranse pe cei doi copii, la piept.
Ochisorii acestora erau pusi pe sotii, si la un semn o ciupira de fund pe
bunica lor, apoi o zbughira razand spre jeepul argintiu parcat in curte.
-
Neastamparatilor! Dar cat ii iubesc…
Deci nu mi-ai spus, cand reveniti, ca nu am inteles. Ca sa ii spun lui Zoe sa
prepare masa, nu de alta!
-
Zoe sa nu mai prepare nimic, sa ne lase
si pe noi singuri, si pe matale singura, si sa isi ia si ea liber in week-end…
De sus de la etaj cobori o tanara
doamna incredibil de frumoasa. Nici prea inalta, nici prea slaba, avea insa o
luminozitate a fetei si niste ochi mari, verzi-gri, care iti taiau rasuflarea
si te faceau sa te simti ca fata in fata cu Craiasa Zapezii.
Desi erau casatoriti de noua ani si
se iubeau de zece, Carol Florescu, intoarse capul spre sotia luiprivind-o adanc,
apoi ii zambi cu dragoste.
-
Iubito! Chiar era necesar sa fii asa de
eleganta?! Mergem pe munte, totusi.
Falsa impresie ca femeia ar fi
facut vreun efort sa fie aranjata era cauzata de faptul ca doamna Florescu
arata perfect, chiar daca era imbracata intr-un pulover cu dungi pana in gat, jeansi
si jambiere, la care asortase o caciulita tot cu dungi, rosii si verzi.
-
Eu cred ca esti prea subtire imbracata
draga mea.
-
Mami, stai linistita!Mai am in bagaje
niste haine mai groase pentru cand vom ajunge sus la mmunte!
-
Deci suntem gata? Intreba soferul
familiei, un domn de vreo 40 de ani, cu aspect comun, imbracat in cenusiu, care
scoase capul pe geamul masinii.
-
Da! Da! Facura cei doi copii!
-
Suntem gata! Spusera intr-un glas si
sotii Florescu. Apoi intrara in masina deja incalzita.
Bunica ramase in poarta, in timp ce bolidul se
indeparta. I-a privit indelung, chiar si dupa ce masina a ajuns un fel de punct
negru, mic, chiar si dupa ce punctul nu s-a mai vazut.
Apoi a oftat si a intrat
in casa.
In masina era galagie si toata lumea vorbea in
contradictoriu, mai putin soferul Victor Slabescu, care incerca sa fie atent la
drum, in ciuda chiuiturilor celor doi “ingerasi”.
Elisa Florescu trebuia sa acopere glasurile pustilor
ei, asa ca vocea ei se auzea strident, ca un fierestrau, atunci cand isi
intreba sotul despre mica excursie de week-end care abia incepuse:
-
Pana la urma cum urma ramanem la
Sinaia???
-
Nu! Ti-am mai zis!
Carol Florescu, de profesie tenor,
era un pic deranjat ca trebuie sa tipe ca sa se auda, si cel mai deranjat ca nu
putea sa se impuna in familie. Cei doi copii nu ascultau de nimeni, iar nevasta
lui nu avea chef sa taca ca sa il lase sa isi faca ordine in minte. Cu toate
astea, incerca sa pastreze aparentele, si sa fie cat se poate de calm.
-
Draga mea, ti-am zis ca stam sa mancam
jos la Sinaia, si apoi o sa luam telecabina. Telecabina pana la cota 2000, unde
vom si ramane pentru doua nopti!
-
Cum se numeste hotelul?
-
Nu este hotel! Este cabana! L-ai
cunoscut pe patron, pe Georgica, de Revelion! Ai uitat?!
-
AA, era ala gras cu mustata si cu
nevasta aia pitica care se credea cantareata? Aia care avea chelie in varful
capului?
-
Nuuu! Ala e Horia! Georgica e tipul ala
cu muschi. A fost salvamontist. Nu are mustata, dar are cioc.
-
Nu stiu… Nu imi aduc aminte…
In acel moment unul dintre copii, mai precis
plangacioasa Denisa a inceput sa urle ca din gura de sarpe:
-
Vreau pipiii! Vreau pipi!
-
Cred ca e cazul sa facem un popas! Spuse
si doamna Florescu. Imi este si foame si as vrea si la toaleta.
-
Victor, opresti la primul popas?!
-
Domnule, am ajuns aproape in Sinaia, si
ne vom luasa la pensiunea pe care ti-am recomandat-o, unde veti putea face ce
doriti dumneavastra.
Cei patru pasageri se uitara unii la altii, pentru
ca nu intelesesera daca angajatul lor facea misto, sau este doar extrem de corect.
Dar soferul a avut dreptate, caci numai dupa
jumatate de minut, acesta opri, dupa indicatiile primite la plecarea din
Bucuresti, in fata unei pensiuni frumoase, din lemn, cu un cocos rosu din metal
deasupra acoperisului.
-
Deci aici cat vom sta?
-
Avand in vedere ca este ora 13.30, cred
ca vom sta pana la ora 17.00 cand este ultima telecabina. Vom avea grija sa nu
o pierdem, pentru ca veti pierde petrecerea din aceasta seara data in onoarea
noastra, ma rog, a mea, cat si mancarea, vinul fiert- pentru adulti – si pentru
voi, cele mai bune prajituri! Deci, ne miscam mai cu talent?!
Cei doi copii cat si mama lor, isi luara micile
genti de langa ei si o zbughira inspre intrarea in pensiune.
De la spate, doamna Florescu aducea cu o fetita mai
mare, pentru ca arata extrem de bine, era mladioasa si supla. Nici nu ziceai ca
ar fi nascut.
Tenorul ramase sa o
admire. Apoi isi ajuta soferul sa care si restul bagajelor. Pana la urma,
Victor era si el un om, se purtase exemplar, condusese foarte bine, si in fond
era platit doar sa conduca, nu sa duca in spate, sanii, haine de blana si
aparate video. Nevasta si copiii, ca deobicei, profitau de spatioasa masina, si
o incarcau in fiecare excursie, pana la limita cu toate prostiile.
Pranzul a fost excelent. Cei patru au mancat la
inceput peste cu garnitura de brocoli, apoi friptura de porc, pentru cei mari,
si gratar de pui cu cartofi prajiti pentru copii. Au baut si un vin al casei
foarte bun iar la final, desi copiii tipau ca vor sa manance profiterol, fiind
iarna, tatal a comandat placinte cu mere. Nu foarte incantati, copiii au
lincait un pic din miezul placintei, facandu-si semne ca vor recupera ei la
petrecerea de diseara din varful muntelui.
Dupa ce s-au plimbat un pic prin statiune si au
facut niste poze in micul parc Sinaia, cei patru si-au sunat soferul. Obiceiul
acestuia era sa nu ia masa cu familia Florescu, si toata luema se simtea
confortabila cu aceasta situatie. “Pana la urma clasele inferioare se simt
prost langa noi. Noi le facem un favor ca sa nu stea cu noi, ca i-am intimida,
ar inghiti stramb” , cugetase la un moment dat, cu cinismul care uneori nu ii
lipsea, doamna Florescu.
Cu toate acestea, aveau nevoie de Victor sus pe
munte. Pana la urma erau doi dracusori de copii care puteau a cada in vreo
rapa, “Doamne fereste!”, gandise sotia tenorului, si apoi, se simtea mult mai
bine cand avea doi barbati care sa aiba de ea, decat unul, si acela destul de
cu capul in nori.
Domnul Carol Florescu se tragea dintr-o familie de
muzicieni. Era frumusel, avea buze senzuale si o caldura in ochii albastri care
derutau si faceau sa roseasca, anumite vaduve, si chiar pe anumite neveste. Dar
avea un pic de tendinta de ingrasare, si mai mult decat atat, nu facuse sport
niciodata, asa ca Elisa nici nu vroia sa se gandeasca ce s-ar fi intamplat daca
vreun urs ar fi incercat sa ii atace pe toti! Probabil Carol ar fi intonate o
arie celebra in fata ursului hamesit, cu gandul sa il sperie, incercand in
acelasi timp sa il indeparteze, agintandu-si manutele grasute!
-
Ce este asa de amuzant? Intreba curios
Carol.
Fara sa vrea, Elisa pufnise in ras. Cei cinci, caci
lor li se alaturase si soferul care cara tousi niste bagae pe care cei patru
turisti nu puteau sa le mai tina in spate, se indreptau in pas alergator spre
locul unde se putea lua telecabina. Era un deal si drumul devenea greu, mai
ales pentru grasutii familiei, Erik si tatal lui Carol. Un pic nervos din cauza
situatie, din cauza faptului ca simtea ca transpire pe dedesubt, dar ca nasul
ii era inghetat, Carol se iritase un pic sic and isi auzise nevasta ranzand in
spatele lui.
-
Ce sa fie. Nimic. Ma gandeam la un film
de ieri! Ce ai domnule Paranoia? Daca vrei sa rad de tine, rad mai tare, stai
linistit!
Cei doi copii incepura sa rada de-a
binelea. Cel mai bine se simteau cand mama lor il punea la punct pe domnul
Florescu. Cat despre Victor, acesta se multumi sa isi dreaga vocea, probabil ii
venise si lui sa rada, dar se stapanise.
Masa a fost excelenta. Cei aproximativ
30 de invitati la petrecerea data in cinstea deschiderii Cabanei dar si pentru
a sarbatori o colaborare alaturi de “Maestrul Carol Florescu” a fost una dintre
cele mai reusite. Copiilor le era deja somn, asa ca au fost trimisi la culcare
si au fost dusi pe sus, aproape, de catre sofer, care se descurca, remarca in
gand Elisa, foarte bine si pe post de bona.
Mai ramasesera doar vreo patru
persoane jos, in sufrageria cabanei, langa semineu. Restul oaspetilor, si ei,
destul de obositi, se retrasesera incet-incet in camere, 13 la numar.
-
Deci ai 13 camere! Nu etsi superstitios
draga domnule Georgescu?
-
Poti saimi spui Gica sau Georgica. Ca intre
prieteni.
-
Bine Georgica. Ce parere ai? Nu tise
pare ca e un pariu cu destinul? Stii ca avioanele nu au numarul 13 pentru
pasageri?
-
Ba au…
-
Cum adica?
-
Nu ai avut niciodata numarul 14, doamna
Florescu?
-
Daca stau sa imi aduc aminte, da, am
avut, acum un an cand am fost in Egipt!
-
Ei bine, teoria mea este ca dupa 12,
vine 13, chiar daca se deghizeaza in 14!
-
Hai ca m-ai dat gata cu asta Georgica.
Elisa se scula razand un pic stramb, si se indrepta
spre barul imens din partea opusa semineului.
-
Da-mi voie sa te servesc eu, ii spuse
patronul cabanei, venidn pe la spatele ei.
-
Ar fi bine sa te ocupi de ceilalti
invitati. Trebuie sa iti amintesc, parca ti-am mai spus-o intr-o nopate mai
demult: Sotul meu este gelos, irascibil, paranoic si uneori periculos! Rase femeia.
-
Bine draga doamna, ma voi duce sa imi
servesc oaspetii, si va voi lasa pe dumneavoastra sa va faceti de cap la bar!
Soferul
Victor avea chiar camera 13 care era cea mai mica, de doar o persoana.
Celelalte camere erau duble, aveau chiar si doua dormitoare, dar el fiind
singur, s-au gandit sa il puna in aceasta camera. Deodata auzi niste zgomote, o
voce iritata care sopea ceva, spoi un sunet de palme. Victor isi salta capul pe
perna ca sa auda mai bine. In lumina lunii, de pe balconul alaturat se puteau
vedea doua umbre. Un el si o ea. Victor se intoarse pe partea cealalta si se
culca la loc.
Cele doua zile trecusera ca prin farmec cu jocuri,
sky, saniute trase de tati, mancaruri bune, vin si palinca si pentru cei mai
sclifositi, Sampanie si Absint. Patronul Georgescu avea de toate in cabana lui.
Din nenorocire, chiar in ultima noapte, cei doi copii ai tenorului, Erik si
Denisa, se imbolnavira foarte grav. Aveau temperatura si transpirau intr-una.
Pareau ca delireaza iar doctorul Filip care se afla printre cei invitati, se
decise sa ii recomande mamei, care isi frangea mainile disperata, ca plecare
familiei Florescu sa nu se faca in dimineata zilei de duminica, ci a doua zi,
cand copiilor le-ar mai fi trecut febra.
-
Este foarte periculos sa ii scoatem pe
copii in frig, mai ales ca observ ca nu au hainute foarte groase!
Carol Florescu ii arunca o uitatura ucigasa sotiei
sale, care se uita in alta parte. “Ce mama denaturata!”
-
Asa ca va recomand – continua doctorul, sa
stati inca o zi aici. Nici nu imi dau seama ce fel de boala sa fie. Pare un fel
de raceala, dar pare mai profunda. Cu toate acestea copiii nu tusesc nu stranuta..
-
Dar au 40 de grade! Ce Dumnezeule!
-
Da, este adevarat. Ma dapeseste …
-
Da, de aia ne ducem toti sa ne facem
operatii in alte tari, ca pe medicii romani ii depaseste si o simpla raceala! Tipa
Elisa Florescu.
-
Elisa! Te calmezi?! Mulumesc domnule
doctor si scuzati-o pe sotia mea, va dati seama, este suparata…
-
Stati linistit! Am vazut la Cronica
carcotasilor cum este parodiata. I se spuna “scorpia”, rase doctorul.
-
Da, da da… Tenorul care bagase ana in
buzunar pentru a-i da profesorului doctor Filip cateva milioane pentru
consultatie, se abtinu. Nimic pe lume nu il enerva decat sa i se mai aminteasca
ca este un papagal.
In timp ce cei doi dragusori sufereau in camera lor,
sotii Florescu, impreuna cu propretarul cabanei incepura un joc de carti. Cum
aveau nevoie de inca cineva, il rugara si pe Victor sa se apropie.
Orele treceau pe nesimtite si pe la miezul noptii,
Elisa a inceput sa caste.
-
Ma duc sa vad ce fac copiii.
-
Mergem si noi la culcare, spusera
barbatii.
-
Eu chiar nu mai am de ce sa stau. M-ai
facut rau la poker, doamna. Respectele mele.
Dimineata, cei doi copii se simteau si mai rau. Erau
rosii in obraji, fierbinti si delirau. Elisa era plina de nervi, ca si tenorul
care avea un spectacol la Filarmonica chiar in acea zi. Nu putea sa lipseasca,
primise deja jumatate de onorariu de 10.000 de euro, in plus de asta, ce ar fi
scris presa?! S-au decis sa lase copii sa stea cu femeia care avea grija de
casa, domnul Florescu sa se duca inspre Bucuresti iar Elisa, ajutata de Victor
sa caute un doctor foarte bun in Siania.
-
Suntem gata de plecare? intreba domnul
Florescu.
-
Da domnule spuse soferul
-
Da iubitule.
-
O clipa, il batu pe spate Georgescu. O
sa vin si eu spre Sinaia. Nu mai am provizii. Si apoi chiar nu este placut sa
raman singur aici prea mult timp. In plus de asta eu nu am cum sa ii ajut pe
micuti daca as fi acolo. Se descurca Geta si fara mine. Mai bine va ajut pe voi
sa gasiti un doctor bun.
Mica trupa se indrepta spre prima telecabina din
acea zi. In funicular se mai aflau cateva persoane, un barbat si o femeie, cu
niste caciuli uriase in cap. Si cu niste fulare foarte mari care mai lasau doar
varfurile nasurilor la vedere.
Elisa Florescu a avut
un fior.
Urlete de groaza si de isterie. Apoi liniste. Nimeni
din telecabina nu parea sa mai miste. Vehiculul se oprise deasupra prapastiei
exact in momentul in care necunoascutii au inceput sa traga cu niste pistoale
mari in familia Florescu si ceilalti oameni.
Elisa se ferise din fata pistolului, asa cum i se
spuse, lasandu-l pe domnul Gheorghita sa incaseze glontul in locul ei. Cei doi
asasini fusesera prinsi in propria capcana, pentru ca fusesera impuscati fara
sa aiba parte de ajutor. Horcaiau langa trupurile domnului Florescu si al lui
Gheorghita.
Cand orice zgomot inceta, Victor se ridica incet,
apoi o ajuta si pe Elisa sa se ridice.
-
Poftim, acum ai ce vrei. Ai scapat de
Carol, ai si vila, caci ai castigat-o la jocul de carti.
-
Dap! Sunt fericita! Te iubesc!
Victor parea un altfel de barbat
acum. Avea spatele mai drept si radea intr-un fel anume. Isi privi pistolul din
mana, pistol pe care il purta mereu, si pentru care avea permis de port arma,
si apoi o fixa pe femeia ciufulita si manjita cu picaturi de sange pe obraz si
pe haine, de la cei ucisi:
-
Mai am insa o singura intrebare.
-
Da iubitule!
-
Ce ai cautat cu Georgica azi-noapte pe
balcon?
Dupa doua minute un alt foc de arma rasuna in
linistea muntelui, chiar inainte ca telecabina sa se puna iar in miscare.
FINAL
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu