Damiana vroia sa ajunga
cat mai repede acasa. Era putin infricosata de faptul ca mergea singura, in
noapte, de la discoteca din sat, inspre casuta bunicilor ei. Se simtea ca o
Scufita Rosie, o Scufita Rosie imbracata in jeansi scurti, cu un body cu
sclipici si paiete si acoperita deasupra cu paltonul verisorului ei, Tudorica.
Tudorica ramasese la discoteca pentru ca voia sa o vrajeasca pe Arabella, o
fata din orasul vecin, care venea mereu vara la ei, in Dudestii de Sus, pentru
ca parintii ei detineau mai multe magazine si un Restaurant.
Damiana nu se
simtise deloc confortabil la “Sa bem” – discoteca din varful dealului. Nu ii
placuse niciun baiat de acolo, iar daca se intamplase sa ii placa macar un pic de
vreunul, cand acesta deschidea gura, accentul
lui moldovenesc, o punea pe fuga.
Mai mult, toti erau
imbracati extrem de ciudat, si parfumati mult prea tare.
Damiana alesese sa
fuga, mai ales ca singurul baiat pentru care se dusese la discoteca, Mihai Toderas,
nu era acolo. I se spusese care este posibil ca baiatul sa fie la Bucuresti,
unde se laudase ca a intrat la Facultate. Parintii acestuia erau in divort si
baiatul nu prea mai dadea pe acasa. O alta barfa spusa de o verisoara de gardul
doi, era ca Mihai o luase razna, se bagase la Bucuresti intr-o retea de
dealeri, si ca fusese amenintat cu moartea pentru ca furase niste bani de la un
cap mafiot din Capitala. Damiana rumega informatia, in timp ce pasea tot mai cu
frica pe iarba moale, un pic umeda. La un moment chiar, cand incepuse sa vada
luminile casei bunicilor, se impiedica de ceva si aluneca. Isi rupsesera
ciorapii si isi pierdu un pantof. Ba chiar si telefonul ii scapase pe jos in
zapaceala. Ii fu frica sa strige dupa ajutor, pentru ca stia ca nebunul
satului, Costica Chelu’, avea bordeiul aproape de familia ei, asa ca se
abtinu.
Baiatul acela fusese
parasit de paranti cand era in scutece si fusese lasat la usa unei femei din
sat caruia ii murise sotul si care nu putuse sa ramana grea niciodata.
Fericita, Tanti Ana, adoptase copilul. Problema lui Costica nu era uratenia, ci
faptul ca mergea mereu cocarjat si era foarte imputit. Nu il vazuse nimeni decat
cu aceeasi pereche de pantaloni, in ciuda faptului ca mama lui adoptiva ii
dadea haine, Costica nu vroia sa se imbrace decat cu hainele cele vechi, pana
cand acestea ramaneau mici sau se rupeau de cat de peticite fusesera.
Cand era mica, de vreo
12 anisori, il salutase pe Costica, iar acesta ranjind isi scoase afara membrul
rosu din pantaloni. Socata, dezgustata, infricosata, Damiana fugise hohotind si
isi jurase sa nu mai stea pe langa nebun niciodata. Dupa cateve minute de
panica, fata reusi sa gaseasca in iarba jumatate de telefon, mai precis ce era
mai important ca aparatul sa functioneze, si anume ecranul si bateria. Cu mana
tremuranda, potrivi cele doua piese, si in sfarsit era cat de cat in siguranta,
pentru ca telefonul mergea. Apasa pe modelul de lanterna ca sa isi gaseasca si
cealalta parte din mobil, cat si pantoful, cand deodata scoase un strigat.
Descoperise de ce se impiedicase. Era o mana de barbat. Unul dintre degete, cel
de la mijloc, ramasese ridicat in sus.
A doua zi, un echipaj al Politiei Iasi cat si o
echipa de la Politia Capitalei rascoleau zona. Se mai gasise o mana fara degete,
o ureche si o laba de picior. Si mai mult decat atat, se descoperise si
identitatea persoanei.
Imbracata in negru, la
poarta, Damiana simti ca lesina cand auzise vestea. Mortul era Mihai Toderas.
Parintii lui Toderas au primit vestea in mod
diferit. Mama lui a lesinat, dar tatal lui a inceput sa rada. “I-am spus ca o
sa ajunga asa daca nu scapa de tupeu si obaznicie. Asta a cautat de mic!”
Se pare ca intre cei
doi fusese mereu o problema. Copilul nu prea semana cu tatal sau, si poate si
din acest motiv, dar si pentru ca mama lui il iubise foarte mult pe Mihai, mai
mult decat pe tatal lui, parintele incepuse sa isi pedepseasca copilul. Mihai
se inraise, si o data cu varsta se facuse violent. Fusese la un pas sa isi bata
tatal cand acesta isi plesnise nevasta. La cateva zile cei doi parinti au dat
divort, iar Mihai plecase de acasa la Bucuresti.
Comisarii Adamescu si Pop Viorel de la Bucuresti,
impreuna cu echipa din Iasi, analizau ultimele probe venite la sectie. Un topor
impregnat cu sangele uscat, se pare al mortului, un scalp de om, dupa toate
probabilitatile, tot al lui Mihai, si cateva obiecte ale decedatului.
-
Mie mi se pare destul de clar. Mihaita
era bagat pana in gat in chestia asta cu drogurile, si asa fac mafiotii, daca
furi de la ei, te omoara.
-
Ce este ciudat ca baiatul a venit cu
trenul pana aici, si nici nu a platit bilet.
-
A venit cu Nasu’…
-
Da…
-
Eu insa nu l-a exclude si pe tatal lui.
Vecinii spun ca de fapt nu era baiatul lui…
-
Pai si crezi ca si-ar cioparti cineva
fiul, chiar daca este bastard, numai asa, pentru ca acum doi ani l-a imbrancit
pe ta-su’ in frigider?
-
Am vazut si cazuri mai stranii. Sau mai
simple. Ideea este ca nu l-as exclude.
-
Eu as zice ca lucrurile nu sunt
intotdeauna cum par la prima vedere. Am inteles ca baiatul avea dusmani si
aici, in sat.
-
Asta asa e. Se certase cu multi pe aici,
se batuse. Facuse tot felul de farse, le furase la unii prietenele, la alti le
imprumutase bani si nu i-a mai dat inapoi.
-
Apoi mai este cineva, o fata, eu as
banui-o si pe ea, ca ar avea macar legatura cu crima. Fata care a gasit o mana.
Cum naiba se gasea tocmai acolo, fara nimeni in jur, cum de l-a gasit ea, pe
intunericul ala, plus ca am inteles ca era suparata pe el ca nu o mai baga in
seama dupa ce anul trecut au fost impreuna.
-
Ei na! Vezi tu o pustoaica de 22 de ani
si de 50 de kile sa taie un deget? Daramite o mana! Si apoi sa care resturile
corpului?! Omul avea vreo 90 de kile, Dublu cat ea!
-
Am zis ca sa fie implicata nu sa fi
facut ea treaba asta murdara.
-
Bine, hai sa pornim dupa aia din Bucuresti,
si in timpul asta, spune-le si suspectilor din sat si din imprejurimi ca nu au
voie sa paraseasca tara.
Dupa trei ani
Damiana venea pentru prima data in sat dupa trei
ani. Era mult mai matura acum, nu mai umbla in fuste scurte si bluze cu
sclipici. Se angajase in imobiliare, conducea un Seat, si umbla numai la sacou.
Crima ramasese nerezolvata, dar toata lumea ramasese cu ideea ca mafiotii din
Bucuresti ii facuse felul lui Mihai.
Satul se schimbase in bine. Niste investitii din
afara facusera ca satucul sa semene mai mult acum a oras si in afara de
asfaltari, doua parcuri si cateva blocuri, crescusera si mai multe firme, o
banca si chiar un restaurant. Cum ii era sete si sucurile din masina se
incalziera de la caldura, Damiana decise sa intre in noul restaurant care se
numea la “La Chelu”. Nu mica i-a fost mirarea cand la intrare a fost intampinat
de Nebunu’ Chelu, care acum insa parea un domn foarte amabil si dragut. Avea
barba, dar il recunoastea dupa mersul cocosat si aplecat pe o parte, pe Costica
Nebunu’.
-
Buna ziua draga domnisoara! Permiteti sa
va invit la una dintre mese.
-
Buna… spuse Damiana cu jumatate de gura.
-
Da, te uiti la mine ca m-am mai
schimbat.. rase Chelu.
-
Sincer, da. Nu te superi ca iti spun dar
toata lumea zicea ce esti un pic sonat…
-
Ce sa mai, imi ziceau nebunul, rase
amuzat Chelu, punandu-i dinainite o ceasca de cafea fierbinte si zaharnita.
Prima cafea din partea
casei!
-
Merci frumos.
-
Ma scuzi un pic, au mai venit niste
clienti, te rog mult sa te simti ca acasa, mai vin in cateva minute sa
povestim.
Damiana era socata. Diferenta era imensa intre Chelu
de acum si era foarte mare. Ii veni insa o idee si cand Costica se aseza la
masa ei din nou, cu un zambet strengaresc, il lua direct:
-
Sper sa nu mai faci faze ca alea ca atunci
cand am fost mica.
-
Ce anume?
-
Nu mai stii?
-
Ei, mai stiu, dar le-am uitat in
majoritate… a trecut mult timp de atunci…
-
Cand ne jucam noi si mi-ai luat papusa…
-
A, da parca imi amintesc…
-
Vezi, ca iti amintesti!
-
Ca sa vezi, ce mult timp a trecut de
atunci… Aveai vreo…
-
12 ani.
-
Da, da, si eu vreo 16…
-
Da… Stii ce, eu trebuie sa plec, am o
treaba foarte importanta de rezolvat.
Fata se imbracase rapid, se dusese la masina,
pornise motorul. Chelu ii zambea.
-
Iti dau un pont… Chelu schiopata din
partea stanga…
-
Poftim? Carciumarul se uita mirat la ea.
-
Trebuie sa schiopatezi pe partea stanga…
-
De ce?
-
Ca sa nu te prinda lumea, cum te-am
prins eu, Mihai. Dar stai linistit, nu mai spun la nimeni.
Si masina demara in tromba.
FINAL
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu